ICCJ. Decizia nr. 2849/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2849/2012

Dosar nr.10787/2/2010

Şedinţa publică din 7 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 4373 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin care reclamantul a solicitat instanţei să constate că are toate actele necesare cerute de lege pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar obţinut în baza Legi nr. 42/1990 şi, în prezent, îndeplineşte cerinţele pentru obţinerea Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, preschimbat conform Legii nr. 341/2004, şi să oblige pârâţii la eliberarea certificatului doveditor al calităţii de revoluţionar, preschimbat, conform Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva Sentinţei civile nr. 4373 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul C.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din 7 iunie 2012, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, excepţie care face de prisos expunerea şi analiza motivelor de recurs.

Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia tardivităţii recursului pentru considerentele arătate în continuare.

Conform dovezii de primire şi procesului-verbal de predare, Sentinţa nr. 4373 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată reclamantului C.G. la data de 16 august 2011.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

În raport cu data comunicării sentinţei şi potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs s-a împlinit la data de 1 septembrie 2011.

Or, reclamantul C.G. a depus cererea de recurs la oficiul poştal la data de 2 septembrie 2011.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia tardivităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, urmând a fi respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul C.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C.G. împotriva Sentinţei civile nr. 4373 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2849/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs