ICCJ. Decizia nr. 2636/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2636/2012
Dosar nr. 4029/2/2009
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3173 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.C. – C.R.I.S.S., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a anulat Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 a Colegiului Director al C.N.C.D. şi a dispus retrimiterea dosarului la C.N.C.D. pentru completarea investigaţiei. Prin aceeaşi sentinţă instanţa de judecată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele: Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara este neîntemeiată, cât timp acesta este persoana reclamată la C.N.C.D., iar soluţia pronunţată de acesta din urmă şi, prin urmare, şi cea a prezentei instanţe, o priveşte în mod direct.
Se reţine, dimpotrivă, conturarea corectă a cadrului procesual a impus chemarea în judecată şi a celui reclamat la C.N.C.D., adică a celui împotriva căruia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti, pentru a da acestuia posibilitatea de a-şi formula apărări, în condiţiile în care într-o acţiunea precum prezenta se „chestionează"; tocmai aspectul referitor la existenţa sau a actelor de discriminare imputate acestui pârât.
Cu privire la fondului cauzei:
Prin petiţia nr. 1386 din 17 ianuarie 2008, adresată C.N.C.D., reclamantul din prezenta cauză sesizase pârâtul cu privire la următoarele aspecte, ce s-ar constitui în acte de discriminare, legat de etnia copilului şi a mamei:
În data de 07 martie 2007 minorul N.D., în vârstă de 2 ani, împreună cu mama sa R.M. au fost internaţi la Spitalul Bega din Timişoara, o asistentă medicală conducându-i pe cei doi în salonul 4, unde erau 2 paturi mari, despărţite de un geam de încă doua paturi mici. Unul dintre paturile mari era liber, însă asistenta le-a sugerat sa meargă spre un pat mic. R.M. a precizat că este însărcinată în 7 luni şi că ar prefera să stea în patul mare, pentru că ar fi avut mai mult loc împreună cu copilul D. Asistenta nu a spus nimic şi a mers spre paturile mari. Într-unul dintre acestea stătea o femeie care, fiind întrebată de către asistentă despre viitoarea ei vecină de salon, a reacţionat negativ, spunând: „Dacă o puneţi pe ţigancă aici, cu mine, eu semnez şi plec acasă”. Asistenta a revenit la D. şi la doamna R. şi a menţionat că nu se poate ca cei doi să stea în patul mare, fără să dea vreo explicaţie. Doamna R. a acceptat să rămână în patul mic, unde a rămas până la externare - D. în pat, iar ea pe un scaun, lângă pat. Într-una din seri, doamna R. s-a aşezat pe patul mare, unde a adormit, iar dimineaţa la ora 6 a fost trezită de către o asistentă medicală, care i-a spus că nu are voie să stea acolo, în ciuda faptului că nicio altă pacientă nu stătea acolo. Un alt incident din timpul petrecut în spitalul Bega de către doamna R.M. şi fiul acesteia, D., se referă la faptul că mama copilului a fost acuzată de către femeia româncă, care a refuzat din prima zi să stea alături de „ţigancă";, de furtul unui săpun. În discuţia cu asistenta medicală, femeia româncă a menţionat că aşa sunt ţiganii, vin la spital să fure";, iar asistenta medicala i-a replicat că „aşa sunt ţiganii, împuţiţi”.
De asemenea, reclamantul a relatat aspecte privind modul în care s-a desfăşurat actul medical, atât în spitalul Bega, cât şi în spitalul Victor Babeş, unde copilul a fost transferat.
Prin Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-au reţinut, în privinţa faptelor sesizate de reclamantul R.C. privind pe reclamatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, următoarele:
- faptele sesizate cu privire la repartizarea în salon nu constituie fapte de discriminare, potrivit O.G. nr. 137/2000;
- lipsa probelor în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de mama însoţitor a altui copil internat şi de asistenta medicală;
- obiectul acuzaţiilor privind actul medical nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, dispunându-se, în consecinţă, clasarea dosarului.
Pentru a dispune în sensul clasării sesizării, pârâtul C.N.C.D. a reţinut următoarele:
- refuzul cadrelor medicale din Clinica de Pediatrie Bega de a repartiza copilul D.N. împreuna cu mama sa, nu s-a făcut pe criteriul etniei, repartizarea pacientului fiind făcută pe criteriul vârstă, conform regulilor clinicii;
- referitor la afirmaţiile făcute de mama însoţitor a altui copil internat şi de asistenta medicală, nu pot fi reţinute afirmaţii discriminatorii, din lipsă de probe.
- analiza actului medical la care a fost supus copilul D.N. nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000.
Primul aspect al sesizării vizează modul în care s-a făcut repartizarea în salon a mamei şi copilului de etnie romă.
În legătură cu acest aspect, se observă că pârâtul nu a lămurit sau cel puţin nu a făcut toate demersurile posibile în vederea lămuririi aspectelor de fapt relativ la această repartizare.
După cum reiese din Raportul întocmit cu prilejul deplasării echipei de investigaţii a C.N.C.D. la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, doamna doctor U.R. a precizat care este în general procedura de repartizare a copiilor bolnavi în paturile din clinică (f. 62), iar doamna P.G., asistenta medicală a menţionat doar că repartizarea s-a făcut şi se face potrivit regulilor, iar după dorinţa persoanei care însoţeşte copilul.
S-a reţinut, astfel, din declaraţia doamnei U.R., faptul că „la internare, repartizarea copiilor bolnavi în paturile din clinică se face de către medicul de gardă în funcţie de vârsta acestora, astfel, copiii în vârstă de până la 3 ani sunt repartizaţi în pătuţuri cu grilaj, cei cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani sunt repartizaţi în paturi de mărime medie, iar paturile pentru adulţi sunt destinate celor care au depăşit vârsta de 6 ani";, respectiv „clinica are prevăzut un salon pentru aparţinătorii care însoţesc pacienţii pe timpul nopţii";.
Singura probă administrată în raport de situaţia concretă de la internarea familiei N. este declaraţia asistentei medicale P.G., care fusese de serviciu în ziua internării, declaraţie consemnată în acelaşi raport (f. 63), care arată următoarele: „pacientul D.N. a ocupat pătuţul cu grilaj din prima încăpere din salonul 4 Izolator, la indicaţia medicului de gardă sau a rezidentului (nu-şi aduce aminte care din cei doi medici i-a spus în ce pat să-l pună pe D.); În ziua internării copilului D.N., în salonul 4 Izolator era ocupat un singur pat, mai exact cel corespunzător grupei de vârstă 3-6 ani; După internarea copilului D.N. în salonul 4 Izolator patul mare a rămas liber, fără a fi alocat pe timpul nopţii vreuneia din cele două mame care îşi însoţeau copiii";.
Cu privire la acelaşi aspect, pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă a transmis C.N.C.D., înregistrat sub nr. 3655/CA din 04 martie 2008 (f. 65) punctul său de vedere relativ la memoriul reclamantei, în care se consemnează următoarele: „Repartizarea pe salon şi pat s-a efectuat în momentul internării de către medicul de gardă în conformitate cu regulile care se aplica într-o secţie de pediatrie. Instalarea copilului în pătuţul mic a răspuns criteriului de distribuţie a cazului în pat corespunzător grupei de vârstă de 1-3 ani. Celelalte paturi existente în salon şi la care mama face referire în plângere, sunt destinate astfel: unul grupei de vârstă 3-6 ani (pat de preşcolar) şi care era ocupat în acel moment; unul grupei de vârstă peste 6 ani (şcolar) - cel revendicat de mama R.M. Menţionăm că nici unul din aceste paturi nu este destinat mamelor însoţitoare, ele fiind alocate strict copiilor bolnavi. În cadrul secţiei există un salon cu paturi pentru mamele însoţitoare unde acestea se pot odihni. Din plângerea depusă reiese faptul că mama R.M. recunoaşte că, deşi era liber, patul mare nu a fost alocat nici unei mame, nici ei, dar nici mamei de origine română care era şi ea internată în acel salon";.
Se observă că au rămas neclarificate o serie de aspecte invocate de reclamantă în sesizarea adresată C.N.C.D., aspecte pentru lămurirea cărora acesta din urmă ar fi trebuit să îşi dea concursul. A pretinde unei persoane, fie şi O.N.G., să fie în măsură a afla fie datele de identificare ale persoanei care se afla internată cu copilul în acel salon, fie aspecte care ţin de organizarea şi cutumele din spital, în lipsa oricărei posibilităţi de acces la astfel documentele, unele dintre ele acte medicale, echivalează cu a-i pretinde o dovadă imposibil de făcut. Aceasta este raţiunea pentru care, în vederea lămuririi situaţiei şi a aflării adevărului, iar nicidecum pentru a face probaţiunea în locul petiţionarei, C.N.C.D. ar fi trebuit să clarifice aspectele invocate şi să asigure concursul său, ca autoritate investită cu prerogative şi puteri în acest sens, pentru administrarea acestor probe.
Astfel, pentru instanţă apar nelămurite o serie de aspecte de fapt, concrete, relativ la repartizarea în salon a pacientului D.N.: dacă s-a lămurit numărul şi tipul paturilor din salon, dacă s-au menţionat regulile de repartizare; în concret nu s-a probat: care este motivul pentru care mama româncă se afla în salonul copiilor (cu privire la acest aspect, există contradicţie între declaraţia asistentei P.G. şi punctul de vedere al spitalului, care face vorbire despre mama „.de origine română care era şi ea internată în acel salon";, contradicţie nelămurită în vreun fel), în unul din paturile mai mari; nu s-a probat, cu actele de internare, că mama româncă însoţea un copil din categorie de vârstă 3-6 ani; nu s-a probat, dincolo de regulile spitalului, că în practică ele sunt respectate întocmai, fără nici un fel de derogări, derogări care par să reiasă din prezenţa mamei românce în patul din salonul copiilor, în condiţiile în care eventuala discriminare trebuie raportată nu doar la reguli, care, prin ele însele, pot să nu aibă un atare caracter, ci cu precădere la aspectele de fapt, la eventualele „derogări"; de la reguli, care unora să li se aplice, iar altora nu; nu s-a probat de ce atâta timp cât, de facto, mamelor li se permitea să stea şi în timpul zilei şi în timpul nopţii în salonul copiilor, mamei R.M. nu i s-a putut acorda un pat mare, în considerarea nu doar a vârstei copilului, ci şi a faptul că mama urma să stea cu el în salon, în plus fiind însărcinată, cel puţin atât timp cât patul mare era liber, iar în felul acesta nu ar fi ocupat un pat mare în salonul de însoţitori. O atare lămurire se impune cu atât mai mult cu cât raţiunea repartizării copiilor în paturi pe categorii de vârstă are în vedere asigurarea confortului necesar acestora, iar nu respectarea unei simple formalităţi, iar în condiţiile în care se permitea mamelor sa stea cu copilul în patul acestuia (a se vedea situaţia mamei românce) confortul copiilor nu mai era asigurat.
Asistentei medicale i s-a luat o declaraţie formală, în care aceasta a declarat ce a considerat ea de cuviinţă, fără însă să fi fost chestionată expres cu privire la unele din aspectele invocate de reclamantă, referitoare la discuţiile care s-au purtat în salon la momentul repartizării pacientului D.N., la intenţia sa iniţială de a permite mamei şi copilului N. să ocupe patul mare şi revenirea asupra deciziei la presiunea celeilalte mame ş.a.m.d.
Al doilea aspect al sesizării vizează afirmaţiile făcute de mama însoţitor a altui copil internat şi de asistenta medicală cu privire la care s-a apreciat că nu pot fi reţinute ca afirmaţii discriminatorii, din lipsă de probe.
În egală măsură, cu privire la acest aspect, sunt valide criticile pe care instanţa le-a adus pârâtului C.N.C.D. în acelaşi paragraf de mai sus şi relativ la neacordarea concursului său, ca autoritate, pentru identificarea femeii care fusese internată în salon în acelaşi timp cu mama R.M., în condiţiile în care accesul reclamantului la actele medicale care ar putea indica aceste elemente de identificare este absolut imposibil.
În condiţiile în care declaraţia acelei mame ar putea fi în măsură a lămuri aspectul invocat, împreună cu o nouă chestionare a asistentei medicale cu privire la toate aspectele de fapt invocate de mama R.M., care s-a fi petrecut în prezenţa asistentei, se consideră că nici pentru lămurirea acestui aspect C.N.C.D. nu a făcut toate demersurile necesare.
Cel de-al treilea aspect al sesizării vizează analiza actului medical la care a fost supus copilul D.N., aspect cu privire la care C.N.C.D. a reţinut că nu intră sub incidenţa prevederilor O.G nr. 137/2000.
Prima instanţa împărtăşeşte întru totul concluzia C.N.C.D. cu privire la acest aspect aii sesizării, chestiunile legate de respectarea sau nerespectarea de către medici şi; asistente a drepturilor de pacient ale lui D.N., respectiv ale părinţilor acestuia, ca descendenţi, de invocatul mod formal de a proceda la luarea consimţământului pentru puncţie, legate de insuficienta comunicare medic-părinţi referitor la procedura puncţiei, necesitatea şi riscurile acesteia, legate de invocata culpă medicală, în general aspecte care ţin exclusiv de actul medical în sine neintrând sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, cât timp nu există nici cel mai mic indiciu că aspectele invocate ar fi fost generate de o abordare discriminatorie a actului medical aplicat pacientului D.N., pe criteriu etniei sau oricare altul.
2. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii, solicitând modificarea acesteia, în senul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara arată în esenţă că, în mod greşit şi contrar motivării hotărârii pronunţate, instanţa de fond nu a constatat lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
În motivarea recursului sau, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. în acest sens, recurentul arată, în esenţă, că prima instanţă a ignorat prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 din O.G. nr. 137/2000, care reglementează rolul jurisdicţional al C.N.C.D., situând acest organism pe o poziţie neutră în raport cu părţile litigiului, cărora le revine exclusiv sarcina de a proba discriminarea, respectiv de a combate probele. Recurentul aduce mai multe critici sentinţei atacate, argumentele prezentate referindu-se la lipsa probatoriului - faţă de care nu se putea constata existenţa discriminării cu care a fost sesizat - şi subsumându-se singurului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; de asemenea, recurentul invocă, drept jurisprudenţă, deciziile acestei instanţe nr. 3004/2009, nr. 5546/2009 şi nr. 3796/2010.
3. Hotărârea instanţei de recurs
A). În ceea ce priveşte recursul declarat şi formulat în termen recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara, recurs care vizează un unic aspect şi anume cel al calităţii procesuale pasive, Curtea urmează a-l respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2010 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. petenta R.C. (reclamanta-intimată în cauza de faţă) a reclamat existenţa unor fapte de discriminare săvârşite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara (fila 10 dosar fond).
Acesta a fost motivul pentru care în soluţionarea cererii formulate, C.N.C.D. ca organ competent a citat cele două părţi având în vedere prevederile art. 20 alin. (4), (5) şi (6) din O.G. nr. 137/2000.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara reţinând faptul că atât soluţia pronunţată de C.N.C.D. cât şi soluţia instanţei o priveşte în mod direct.
În acelaşi sens, corect s-a reţinut de instanţa fondului că eventualele efecte ale hotărârii judecătoreşti se răsfrâng asupra recurentei-pârâte, care din punct de vedere procesual trebuie să-şi formuleze apărări cu privire la pretinsele fapte şi acte de discriminare împotriva ei de către reclamanta-intimată R.C.
B). Cu privire la recursul declarat în termen de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în raport de motivele invocate şi de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru considerentele de mai jos.
Pentru a se putea pronunţa asupra legalităţii Hotărârii nr. 873/2008 emisă de C.N.C.D., hotărâre prin care acest organism a dispus în sensul clasării sesizării formulate de reclamanta R.C., reţinând că cele semnalate nu reprezintă acte de discriminare, instanţa fondului, pe baza probelor administrate cu ocazia soluţionării sesizării, trebuia să-şi formeze convingerea că acestea sunt suficiente pentru menţinerea hotărârii contestate.
Sub acest aspect, Curtea va reţine că potrivit dispoziţiilor art. 129 pct. (4) C. proc. civ.: „cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii oral sau scris, precum şi să pună în dezvoltarea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere”.
Cu alte cuvinte, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (art. 129 pct. 5 C. proc. civ.).
În raport de dispoziţiile procedurale mai sus invocate, care tind la pronunţarea unor hotărâri temeinice şi legale, Curtea constată că în mod corect, instanţa fondului, analizând aspectele de fapt concrete avute în vedere de C.N.C.D. ca urmare a celor sesizate, a considerat ca fiind nelămurite în totalitate aceste aspecte (detaliate pe larg în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs).
Aceasta este raţiunea pentru care, în vederea lămuririi situaţiei de fapt şi a aflării adevărului, iar nu pentru a se face proba în locul reclamantei-intimate, C.N.C.D. urmează să clarifice aspectele pe care instanţa de fond le-a considerat ca fiind nelămurite.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara împotriva sentinţei nr. 3173 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 263/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2639/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
