ICCJ. Decizia nr. 2880/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2880/2012
Dosar nr.11816/2/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul R.V., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât pârâtul a avut gradele de locotenent (1976) şi, respectiv, căpitan (1982, 1983, 1985 şi 1986) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj, Serviciul 1/B. În această calitate, pârâtul a participat activ la urmărirea informativă a unei persoane semnalată pentru „conceperea, redactarea şi difuzarea înscrisurilor cu conţinut ostil" şi pentru „legături de activitate clandestină". În plus, pârâtul a procedat la introducerea în evidenţele de Securitate a unei persoane cunoscută că întreţinea corespondenţă cu cetăţeni străini.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, întrucât titularul dosarului cu cota I 235742, G.E., a fost urmărită de către un alt ofiţer şi nu de acesta. Pârâtul a solicitat efectuarea unei expertize grafologice pentru a proba faptul că nu a semnat mai multe documente nominalizate în nota de constatare depusă de reclamant la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4518 din 28 iunie 2011, a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului R.V. de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În speţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât pârâtul a avut gradele de locotenent şi de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj, a dispus urmărirea informativă a unor persoane suspectate că distribuie şi concep manifeste cu conţinut anticomunist şi a propus măsuri pentru neutralizarea activităţii acestora. Mai mult decât atât, pârâtul a propus punerea în evidenţă a unei persoane suspectate de legături cu cetăţeni străini, precum şi instruirea unei reţele informative pentru urmărirea unei persoane semnalate cu manifestări naţionaliste, care publica diverse articole într-o revistă străină.
În opinia primei instanţe, acţiunile întreprinse de pârât, în calitatea sa de angajat al fostei Securităţi a statului, au adus atingere dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, precum şi dreptului la viaţă privată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul R.V., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că prima instanţă nu a analizat susţinerile sale din cadrul întâmpinării depuse la dosar şi că sentinţa contestată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Prin hotărârea contestată, prima instanţă a reţinut că are calitatea de lucrător al Securităţii, însă, fără a se proba că a desfăşurat activităţi prin care ar fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Referatul din data de 11 iulie 1985, nominalizat în sentinţă, este doar o ciornă de lucru, întocmită şi semnată de lt.col. U.I.; acest document nu a fost semnat de recurent şi nici nu a fost însuşit de decidenţii ierarhici, motiv pentru care măsurile propuse în cuprinsul său au rămas la stadiul de intenţii, fără niciun efect. Persoanele menţionate în referat au fost documentate pentru conceperea şi distribuirea de manifeste cu conţinut naţionalist şi autonomist-separatist, iar nu pentru manifestări anticomuniste, după cum în mod greşit a arătat judecătorul fondului cauzei.
Totodată, recurentul a precizat faptul că includerea unei persoane suspecte de legături cu cetăţeni străini în evidenţele dispeceratului la propunerea sa nu poate determina restrângerea sau lezarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; o asemenea măsură este uzitată de toate serviciile de informaţii din lume.
În concepţia recurentului, prima instanţă a confirmat calitatea sa de lucrător al Securităţii printr-o apreciere subiectivă, trunchiată şi unilaterală a legii şi a probelor administrate în cauză.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul litigiului dedus judecăţii îl reprezintă constatarea calităţii recurentului-pârât de lucrător al Securităţii, în baza art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Înalta Curte consideră că este incident în speţă motivul de recurs reglementat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a analizat susţinerile ambelor părţi, ci doar s-a rezumat la expunerea acestora.
În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să pronunţe o soluţie legală.
Pentru lămurirea situaţiei de fapt era necesară efectuarea unei expertize grafologice care să verifice autenticitatea semnăturii recurentului-pârât de pe raportul cu indicativul 102/U.I./0019 din 10 iunie 1985, de pe raportul din 26 mai 1976 şi de pe referatul cu propuneri de finalizare a cazului „Bela-83" din 11 iulie 1985.
De menţionat faptul că, prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul-pârât a solicitat administrarea probei cu expertiză grafologică, însă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei probe.
Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în faţa instanţei de recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză, iar pe de altă parte, prima instanţă nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentinţa atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu alte cuvinte, neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanţa de control judiciar a dat curs dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
Ca atare, urmează ca instanţa de trimitere să procedeze la administrarea probei cu expertiză grafologică cu obiectivul anterior precizat.
În raport de motivele de casare anterior reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de R.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4518 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2849/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2890/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
