ICCJ. Decizia nr. 2776/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2776/2012
Dosar nr.6747/105/2011
Şedinţa de la 1 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta V.E. prin mandatar V.V., a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la mai multe acte emise de Consiliul Local Izvoarele, Consiliul Local Măneciu şi Consiliul Judeţean Prahova, solicitând suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului instanţei de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Judecătoria Vălenii de Munte, prin încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2011, a înaintat dosarul Tribunalului Prahova, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate.
Ulterior, prin încheierea din 18 aprilie 2011 s-a dispus îndreptarea erorii materiale şi trimiterea dosarului către Tribunalul Bucureşti.
La termenul din 6 iunie 2011 această instanţă a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 2292 din 6 iunie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, întrucât excepţia de nelegalitate a fost invocată în cadrul litigiului preexistent pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte competenţa soluţionării acesteia aparţine instanţei de contencios administrativ din circumscripţia instanţei competente să judece fondul cauzei în care a fost invocată, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul neavând posibilitatea de alegere dată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
La rândul său, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1105 din 22 decembrie 2011 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze excepţia invocată de reclamanta V.E., având în vedere dreptul la opţiune al părţii care poate invoca nelegalitatea unui act administrativ. Odată ce dreptul de opţiune a fost manifestat, încetează caracterul alternativ al competenţei teritoriale, o singură instanţă fiind competentă să soluţioneze cererea sau excepţia, având în vedere şi faptul că reclamantul este cel care are alegerea, iar nu celelalte părţi, ori instanţa.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) şi 5 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, în cauză, fondul litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte priveşte o acţiune în grăniţuire şi revendicare, competenţa aparţinând, în condiţiile art. 13 C. proc. civ., instanţei de la locul situării imobilului. Acest text de lege impune un caz de competenţă teritorială absolută, de la care părţile nu pot deroga.
Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin urmare, coroborând aceste dispoziţii legale (art. 10 alin. (3)) cu prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ rezultă că numai în cazul în care reclamantul formulează în contencios administrativ o acţiune în anularea unui act administrativ şi repararea prejudiciului, acesta are posibilitatea legală de alegere între instanţa domiciliului său şi aceea de la domiciliul pârâtului.
În cauză, însă, nu se pot aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, întrucât acest lucru ar conduce la o situaţie inadmisibilă, în care excepţiile invocate de diferite părţi în cadrul aceluiaşi dosar să fie soluţionate de instanţe diferite în funcţie de domiciliul părţilor, fără a exista o judecată unitară cu privire la legalitatea aceloraşi acte.
Cum excepţia de nelegalitate a fost invocată de reclamanta V.E. în cadrul unui litigiu preexistent pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte (Dosar nr. 1180/331/2007), aceasta nu are posibilitatea de alegere conferită de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă în soluţionarea excepţiei de nelegalitate fiind instanţa de contencios administrativ din circumscripţia instanţei competente să judece fondul cauzei, respectiv Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe V.E. prin mandatar V.V. şi pe pârâţii G.I., I.I.I., Consiliul Local Măneciu, Primarul Comunei Măneciu, Consiliul Local Izvoarele, Consiliul Judeţean Prahova, M.HG, M.F., J.N., Z.O., P.I.M., P.P., P.C.R. şi P.A.M., în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 281/2012. Contencios → |
|---|
