ICCJ. Decizia nr. 2597/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2597/2012
Dosar nr. 10143/2/2011
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N.R. SRL, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1057888 din 12 octombrie 2011 emisă de autoritatea pârâtă până la soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 40186 din 1 februarie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 9 din 3 februarie 2011 s-a refuzat la rambursare suma de 4.730.546 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată, obligarea la 8.522 RON cu titlu de taxă de valoare adăugată, a sumei de 5.664.638 RON reprezentând accesoriu, a sumei de 3.847 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată.
S-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 1057888 din 12 octombrie 2011 referitoare la obligaţiile de plată şi accesoriile prin care a fost obligată la 1.767.673 RON, din care 1.056.813 RON dobânzi şi 710.860 RON penalităţi.
S-a invocat faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv s-a depus contestaţie fiscală pentru anularea deciziei de accesorii, există un caz bine justificat şi executarea deciziei ar produce prejudicii grave şi iremediabile societăţii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 7619 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ a fost admisă cererea şi s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 1057888 din 12 octombrie 2011 emisă de pârâtă până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect contestarea deciziei.
În motivarea instanţei de fond s-a reţinut că prin decizia de impunere a cărei suspendare se solicită reclamantei i-au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare, respectiv dobânzi şi penalităţi în sumă de 1.767.673 RON şi că reprezintă o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că nu s-ar fi ţinut cont la calcularea respectivelor accesorii de data când au fost depuse deconturile de TVA cu suma negativă.
Chiar dacă instanţa care se pronunţă pe suspendare nu analizează legalitatea şi temeinicia deciziilor, a actelor administrative a căror suspendare se solicită, totuşi instanţa a reţinut ca şi caz bine justificat o împrejurare legată de starea de fapt sau de drept care este de natură să pună la îndoială legalitatea actului contestat.
Pârâta nu a adus nici un argument cu privire la textul invocat de reclamantă, arătând doar că decizia a cărei suspendare se solicită este temeinică şi legală şi că în mod corect au fost stabilite în sarcina reclamantei accesoriile aferente TVA.
În baza unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, instanţa a apreciat că există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită şi nu se poate reţine susţinerea pârâtei în sensul că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.
Nu s-a putut reţine opinia pârâtei în sensul că nu este îndeplinită condiţia privitoare la existenţa unei pagube iminente, deoarece chiar dacă nu a început executarea silită a reclamantei aceasta poate fi efectuată oricând, formularea contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nu atrage suspendarea acestor acte.
Lipsirea reclamantei de o sumă importantă de bani (1.767.673 RON), în condiţiile în care aceasta este societate comercială pentru o perioadă nedeterminată de timp cât este necesar pentru soluţionarea contestaţiei reclamantei şi eventual apoi pentru soluţionarea în instanţă a litigiului, s-a apreciat că reprezintă o pagubă iminentă.
Pârâta poate trece oricând la executarea silită a acestei sume de bani, iar urmarea neachitării sumei poate atrage blocarea conturilor reclamantei sau în cazul în care reclamanta va achita totuşi suma nu se va putea lipsi de aceasta în derularea operaţiunilor sale comerciale, având în vedere că dispoziţiile art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 se referă la prejudiciul material care trebuie să fie viitor şi previzibil, condiţii care sunt îndeplinite în cauză.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.A.F. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
În motivele de recurs se arată că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că măsura suspendării este una excepţională iar motivele invocate de intimata-reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească îndeplinirea cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În vederea dovedirii îndeplinirii primei condiţii, cea a cazului bine justificat, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că intimata-reclamantă a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte ce ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare dar s-a arătat că aspectele de fond la care a făcut referire intimata-reclamantă vor fi avute în vedere de instanţa care va soluţiona anularea actului administrativ atacat, după soluţionarea contestaţiei administrative (depusă de D.G.A.M.C. la 9 martie 2011) dacă reclamanta va formula acţiune în anularea acesteia.
În speţă, s-a invocat faptul că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond referitoare la „aparenta nelegalitate a actelor administrative atacate”, s-a arătat că aceasta nu a avut în vedere că a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în anularea actului administrativ iar obiectul cererii era doar suspendarea executării actului administrativ atacat.
Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, iar în caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte a doua condiţie, cea referitoare la iminenţa producerii unei pagube, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
S-a considerat că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea, în situaţia în care intimata-reclamantă nu a făcut dovada că în speţă există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ atacat şi care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situaţia de excepţie.
Mai mult, s-a arătat că intimata-reclamantă nu a dovedit că a început executarea silită pentru a dovedi iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său sau că i s-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat şi care i-ar afecta major activitatea comercială.
Tot în mod greşit, instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei referitoare la faptul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate i-ar produce importante prejudicii, iar menţionarea creanţei contestate şi a valorii ei nu duc la constatarea că există o pagubă iminentă în lipsa unor dovezi din care să reiasă ce pondere are suma de 1.767.673 RON în totalul cifrei de afaceri a societăţii pentru a fi în prezenţa unei pagube iminente şi ireversibile în desfăşurarea activităţii.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 1057888 din 12 octombrie 2011 prin care s-a stabilit obligaţia de plată în sumă de 1.767.673 RON din care suma de 1.056.813 RON dobânzi şi 710.860 RON penalităţi, iar prin sentinţa atacată s-a dispus suspendarea acestei decizii până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect anularea deciziei.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestaţia la 9 martie 2011 la A.N.A.F. – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În privinţa cazului bine justificat, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, ar putea fi considerată îndeplinită această condiţie deoarece reprezintă o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ faptul că la calcularea accesoriilor nu s-a ţinut seama de data la care au fost depuse deconturile de TVA cu sume negative.
De altfel, în cadrul cererii de suspendare nu se analizează amănunţit cauzele de anulare a actului, ci numai cele care ar putea crea aparenţa de nelegalitate pentru că analiza legalităţii şi temeiniciei o va face instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Paguba iminentă, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Şi în privinţa acestei condiţii au fost depuse la dosar probe care dovedesc prejudiciul material, viitor şi previzibil ce s-ar crea reclamantei prin executarea sumelor prevăzute în raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere.
Pentru a preveni producerea unor asemenea consecinţe, se impune suspendarea actului administrativ fiscal până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare, mai ales că este îndeplinită şi condiţia cazului bine justificat, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 7619 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2592/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2598/2012. Contencios → |
|---|
