ICCJ. Decizia nr. 2646/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2646/2012
Dosar nr. 487/33/2011
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 359 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.A.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita obligarea pârâtelor la soluţionarea dosarului de despăgubire privind imobilul - teren situat în Cluj-Napoca str. Emil Racoviţă, jud. Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a considerat că acţiunea reclamantului este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ce o priveşte pe prima pârâtă, respectiv că acţiunea este neîntemeiată, în ce o priveşte pe cea de-a doua pârâtă, reţinând următoarele:
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Din economia dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 corelate cu art. 2 din H.G. nr. 361/2005 rezultă că decizia conţinând titlul de despăgubiri şi implicit soluţionarea cererii de despăgubiri ori a dosarului de despăgubire revine exclusiv în competenţa materială administrativă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din economia aceloraşi dispoziţii legale rezultă că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are atribuţii legale privitoare la soluţionarea nemijlocită a cererilor de despăgubiri şi astfel nu ar putea fi justificată calitatea sa procesuală pasivă în litigiul de contencios administrativ generat de un astfel de raport de drept material administrativ.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 2 din H.G. nr. 361/2005, rezultă că această autoritate nu are calitate procesuală pasivă.
În ce priveşte fondul cauzei
Nesoluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 4025 7/CC cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul - teren situat administrativ în Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă - se datorează unor motive obiective explicate de către pârâtă în poziţia sa procesuală din întâmpinare (f. 14-15), motive considerate a fi rezonabile.
Astfel s-a arătat că urmare a notificării adresate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis Dispoziţia nr. 7965/2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii pentru suprafaţa de 150,50 mp teren revendicat pentru care nu s-a putut soluţiona cererea de restituire în natură (f. 4-5).
Apoi, urmare a acestei dispoziţii dosarul de despăgubiri aferent a fost înaintat pârâtei fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII, al Legii nr. 247/2005 din care s-a finalizat etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, dosarul reclamantului fiind înregistrat sub nr. 40257/CC.
De asemenea, s-a finalizat şi etapa analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului din litigiu, însă cu acest prilej s-a constata că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind certificarea faptului dacă pentru imobilul din litigiu au fost solicitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 iar în caz afirmativ mai sunt necesare hotărârea pronunţată în temeiul Legii nr. 112/1995, ordinul de plată precum şi fişa de evaluare, precum şi o copie de pe actul de identitate valabil.
Etapa evaluării care succede acestei etape nu poate fi consumată fiind condiţionată de îndeplinirea exigenţelor privind completarea dosarului cu informaţiile mai sus precizate.
Din această perspectivă, se apreciază că refuzul de soluţionare a dosarului înregistrat pentru acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantului este justificat, ţinând de conduita exclusivă a reclamantului care trebuie să coopereze cu autoritatea administrativă pentru a-şi realiza pe deplin dreptul recunoscut de lege.
Astfel fiind, nu se întrevede nici un element de fapt cert şi probat din care să rezulte conduita ilicită a autorităţii administrative care să interfereze nelegal cu dreptul afirmat de reclamant.
Împrejurarea că au trecut mai bine de trei ani de la data înregistrării dosarului şi că autoritatea publică a stat în pasivitate nu a fost dovedită în cauză cu nicio probă admisă de lege.
De altfel, acţiunea reclamantului a fost redactată de avocat care a şi depus la dosar delegaţie inclusiv de reprezentare a acestuia în proces, însă acesta nu a fost şi efectiv reprezentat, pentru ca, în lumina dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa să poată lămuri cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că prin invocarea necesităţii completării documentaţiei de restituire, intimatele-pârâte invocă în apărarea lor propria culpă de a nu fi procedat la soluţionarea dosarului într-un termen rezonabil, atitudinea pasivă a autorităţilor intimate reprezentând o încălcare substanţială a drepturilor recurentului dar şi a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la această Convenţie.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că necesitatea suplimentării documentaţiei de restituire solicitată de pârâta-intimată reprezintă de fapt invocarea propriei culpe, nu are suport probator, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, din actele depuse la dosarul de fond, care ulterior nu au mai fost completate, rezultă fără putinţă de tăgadă că nesoluţionarea dosarului de despăgubire al recurentului-reclamant până la această dată, respectiv a dosarului nr. 40257/CC ce priveşte imobilul situat în str. Emil Racoviţă din Cluj Napoca, se datorează unor motive obiective care nu ţin de atitudinea pârâtei-intimate, dar care ţin de atitudinea reclamantului-recurent.
În acest sens, rezultă din probele administrate că după parcurgerea etapelor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, etapa analizării cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului) s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisuri care să certifice faptul dacă pentru imobilul în litigiu au fost solicitate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.
Cum aceste înscrisuri nu au fost depuse de recurent, etapa evaluării care succede acestei etape nu a putut fi consumată, fiind condiţionată de îndeplinirea exigenţelor privind completarea dosarului.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că refuzul de soluţionare a dosarului înregistrat pentru acordarea de despăgubiri recurentului-reclamant este justificat având în vedere tocmai conduita acestuia care nu a făcut nicio diligenţă pentru obţinerea acestor înscrisuri.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.A.A. împotriva sentinţei nr. 359 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2645/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 265/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
