ICCJ. Decizia nr. 2777/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2777/2012
Dosar nr. 97/36/2012
Şedinţa de la 1 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Primarul Comunei Topraisar şi Comuna Topraisar au chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Constanţa, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea procesului verbal nr. 4382/2010 întocmit de Curtea de conturi a României, Camera de Conturi a judeţului Constanţa, a deciziei nr. 5 din 11 ianuarie 2011 emise de Structura Curţii de Conturi Constanţa şi a încheierii nr. VI.215 din 17 mai 2011 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită Camera de Conturi Constanţa, a constatat în privinţa anumitor sume plătite salariaţilor că acestea au caracter nelegal, impunându-se măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 din decizie.
În şedinţa din 15 decembrie 2011 instanţa a invocat, din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, având în vedere dispoziţiile din Hotărârea nr. 130/2009.
Soluţionând excepţia cu prioritate conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2586/ CA din 15 decembrie 2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că atât în conformitate cu Legea nr. 94/1992 raportat la Hotărârea nr. 130/2010 dar şi faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa de soluţionare revine curţii de apel, întrucât actul contestat respectiv încheierea este emisă de o autoritate publică centrală, respectiv Curtea de Conturi a României.
Astfel sesizată, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică din 7 martie 2012, a invocat la rându-i, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale.
Analizând, cauza sub aspectul competenţei materiale a instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1), art. 158 şi 159 pct. 2 şi art. 1591 alin. (4) şi (2) C. proc. civ., Curtea, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că ceea ce se contestă în speţă este Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică ce exercită potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi, în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea procesului verbal nr. 4382/2010, a deciziei nr. 5/2011 şi a încheierii nr. VI.215/2011.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispoziţiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speţă, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluţiile privind excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu.
De asemenea, în continuarea raţionamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, se va reţine că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Primarul Comunei Topraisar şi Comuna Topraisar prin primar precum şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Constanţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2767/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2815/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
