ICCJ. Decizia nr. 282/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 282/2012
Dosar nr.484/32/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1 . Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2011, sub nr. 484/32/2011, pe rolul Curţii de Apel Bacău, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Neamţ, solicitând a se dispune anularea Încheierii nr. 54 din 27 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor; anularea Deciziei nr. 27/2011 emisă de Camera de Conturi a judeţului Neamţ ca fiind netemeinică, precum şi suspendarea executării celor două acte atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
La termenul din data de 29 septembrie 2011, în temeiul art. 4, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a invocat din oficiu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 din Regulamentul de desfăşurare a activităţii specifice a Curţii de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, instanţa considerând că acestea sunt contrare prevederilor art. 10, alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
La acelaşi termen s-a invocat şi excepţia lipsei competenţei materiale în soluţionarea cauzei a Curţii de Apel.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 161 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi a României, reţinând că aceste prevederi atacate sunt contradictorii cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a admis excepţia lipsei competenţei materiale în soluţionarea prezentei cauze şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Neamţ în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 din Regulamentul de desfăşurare a activităţii specifice a Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, considerate ca fiind contrare prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, faptul că prin dispoziţiile invocate ca fiind nelegale, se stabileşte competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc instanţa competentă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene şi instanţa competentă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, iar prin pct. 228 din Regulamentul de desfăşurare a activităţii specifice a Curţii de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010 se prevede o altă competenţă, respectiv cea exclusivă a curţii de apel secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Instanţa a reţinut că stabilirea exclusivă a competenţei curţii de apel în soluţionarea unui astfel de litigiu, prin dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul de desfăşurare a activităţii specifice a Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, contravine dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care stabilesc faptul că numai în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, curţile de apel sunt competente material.
Instanţa a respins şi excepţia de inadmisibilitatea a excepţiei invocată de Curtea de Conturi, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, instanţa reţinând că legiuitorul nu a distins între actele administrative individuale şi cele normative, ambele categorii aparţinând sferei largi a actelor administrative unilaterale.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel în soluţionarea prezentului litigiu instanţa a reţinut că actul administrativ care a produs efecte juridice faţă de reclamantă este Decizia Camerei de Conturi Judeţeană Neamţ, iar nu încheierea de soluţionare a recursului administrativ emisă de Curtea de Conturi a României.
Încheierea Curţii de Conturi a fost emisă ca urmare a faptului că reclamanta, a solicitat, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, autorităţii ierarhic superioare anularea Deciziei nr. 27 din 31 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Neamţ.
Reclamanta, nemulţumită de soluţionarea contestaţiei sale, a sesizat instanţa de contencios administrativ, atacând încheierea prin care i s-a respins contestaţia, solicitând anularea în tot a acesteia, dar şi a Deciziei nr. 27/2011 emisă de către Camera de Conturi Judeţeană Neamţ.
Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte raportat la actul administrativ cu privire la care s-a formulat plângere prealabilă şi nu raportat la înscrisul prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă.
Cum în speţa de faţă, actul administrativ unilateral prin care s-au dispus măsuri şi s-au stabilit termene de realizare, care au fost contestate de către reclamantă, este Decizia Camerei de Conturi Judeţeană Neamţ respectiv o autoritate publică judeţeană, competenţa materială de soluţionare a cauzei este Tribunalul, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României.
Curtea de Conturi a arătat că este o autoritate publică centrală, fiind instituţia supremă de audit, cu personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi prevederile Legii nr. 94/1992.
A precizat recurenta că în teritoriu funcţiile ce îi revin sunt exercitate prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, structuri teritoriale fără personalitate juridică, care nu pot fi asimilate autorităţilor publice locale ori structurilor deconcentrate la nivel judeţean.
În motivarea cererii de recurs Curtea de Conturi a arătat că „Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi" este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate face obiectul excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că acest caracter normativ reiese din dispoziţiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate generală şi pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public.
Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării legii şi se asigură aducerea la cunoştinţa publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întăreşte caracterul normativ al acestuia.
Se mai arată că după 01 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 4 noiembrie 2010, competenţa de soluţionare a sesizărilor formulate de conducerea entităţilor verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform pct. 228 din acest act normativ.
Recurenta a precizat că adoptarea noului regulament s-a întemeiat pe modificările constituţionale intervenite prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, în sensul că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, iar Curtea de Conturi nu mai exercită atribuţii jurisdicţionale. În vederea punerii în aplicare a acestor noi realităţi a fost adoptată Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, care reglementează noile atribuţii, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii.
Recurenta a arătat că prin Regulament nu se stabileşte o nouă competenţă materială în afara cadrului legal instituit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci competenţa materială de soluţionare a litigiilor izvorâre din activitatea Curţii de Conturi a fost determinată prin raportare la faptul că recurenta este o autoritate publică centrală cu personalitate juridică.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acţiunii directe, cu atât mai mult acestea pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, acest lucru rezultând şi din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la acte administrative unilaterale, fără a se distinge în privinţa acestora, individuale şi normative, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi modificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicată în M. Of. la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul unităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of. al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României.
„Regulamentul" a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din lege.
Înalta Curte constată că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi Regulamentul face trimitere.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel^.
Văzând faptul că dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o forţă juridică inferioară legii, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Pentru aceste motive, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanţa de control judiciar şi nefiind motive de casare sau modificare a sentinţei instanţei de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 161 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 281/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 283/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
