ICCJ. Decizia nr. 283/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 283/2012
Dosar nr.1847/54/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 10 ianuarie 2011, C.D. în calitate de reclamantă în dosarul nr. 6627/95/2010 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal şi cele ale art. 44 din Constituţia României.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantei C.D., constatând că excepţia de nelegalitate invocată are legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 7 lit. j) a Ordinului nr. 1501/2006 a MAI.
Prin încheierea pronunţată la data de 13 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Craiova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis dosarul la ICCJ pentru soluţionarea acestuia.
Prin Decizia nr. 3905 din 12 iulie 2011, ICCJ a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu este parte în cauză, având doar calitatea de emitent al actului atacat, iar părţile din litigiul dedus judecăţii nu au domiciliul sau sediul în raza Curţii de Apel Bucureşti.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 435 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR şi MAI.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate promovată împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, invocată de către intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare.
Instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate este determinat, prin art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ca fiind actul administrativ cu caracter unilateral, atât în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter individual, cât şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ.
Instanţa a constatat că includerea actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, în obiectul excepţiei de nelegalitate, corespunde scopului declarat al Legii nr. 262/2007, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, care a reţinut în esenţă admisibilitatea promovării excepţiei de nelegalitate privind un act administrativ unilateral, cu caracter normativ.
De asemenea, instanţa a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de către C.D., în cuprinsul dosarului nr. 6627/95/2010 al Curţii de Apel Craiova, îl constituie dispoziţiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, care reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Reglementarea acestei condiţii de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea Capitolului II1 privind taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule.
Dispoziţiile art. 214, din cadrul acestui capitol, reglementează condiţiile de exigibilitate şi plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.
Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Actul normativ mai sus menţionat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziţii exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulaţie a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 şi 9 din OUG nr. 50/2008.
Instanţa a reţinut că titularul excepţiei de nelegalitate a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiţie de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădeşte dreptul de folosinţă asupra autoturismului, contrar principiului constituţional al garanţiilor dreptului de proprietate, însă instanţa constată că, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea sarcinilor care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Din economia art. 1 şi 5 din OUG nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naţionale de mediu, această finalitate rezultând şi din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia raţiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în domeniu.
Instanţa a constatat că, prin dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
Jurisprudenţa europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoaşte o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesităţile economice, sociale sau politice, aceste necesităţi fiind apreciate prin prisma interesului general şi cu consacrarea unui raport de proporţionalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice şi juridice şi mijloacele efective utilizate.
Instanţa a constatat că titularul excepţiei de nelegalitate nu invocă o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noţiunii de „taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule datorată, potrivit legii".
Instanţa a reţinut că taxa de poluare constituie o taxă specială, nefiind inclusă în cadrul general al obligaţiilor fiscale, stabilite de Legea nr. 571/2003, căci instituirea taxei de poluare prezintă o finalitate diferită faţă de sistemul general de taxe şi impozite, iar procedura de stabilire a obligaţiei de plată este derogatorie de la normele de procedură fiscală, apreciind că noţiunea de taxă datorată „potrivit legii" este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât şi alte acte normative.
3. Recursul declarat de C.D.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii, arătând că nu a fost depusă la dosar toată documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, întrucât din eroare nu s-a înţeles că se invocă excepţia în raport de Codul fiscal în vigoare, din care au fost abrogate art. 2141 - 2143, care erau temei juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul Mai nr. 1501/2006.
Recurenta a arătat că taxa specială stipulată expres la litera j este rămasă fără temei legal din moment ce dispoziţiile art. 2141 - 2143 din Cod fiscal au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit o modificare în sensul de a se numi acum taxa de poluare, taxă care are un alt temei juridic.
Recurenta a arătat că a solicitat verificarea concordanţei Ordinului nr. 1501/2006 cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, respectiv Codul fiscal, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.
S-a precizat că este greşită susţinerea instanţei de fond în sensul că ceea ce s-a invocat nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noţiunii de taxă specială pentru autoturisme datorată potrivit legii.
Recurenta a criticat şi reţinerea instanţei în legătură cu faptul invocării contradicţiei dintre Ordinul MAI nr. 1501/2006 şi OUG nr. 50/2008, în condiţiile în care recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 în raport de Codul fiscal.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143) în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de OUG nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din OUG nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile OUG nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Pentru toate aceste motive, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de această instanţă şi constatând că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C.D. împotriva Sentinţei nr. 435 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 282/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2849/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
