ICCJ. Decizia nr. 2616/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2616/2012
Dosar nr. 4695/99/2011
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţionarea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 2074 din 6 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a pct. 3 alin. (21) din Legea nr. 244 din 15 iulie 2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC S. SA Iaşi, apreciind că soluţia instanţei de fond privind excepţiile de inadmisibilitate şi lipsa calităţii procesuale pasive este nelegală şi netemeinică.
Fiind înregistrat dosarul pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurenta SC S. SA Iaşi a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 244 din 15 iulie 2005 pct. 3 alin. (21), pentru aprobarea O.U.G. nr. 26 din 31 martie 2005 privind abrogarea dispoziţiilor referitoare la acordarea înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare restante, potrivit cărora „Pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (21)nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de orice fel între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii ordinului comun”, dispoziţii care ar fi neconstituţionale în raport de prevederile art. 52 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţia României.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Încheierea din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a pct. 3 alin. (21)din Legea nr. 244 din 15 iulie 2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2005, respectiv art. II alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că a fost investită să verifice legalitatea şi temeinicia Sentinţei nr. 2074 din 6 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi prin care acţiunea reclamantei SC S. SA Iaşi a fost respinsă, ca inadmisibilă, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, cererea îndreptată împotriva pârâţilor M.F.P., A.N.A.F., A.V.A.S. şi D.G.F.P. Iaşi fiind respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, neintrându-se în cercetarea fondului.
Instanţa de fond a apreciat că în această fază procesuală şi în aceste condiţii, soluţia ce se va da recursului promovat de SC S. SA Iaşi nu depinde, în tot sau în parte, de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că nu sunt întrunite condiţiile cumulative cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi, de aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC S. SA Iaşi.
În motivele de recurs se arată că O.U.G. nr. 26/2005 a fost emisă în vederea accelerării şi finalizării măsurile de privatizare a societăţilor comerciale cuprinse în portofoliul A.P.A.P.S. (actual Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S.).
Ulterior, art. 26 şi alte prevederi din O.U.G. nr. 26/2004 au fost abrogate prin O.U.G. nr. 26/2005 dar prin Legea nr. 244 din 15 iulie 2005 de aprobare a O.U.G. nr. 26/2005, s-a introdus textul considerat neconstituţional.
Neconstituţionalitatea acestor prevederi ar consta în faptul că pentru a finaliza sprijinul oferit de stat societăţilor privatizate era necesar ca scutirea calculării şi plăţii dobânzilor şi penalităţilor să se facă până la emiterea şi comunicarea Actului adiţional la ordinul comun către unităţile beneficiare.
Se susţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu această cauză întrucât Ministerul Finanţelor Publice şi A.V.A.S. Bucureşti au emis pentru SC S. SA Iaşi ordinul comun la data de 25 august 2005, după 4 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B008 din 23 martie 2004, data transferului dreptului de proprietate.
Pe această perioadă, în conformitate cu O.U.G. nr. 26/2004, art. 26 alin. (7) şi ale O.U.G. nr. 26/2005, art. II alin. (21) au fost calculate dobânzi şi penalităţi la suma de 163.149 lei, ce urma să fie eşalonată la plată pentru perioada de 5 ani prin Actul adiţional care urma să fie emis de cele două autorităţi centrale într-un termen rezonabil.
Documentul a fost emis şi comunicat SC S. SA la data de 4 ianuarie 2011 după 2, 6 ani de la emiterea ordinului comun, stabilind ca sumă de plată 143.801 lei cu titlu de obligaţii fiscale accesorii calculate pentru perioada 25 august 2008 – 17 decembrie 2010.
S-a solicitat să se constate că există o legătură directă între neconstituţionalitatea prevederilor art. II alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005 şi contestarea actelor prin care SC S. SA a fost obligată la plata sumei de 143.805 lei şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, să fie admis recursul şi sesizată Curtea Constituţională a României.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a pct. 3 alin. (21) din Legea nr. 244 din 15 iulie 2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2005, respectiv art. II alin. (21) din O.U.G. nr. 26/2005.
Această excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei sentinţe prin care acţiunea reclamantei, cea care a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă în baza unor excepţii, respectiv excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a unora dintre pârâţi.
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi modificată „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile referitoare la invocarea excepţiei într-un litigiu, vizează dispoziţii din legi sau ordonanţe şi care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, din interpretarea acestui text rezultă că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate mai sus şi dacă excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu cauza în care a fost invocată.
Având în vedere că soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal nu depinde de excepţia de neconstituţionalitate invocată ce vizează fondul cauzei şi nu are legătură cu soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă sau pentru lipsa calităţii procesuale pasive, de aceea, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Atât timp cât instanţa de recurs, prin soluţia pe care o va pronunţa, nu va putea evoca fondul cauzei în raport de soluţionarea acţiunii în faţa instanţei de fond, pe baza unor excepţii, nu se poate spune că acea soluţie depinde de soluţia dată în excepţia de neconstituţionalitate invocată şi astfel una din condiţiile impuse de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu este îndeplinită.
Bineînţeles că, în raport de soluţia pe care Curtea de Apel Iaşi, o va pronunţa, respectiv dacă se va aprecia că acţiunea a fost greşit respinsă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii sau a lipsei calităţii procesuale pasive şi va fi casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci recurenta SC S. SA Iaşi va putea să invoce excepţia de neconstituţionalitate dacă va aprecia că aceasta are legătură cu fondul cauzei.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat las art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Iaşi împotriva Încheierii din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2615/2012. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2623/2012. Contencios → |
|---|
