ICCJ. Decizia nr. 2639/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2639/2012
Dosar nr. 3860/2/2011
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3727 din 25 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC H. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 43/2011, emisă de autoritatea pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Reclamanta SC H. SA a solicitat suspendarea executării actelor de control fiscal emise de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.
Prin decizia de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011, a cărei executare s-a cerut a fi suspendată, s-au stabilit obligaţii suplimentare în cuantum total de 8.437.427 lei, din care reclamanta a înţeles să conteste suma de 8.375.080 lei, reprezentând redevenţe miniere, dobânzi si penalităţi de întârziere.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a menţionat o serie de argumente referitoare la presupusa nelegalitate a actelor de control - organele de control au făcut constatări eronate care au dus la stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare, au invocat în mod eronat acte normative inaplicabile situaţiei reclamantei – argumente care, în opinia primei instanţe, sunt întemeiate.
Prin invocarea acestor aspecte s-a arătat că se dovedeşte existenţa cazului bine justificat, întrucât actul administrativ a fost emis fără respectarea prevederilor legale, însa asupra aplicării corecte sau nu a dispoziţiilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004 se va pronunţa organul de soluţionare a contestaţiei, precum si instanţa de judecata investita cu analizarea fondului cauzei.
Prima instanţă a arătat că, pentru a fi incidentă ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor administrative contestate trebuie să apară cu evidenţă şi să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii acestora, nefiind necesară analizarea pe fond a legalităţii actelor, ci doar o ";pipăire a fondului";.
În speţă, reclamanta a probat nelegalitatea vădită a actelor administrative a căror suspendare o solicită, reuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.
Desigur, câtă vreme în legătura cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicita nu s-a pronunţat încă nici o instanţa de judecata, acesta este legal, beneficiind de prezumţia de legalitate si veridicitate.
Însă, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta, s-a reţinut că stabilirea obligaţiilor suplimentare de plata în cuantum de 8.375.080 lei demonstrează existenta acesteia.
Astfel cum a arătat şi reclamanta, achitarea acestei sume stabilite în sarcina sa ar afecta activitatea societăţii, menţionând că achitarea unor obligaţii datorate bugetului general consolidat poate fi interpretată ca o pagubă iminenta.
S-a stabilit că probatoriul administrat în cauză evidenţiază împrejurări ce creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative şi chiar şi criticile formulate de reclamantă cu privire la actele a căror suspendare este solicitată prin substanţa lor reprezintă în sine un argument temeinic pentru a justifica dispunerea măsurii de suspendare a actelor administrative.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta – pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele critici faţă de hotărârea atacată:
- instanţa de fond a admis cererea de suspendare a actelor administrative fără a-şi motiva hotărârea în sensul că nu a arătat care sunt argumentele pe care s-a întemeiat convingerea sa în sensul că decizia de impunere are o aparenţă de nelegalitate;
- măsura suspendării executării actului administrativ atacat a fost dispusă fără ca în speţă să fie îndeplinite cele două condiţii prevăzute expres în art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale din materia supusă verificării dar şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., raportat şi la conţinutul înscrisurilor noi depuse în recurs, Înalta Curte reţine că nu este întemeiat recursul de faţă, astfel că va fi respins, pentru considerentele în continuare arătate.
Cu referire la criticile recurentei – pârâte subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu sunt întemeiate câtă vreme considerentele hotărârii, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă de mai sus, conţin argumentaţia logico – juridică pe baza căreia s-a fundamentat soluţia adoptată.
Astfel, conform cerinţelor art. 261 C. proc. civ., au fost motivat şi corect înfăţişate aspectele de fapt pe baza cărora s-a apreciat în sensul îndeplinirii cumulative a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011 formulată de reclamanta – intimată, contrar celor susţinute de recurentă.
Totodată Înalta Curte, raportat la documentul nou depus în recurs, şi anume Decizia A.N.A.F. nr. 296 din 21 iulie 2011 privind soluţionare a contestaţiei formulate de SC H. SA împotriva deciziei de impunere nr. 43 din 18 aprilie 2011, privind obligaţiile fiscale suplimentare, reţine lipsa de interes a recurentei în promovarea şi continuarea exercitării căii de atac a recursului.
Astfel, din cuprinsul documentului prezentat rezultă, fără echivoc, că prin Decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, sus – arătată, a fost admisă contestaţia SC H. SA şi s-a dispus anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 43/2011 pentru suma de 8.375.080 lei (4.437.134 lei redevenţe miniere stabilite suplimentar şi 3.937.946 lei accesorii aferente acestora) acestea fiind şi sumele expres arătate şi care formează obiectul cererii de suspendare a executării de faţă.
Cum atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa dezvoltată în această materie s-a reţinut constant că interesul care reprezintă folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului, Înalta Curte reţine că recurenta, la momentul soluţionării prezentului recurs, nu mai poate demonstra îndeplinirea uneia dintre condiţiile legate de cerinţa interesului, şi anume aceea ca acesta să fie actual.
În mod evident, câtă vreme chiar autoritatea administrativă competentă a apreciat asupra contestaţiei administrative a reclamantei, în sensul admiterii acesteia, nu se poate susţine în recursul aceleiaşi autorităţi inexistenţa unei aparenţe de nelegalitate a actului contestat, deja supus controlului prealabil şi soluţionat favorabil, în procedura administrativă, cum s-a arătat.
Aşadar, faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de faţă urmează a fi respins ca lipsit de interes, ceea ce face ca toate celelalte critici ale recurentei vizând nelegalitatea şi greşita aplicare a legii să nu mai fie necesar a fi cercetate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3727 din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2636/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2645/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
