ICCJ. Decizia nr. 2648/2012. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2648/2012
Dosar nr. 799/44/2010
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 113 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Brăila, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Oficiul de Plăţi şi Contracte P.H.A.R.E., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 73 din 28 ianuarie 2010, de respingere a contestaţiei împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal încheiat de pârât sub nr. 561.190 din 3 noiembrie 2009 şi înregistrat la Unitatea Administrativ Teritorială sub nr. 39632 din 09 noiembrie 2009, cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata sumei de 3.946.675,06 euro (reprezentând contravaloarea sumei de 16.989.252,13 RON).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
A apreciat că nu este întemeiată susţinerea reclamantei, în sensul că procesul-verbal de constatare, din data de 03 noiembrie 2009 şi înregistrat sub nr. 561.190 din 03 noiembrie 2009 la autoritatea pârâtă, nu a fost încheiat cu respectarea normelor legale în materie, întrucât, contrar afirmaţiilor autorităţii reclamante, acest act administrativ a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente.
Astfel, s-a arătat că la capitolul 2, baza legală a verificării, sunt trecute toate actele normative ce au fost analizate la redactarea respectivului proces-verbal de constatare. Deci, temeiul de drept există în opinia primei instanţe şi nu poate constitui motiv de anulabilitate a procesului-verbal de constatare.
Descrierea contextului în care s-au produs neregulile, actele normative încălcate, o altă condiţie impusă de textul de lege, invocat de autoritatea reclamantă, a fost, de asemenea, îndeplinită. Acest fapt rezultă din examinarea cap. 5 – prezentarea aspectelor verificate; cap. 6 – prezentarea aspectelor constatate şi cap. 7 – prevederi legale şi contractuale încălcate.
În fine, s-a menţionat că în ceea ce priveşte şi cea de-a treia condiţie de formă ce trebuia respectată în redactarea procesului-verbal, din economia întregii expuneri a acestui act administrativ, a rezultat că şi aceasta a fost îndeplinită.
Ca atare, contrar susţinerilor autorităţii reclamante, s-a constatat că procesul-verbal în litigiu a fost întocmit cu respectarea condiţiilor imperative de formă, prevăzute de H.G. nr. 1306/2007.
Prima instanţă a indicat că nu sunt motive de anulare nici în ceea ce priveşte Decizia nr. 73 din 28 ianuarie 2010, de soluţionare a contestaţiei autorităţii reclamante, ce constituie principalul act administrativ contestat prin acţiunea de faţă, întrucât prin această decizie s-a expus situaţia de fapt, s-a reţinut că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale în materie şi s-a făcut o analiză temeinică a tuturor aspectelor de fapt şi de drept, care s-a încheiat cu concluzii.
Ca atare, în esenţă, prin procesul-verbal din 09 decembrie 2009, întocmit de autoritatea pârâtă, s-a reţinut corect faptul că au fost considerate neeligibile cheltuielile efectuate de autoritatea pârâtă pentru lucrări ale străzilor suplimentare, care nu erau inseparabile din punct de vedere tehnico-economic.
2.Motivele de recurs înfăţişate de recurentul Consiliul Local al Municipiului Brăila.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamantul.
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi respectiv ale art. 3041 C. proc. civ., recurentul, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, a dezvoltat prin motivele de recurs iniţiale, astfel cum au fost acestea ulterior precizate următoarele critici ale sentinţei pronunţate de prima instanţă, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt:
- motivarea instanţei de fond este extrem de succintă, astfel că nu cuprinde o analiză şi nici o pronunţare asupra aspectelor de nelegalitate invocate în acţiunea introductivă, fiind nesocotite prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;
- aprecierea instanţei de fond în sensul că procesul-verbal nr. 561190 din 3 noiembrie 2009 a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale nesocoteşte dispoziţiile imperative ale H.G. nr. 1306/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003;
- instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra aspectelor privind neindicarea în conţinutul procesului verbal a „neregulilor”, în sensul definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) din OG nr. 79/2003, nefiind identificate în concret faptele calificate ca nereguli;
- nu au fost analizate nici prevederile Ghidului Practic pentru Procedurile de Contractare, incidente în speţa analizată, după cum nu au fost, în mod nelegal, încuviinţate toate probele solicitate de recurentă, cu referire specială la proba cu expertiza tehnică, absolut necesară în cauză, cu atât mai mult cu cât instanţa a încuviinţat iniţial proba (încheierea de şedinţă din data 27 ianuarie 2011) după care nu s-a mai pronunţat pe acest aspect;
- neadministrarea probei cu expertiza tehnică a produs o vătămare evidentă în condiţiile în care necesitatea şi utilitatea acesteia a fost apreciată ca fiind esenţială în cauză.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la actele şi lucrările dosarului ca şi la prevederile legale incidente din materia supusă verificării reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a, cu referire la art. 309 pct. 7 şi art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. în sensul că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât considerentele hotărârii atacate nu satisfac exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel cum s-a apreciat şi în doctrină dar şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în această materie, chiar dacă C. proc. civ. nu instituie condiţii particulare în legătură cu forma sau conţinutul efectiv al considerentelor hotărârii şi în condiţiile în care instanţa nu este ţinută să răspundă şi la toate argumentele folosite de părţi pentru susţinerea pretenţiilor lor, nu mai puţin, instanţa este datoare să se pronunţe şi să examineze, într-o manieră pertinentă, concretă, omogenă dar şi convingătoare toate cererile formulate, incluzând motivele de fapt şi de drept invocate.
Or, din această perspectivă, raportat la multitudinea dar şi la complexitatea motivelor de nulitate a actelor administrative atacate (a se vedea în acest sens cele referitoare la pretinsele „nereguli” în sensul prevederilor O.G. nr. 79/2003) invocate de recurenta-reclamantă, este evident că examinarea atât de succintă cuprinsă în considerentele hotărârii şi cantonată exclusiv la aspectele „de formă” ale actelor, lipseşte instanţa de control judiciar de posibilitatea efectivă de a verifica legalitatea hotărârii, motivarea sumară echivalând tocmai cu „nemotivarea”.
Relevantă este în acest sens şi poziţia exprimată oral şi consemnată în partea introductivă a deciziei, a reprezentantului autorităţii intimate, care, deşi a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea recursului de faţă, ca nefondat, a apreciat, la rândul său, că hotărârea primei instanţe este evident deficitară sub aspectul motivării.
Apreciind aşadar să sunt întemeiate criticile recurentei sub acest aspect, al nemotivării hotărârii atacate, de natură a provoca o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Înalta Curte reţine totodată şi incidenţa prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
Urmează aşadar ca instanţa de rejudecare, pe temeiul legal arătat şi pentru corecta aplicare a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale să ofere posibilitatea pentru toate părţile din cauză, a administrării probelor solicitate, apreciate ca pertinente şi utile.
În acest sens urmează a se clarifica şi aspectele evocate prin motivele de recurs, cu referire la efectuarea unei expertize tehnice, încuviinţată la solicitarea recurentei contestatoare la data de 27 ianuarie 2011 (Încheierea de şedinţă de la fila 169 dosar fond) dar care nu a mai fost efectuată, fără însă ca instanţa de fond, prin încheierile de şedinţă ulterioare sau prin considerentele hotărârii, să motiveze revenirea sau renunţarea la administrarea acestei probe.
Faţă de toate aspectele înfăţişate, pe temeiul legal arătat şi în virtutea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va admite aşadar recursul de faţă şi va casa hotărârea atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării urmează a fi examinate şi toate celelalte susţineri ale părţilor cuprinse în cererea de recurs şi respectiv, în întâmpinarea la motivele de recurs şi a fi încuviinţate în completarea probatoriului deja administrat toate probele apreciate ca fiind necesare şi edificatoare, pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt, în cadrul legal determinat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Brăila, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 113 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2649/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
