ICCJ. Decizia nr. 2896/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2896/2012

Dosar nr.6833/102/2011

Şedinţa de la 8 iunie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 456/102/2011 reclamantul C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureş anularea încheierii nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 emisă de Comisia de Soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Camerei de Conturi Mureş precum şi anularea în parte a Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010 a Camerei de Conturi a Judeţului Mureş, în ceea ce priveşte pct. 5 teza I din cuprinsul acesteia.

Prin Sentinţa civilă nr. 2078 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 456/102/2011 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub acelaşi nr. 456/102/2011.

În şedinţa publică din 9 martie 2012 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin Sentinţa nr. 43 din 9 martie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

În urma acţiunii de audit financiar cu tema „Auditul financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară şi a celorlalte situaţii financiare", efectuată la Primăria Comunei Cheţani, pentru exerciţiul bugetar pe anul 2009, au fost constatate abateri de la legalitate şi regularitate constând în plata nelegală a unor sume de bani reprezentând contravaloare masă caldă - 30.054 RON şi sume reprezentare - 48.714 RON, acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul entităţii verificate. Aceste abateri au fost cuprinse în Decizia nr. 1437 din 19 octombrie 2010, pct. 5, emisă de Camera de Conturi Mureş, dispunându-se recuperarea prejudiciului creat bugetului local.

Entitatea verificată a solicitat Camerei de Conturi Mureş anularea măsurilor stabilite prin Decizia menţionată anterior, iar Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin Încheierea nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 a respins contestaţia formulată.

Împotriva deciziei şi a încheierii menţionate anterior, entitatea auditată a formulat la Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal prezenta cerere de chemare în judecată care a fost declinată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Obiectul prezentului litigiu constă în desfiinţarea parţială a Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Mureş şi a Încheierii nr. VI/387 din 21 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României.

Această Decizie a fost emisă de Camera de Conturi a Judeţului Mureş, fiind un act administrativ emis de o autoritate publică locală, situaţie în care s-a apreciat că faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în speţă aparţine Tribunalului Mureş.

Curtea a avut în vedere, în acest sens, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ au fost stabilite 2 criterii: 1) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; 2) criteriul valoric în cauzele fiscale.

Astfel a reţinut Curtea în speţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale şi prin urmare este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului, respectiv Camera de Conturi a Judeţului Mureş, aceasta deoarece actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 1437 din 19 octombrie 2010, iar nu Încheierea nr. VI/387 din 21 decembrie 2011, aceasta fiind dată în soluţionarea plângerii prealabile.

A mai reţinut Curtea că în condiţiile în care Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, aşa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanţă că prevederile pct. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi.

Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 şi anularea în parte a Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010, în ceea ce priveşte prevederile pct. 5.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor pct. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. Al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".

În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este Decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit pct. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.

Dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.

Cum în cauză, contestaţia împotriva Deciziei nr. 1437 din 19 octombrie 2010 a Camerei de Conturi Mureş a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI/387 din 21 decembrie 2010 Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mureş în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2896/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond