ICCJ. Decizia nr. 263/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 263/2012
Dosar nr. 5826/108/2010
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamanta G.R.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de cel de-al doilea pârât, reîncadrarea reclamantei pe funcţia de director executiv adjunct economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă, plata salariului cuvenit reclamantei, de la data de 16 august 2010 şi până la reîncadrarea în funcţie, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Arad – secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 369 din 10 februarie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele hotărârii, tribunalul a arătat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât se contestă un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
Curtea de Apel Timişoara - secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 372 din 12 septembrie 2011, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat ordinul nr. 1915 din 16 august 2010 emis de pârâtul Ministrul Sănătăţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Ordinul contestat nu este motivat în fapt şi în drept. Acesta cuprinde doar înşiruirea unor acte normative care au stat la baza emiterii sale şi măsura luată, respectiv cea de eliberare a reclamantei din funcţia publică de conducere.
Curtea a apreciat că absenţa motivării actului administrativ dedus judecăţii constituie o încălcare a principiului statului de drept, a obligaţiei autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, precum şi a dreptului la o bună administrare, consfinţit de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a respectivului act este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate analiza motivele care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absenţa motivării favorizează emiterea unor acte administrative abuzive.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta G.R.D. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.
I. Recurenta G.R.D. a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul admiterii capetelor de cerere având ca obiect reîncadrarea sa pe funcţia de director executiv adjunct economic la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad până la împlinirea termenului prevăzut în contractul de management din 20 iulie 2009, efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă, plata salariului cuvenit pentru această funcţie, de la data de 16 august 2010 şi până la reîncadrarea pe post, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Admiterea cererii având ca obiect anularea actului administrativ considerat nelegal a rămas fără de efecte juridice din moment ce a fost respinsă cererea de restabilire a situaţiei anterioare emiterii acestui act.
Contractul de management din 20 iulie 2009 trebuie să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor până la împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul acestuia.
Prin ordinul nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătăţii i s-a încălcat dreptul la muncă, întrucât nu i s-a acordat preaviz şi a rămas fără mijloace de subzistenţă.
În plus, eliberarea din funcţia publică s-a făcut cu nerespectarea clauzei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din contractul de management, care stabilea faptul că partea trebuie să fie notificată cu minimum 15 zile înainte de aplicarea măsurii concedierii.
Mai mult decât atât, autorităţile intimate au transformat postul pe care l-a deţinut în cadrul direcţiei de sănătate publică în post de director executiv adjunct economic, fără a modifica, însă, în mod substanţial, şi atribuţiile corespunzătoare acestui post.
Prin adoptarea unei astfel de măsuri au fost încălcate prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
II. Recurentul Ministerul Sănătăţii a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii cererii având ca obiect anularea ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătăţii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În concret, recurentul a arătat faptul că partea adversă a ocupat o funcţie în regim contractual, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale pe baza unui proiect de management, evaluare desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment.
Recurenta-reclamantă nu poate fi numită în funcţia de conducere de director executiv adjunct economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, întrucât nu a deţinut niciodată această funcţie prin parcurgerea procedurii reglementate de Legea nr. 188/1999.
În opinia recurentului-pârât, ordinul contestat în cauza de faţă respectă principiul motivării actelor administrative, întrucât enunţă temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acestuia.
În altă ordine de idei, recurentul susţine că ordinul aflat în discuţie a avut în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 1629/2009 şi nr. 414/2010.
Părţile au formulat întâmpinări în cauză:
1) Recurenta-reclamantă G.R.D. a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs depusă de partea adversă, întrucât a fost semnată şi depusă de o persoană fără calitate, în condiţiile în care ministerul nu poate fi reprezentat decât de ministru, conform art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010. Totodată, procura dată prin ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1.268 din 24 august 2011 nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.
În plus, recurenta-reclamantă a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii în promovarea recursului, deoarece competenţa de a emite ordine aparţine doar Ministrului Sănătăţii.
În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat (dosar).
2) Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, precum şi a celor două excepţii invocate de această parte, ca nefondate (dosar).
1) Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii pentru motivele care vor fi expuse în continuare:
Într-adevăr, potrivit art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare: „Ministrul Sănătăţii conduce activitatea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi şi organizaţii, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară ori din străinătate.”
Însă, prin art. 1 din ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1.268 din 24 august 2011, d-na G.A., în calitate de director al Direcţiei Juridice şi Contencios, a fost împuternicită să semneze în numele şi pentru Ministrul Sănătăţii, cereri de chemare în judecată, declarări de apel sau recurs, contestaţii la executare, declarare căi extraordinare de atac, întâmpinări, împuterniciri de reprezentare, precum şi orice acte procedurale ce vor fi depuse la instanţele judecătoreşti de orice nivel.
Prezenta cerere de recurs a fost semnată, în baza mandatului primit prin ordinul anterior individualizat, de către numita G.A. (a se vedea fila 26 dosar).
2) Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii în promovarea recursului, având în vedere că aceasta a avut calitatea de pârât în prezenta cauză.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
I. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii este fondat.
II. Recursul declarat de recurenta-reclamantă G.R.D. este nefondat.
Astfel, obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătăţii, reîncadrarea recurentei-reclamante pe funcţia de director executiv adjunct economic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă, precum şi plata salariului cuvenit recurentei-reclamante, de la data de 16 august 2010 şi până la reîncadrarea în funcţie.
Prima instanţă a dispus anularea ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1915 din 16 august 2010, apreciind că acesta a emis cu încălcarea principiului motivării actelor administrative.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său în consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
În cauza de faţă, în urma verificării preambulului ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de recurentul-pârât (a se vedea fila 6 dosar fond), Înalta Curte constată că autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului administrativ.
Mai precis, actul aflat în discuţie precizează, în mod explicit, în preambulul său faptul că se întemeiază pe prevederile:
- Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1629/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale serviciilor publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local;
- Deciziei Curţii Constituţionale nr. 414/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 şi ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;
- Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului Ministrul Sănătăţii nr. 1078/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
- Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum alte măsuri în domeniul bugetar;
- Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului trebuia să respingă excepţia nulităţii actului administrativ contestat în cauză şi să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia.
În opinia instanţei de control judiciar, măsura adoptată de autoritatea publică intimată de eliberare a recurentei-pârâte din funcţia de director coordonator adjunct financiar contabil al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, începând cu data de 16 august 2010, este legală, în raport de următoarele argumente:
Astfel, recurenta-reclamantă a fost numită în funcţia anterior individualizată în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, prin ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1061 din 26 mai 2009.
Ulterior, între părţi a fost încheiat contractul de management din 20 iulie 2009, în baza art. III alin. (4) şi (6) din O.U.G. nr. 37/2009 (filele 7-12 dosar fond).
Însă, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 au fost declarate neconstituţionale prevederile O.U.G. nr. 37/2009, deoarece a fost emisă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, întrucât s-a apreciat că conţine aceleaşi reglementări cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009.
Ca atare, recurenta-reclamantă a invocat beneficiul numirii într-o funcţie publică de conducere prin acte administrative adoptate în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională.
Această susţinere a recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009 determină lipsirea de efecte juridice a ordinului de numire în funcţia publică de conducere şi a contractului de management încheiat de părţi.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă G.R.D., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind anularea ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătăţii şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate de recurenta intimată G.R.D.
Respinge recursul declarat de G.R.D. împotriva sentinţei nr. 372 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii.
Modifică în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministerul Sănătăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2622/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2636/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
