ICCJ. Decizia nr. 2623/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2623/2012
Dosar nr. 144/42/2011/a1
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova, reclamanta SC C.M.T.D.P. SRL Ploieşti a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 93 din 15 aprilie 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova care viza Decizia de impunere nr. 7752 din 6 ianuarie 2010.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 15 din 12 ianuarie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi de faptul că suma contestată depăşeşte 500.000 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 144/42/2011/a1.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 170 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei SC C.M.T.D.P. SRL Ploieşti în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 23 decembrie 2009, inspectorii fiscali au constatat că societatea reclamantă a achiziţionat în perioada martie 2004 – noiembrie 2008 cantitatea de 497.307 litri de motorină diesel în valoare totală de 1.799.565 lei în baza a 16 facturi fiscale emise de SC T.P. SRL. Totodată s-a mai constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada că motorina achiziţionată, care reprezintă un produs energetic pentru care se datorează accize, provine dintr-un antrepozit fiscal şi că acciza aferentă a fost plătită, motiv pentru care, ca un efect al neplăţii accizei în sumă de 542.492 lei, reclamanta datorează bugetului de stat şi TVA aferent, aşa cum s-a stabilit prin decizia de impunere a cărei anulare se solicită.
S-a mai reţinut că cele 16 facturi fiscale au fost însoţite de declaraţii de conformitate emise de SC P. SA – Sucursala Petrobrazi pentru beneficiarul SC V.I. SRL Bucureşti (furnizorul către SC T.P. SRL, furnizor la rândul său către reclamantă) si de un raport de încercări emis de SC P.L. SA, documente care s-au dovedit ca nu sunt autentice ci că au fost falsificate prin schimbarea datelor pe care le conţin, respectiv numerele şi datele de eliberare, loturile, tipurile de produse, mijloacele de transport şi beneficiarii, aşa cum s-a reţinut că au răspuns producătorii respectivi către D.J.A.O.V. Prahova, situaţie reţinută şi în raportul de inspecţie fiscală.
Astfel că, întrucât tranzacţiile efectuate de reclamanta prin facturile emise nu îndeplinesc condiţiile unor documente justificative pentru a da acesteia dreptul de a deduce TVA conform art. 145 alin. (1) si 146 alin (1) lit. a) C. fisc. şi întrucât nu s-a făcut dovada că produsele livrate provin dintr-un antrepozit fiscal sau în afara acestuia dar că acciza aferenta a fost achitata – aceasta situaţie generează obligaţia de plata a TVA aferent a 497.407 kg motorina euro diesel.
Pentru aceste considerente decizia de impunere emisă prin care s-a stabilit obligaţia de plată a TVA în suma de 390.399 lei şi majorări în cuantum de 202.654 lei este legală, susţinerile reclamantei au fost înlăturate ca nefondate.
Aceasta întrucât, Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, referitoare la art. 168, alin. (2) si la art. 178 din C. fisc.: pct. 3 prevăd că „în afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute numai produsele accizabile pentru care acciza a fost plătită, iar prin circuitul economic, se poate face dovada că provin de la un antrepozitar autorizat, de la un operator înregistrat, de la un operator neînregistrat sau de la un importator, iar pct. 4 arată în continuare că – „în cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada ca produsele accizabile deţinute în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator înregistrat,operator neînregistrat sau de la un importator, acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de cinci zile de la data la care s-a făcut constatarea”.
Cum în cauza reclamanta nu a făcut dovada ca produsele comercializate au provenienţa prevăzută în normele de aplicare a C. fisc. art. 178 pct. 3 şi 4, datorează acciza care generează si plata TVA, în condiţiile în care are calitatea de „persoana la care circuitul a fost întrerupt”.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia în baza contractului de vânzare cumpărare şi a art. 2 din Actului adiţional la contractul încheiate cu furnizorul SC T.A.P. SRL „părţile stabilesc de comun acord ca obligaţia de justificare a accizei aferente mărfii facturate revine in totalitate vânzătorului, comparatorul nu va putea fi tras la răspundere, în niciun caz pentru imposibilitatea justificării plaţii accizei, aceasta responsabilitate revenind exclusiv vânzătorului” nu poate fi avută în vedere in soluţionarea favorabilă a cauzei, întrucât prevederile înscrise în contractul încheiat între părţi vin in contradicţie cu dispoziţiile pct. 7 alin (4) din H.G. nr. 44/2004 referitoare la aplicarea art. 178 din C. fisc., în raport cu care în cazul de faţă persoana la care s-a întrerupt circuitul produselor accizabile – motorina este reclamanta, întrucât s-a dovedit că furnizorul sau nu mai desfăşoară activitate, ca în raport cu obiectul de activitate nu putea sa desfăşoare comerţ cu ridicata al combustibililor – în cazul de faţă cu motorina, şi faţă de verificările făcute de inspectorii fiscali, rezultă că în prezent se afla în procedura de insolvenţă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC C.M.T.D.P. SRL Ploieşti considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că la 13 ianuarie 2009 organele vamale de la Biroul Ploieşti au solicitat înaintarea mai multor documente, respectiv 16 facturi şi actele însoţitoare ce vizau relaţia comercială cu SC T.P. SRL Bucureşti.
Între recurentă şi această societate a existat un contract încheiat la 25 ianuarie 2008 în care se stipula expres că plata accizelor va fi suportată de SC T.P. SRL Bucureşti, în calitate de vânzător, din discuţiile purtate cu reprezentanţii acesteia a rezultat că societatea funcţiona în mod legal, iar întreaga cantitate de motorină euro diesel contractată i-a fost livrată în cisteme care au fost redirecţionate către SC S.P. SRL Boldeşti – Scăeni, în schimbul unui mic adaos comercial.
S-a arătat că o verificare efectuată de organele fiscale finalizată la 23 decembrie 2009 a constatat că societatea recurentă nu a putut face dovada provenienţei a 497.307 kg. motorină euro diesel achiziţionată de la SC T.P. SRL şi că acciza aferentă a fost achitată.
Deşi organele fiscale au constatat că decontarea tranzacţiilor s-a făcut prin transfer bancar, totuşi societatea recurentă a fost obligată la plata sumei de 948.159 lei din care 390.399 lei TVA, 202.654 lei majorări de întârziere TVA, 241.958 lei impozit pe profit şi 113.148 lei majorări de întârziere impozit pe profit.
Soluţia instanţei de fond prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, a fost criticată pentru că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi este lipsită de temei legal.
S-a invocat faptul că societatea recurentă nu avea obligaţia de a verifica dacă SC T.P. SRL avea depuse bilanţurile contabile pe anii 2006, 2007 şi 2008 ori să verifice sediul acesteia în Bucureşti.
Recurenta arată şi faptul că societatea nu deţinea bunuri şi că prin controlul efectuat se intenţionează ca obligaţiile fiscale să fie trecute asupra acesteia şi să fie protejaţi asociaţii din celelalte firme care au câştigat sume imense şi au acumulat bunuri.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză se contestă Decizia nr. 43 din 15 aprilie 2010 emisă de D.G.F.P. Prahova prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de SC C.M.T.D.P. SRL Ploieşti împotriva Decizia nr. 7752 din 28 decembrie 2009 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sumă de 948.159 lei reprezentând TVA, majorări de întârziere aferente şi impozit pe profit.
Sumele de plată au fost stabilit de organele fiscale ca urmare a faptului că printr-un raport de inspecţie fiscală anterior, s-a stabilit că recurenta-reclamantă a achiziţionat cantitatea de 497.307 litri motorină euro diesel în valoare totală de 1.799.565 lei, din care TVA – 287.326 lei pe baza a 16 facturi fiscale emise de furnizorul SC T.P. SRL Bucureşti, documente ce s-au dovedit a nu fi autentice deoarece furnizorul nu a depus la organul fiscal declaraţii pentru perioada 2006, 2007 şi 2008, nu funcţionează la sediul social declarat, la fel ca şi furnizorul societăţii SC T.P. SRL, respectiv SC V.I. SRL, ambele societăţi neavând ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi graşi şi ai produselor derivate”.
De aceea, organele fiscale nu au luat în considerare aceste tranzacţii şi s-au stabilit obligaţii de plată:
- impozit pe profit – 241.958 lei pentru că nu au fost considerate deductibile fiscal cheltuielile cu achiziţia motorinei, la care au fost calculate majorări de întârziere aferente de 113.148 lei;
- 390.050 lei TVA, din care 287.326 lei TVA înscrisă în facturile de achiziţie pentru care nu s-a acordat drepturi de deducere, iar suma de 103.073 lei TVA colectată suplimentar la diferenţa de acciză de 542.492 lei, stabilită în urma unui alt control, iar majorările de întârziere au fost de 202.654 lei.
Atât în contestaţia depusă la instanţa de fond cât şi în motivele de recurs, recurenta face referiri la neplata accizelor la motorină de către aceasta şi că obligaţia de plată a accizelor revenea SC T.P. SRL Bucureşti, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 25 ianuarie 2008, dar nu s-au făcut apărări în raport de constatările organelor fiscale care au condus la obligarea la plata sumelor reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Referitor la contractul încheiat în 2008 şi actul adiţional din acelaşi an încheiat de recurentă şi SC T.P. SRL referitor la plata accizelor, trebuie precizat că această problemă a fost soluţionată în cadrul litigiului prin care recurenta a contestat obligarea la plata accizelor, respectiv prin sentinţa nr. 250 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4200 din 20 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi nu mai poate fi analizată în prezenta cauză.
Faptul că au fost înregistrate facturile în contabilitate şi că plăţile au fost făcute prin bancă, nu o exonerează pe recurenta-reclamantă de plata obligaţiilor fiscale deoarece organele fiscale au făcut dovezi din care a rezultat caracterul fictiv al tranzacţiilor.
Deşi în motivele de recurs se invocă faptul că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că recurenta nu a prezentat argumente în acest sens, astfel că aceste critici sunt nefondate.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei actului fiscal contestat şi nu a schimbat natura acestuia.
Recurenta a invocat şi nelegalitatea sentinţei pentru că ar fi lipsită de temei legal şi că ar fi fost dată cu aplicarea greşită a legii, dar în motivul de recurs nu sunt prezentate dispoziţiile legale ce ar fi fost încălcate, astfel că nici această critică nu este fondată.
În privinţa susţinerilor potrivit cărora recurenta nu avea obligaţia de a face verificări privind situaţia furnizorului, trebuie precizat că şi aceste susţineri sunt nefondate deoarece la încheierea contractului din 2008 recurenta putea şi trebuia să verifice dacă se va putea realiza obiectul contractului (vânzarea-cumpărarea de produse petroliere) şi dacă vânzătorul avea în obiectul de activitate asemenea procedee comerciale.
Faptul că recurenta a formulat plângere penală nu înlătură obligarea la plata obligaţiilor fiscale şi numai după soluţionarea irevocabilă a acestor plângeri se poate invoca o eventuală greşită obligare la plata a TVA şi impozitului pe profit.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.M.T.D.P. SRL Ploieşti împotriva Sentinţei nr. 170 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2626/2012. Contencios → |
|---|
