ICCJ. Decizia nr. 2890/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2890/2012
Dosar nr.1224/44/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea Avizelor nr. 131 şi nr. 132 din 07 septembrie 2011 emise de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea nr. 15 din 04 septembrie 2011 a Adunării Generale a O.M.T. a fost revocat din funcţia de şef al O.S.P.O.T. SRL. De asemenea, prin Avizul nr. 131 din 07 septembrie 2011, s-a aprobat eliberarea sa din funcţia anterior arătată, iar prin Avizul nr. 132 emis la aceeaşi dată s-a dispus numirea pe funcţia aflată în discuţie a dl. ing. B.V.G.E.
Reclamantul a susţinut faptul că prin Sentinţa nr. 72 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Focşani a fost anulată Hotărârea nr. 15 din 04 septembrie 2011 a Adunării Generale a O.M.T., pe considerentul că votul exprimat nu a avut un caracter secret.
Totodată, reclamantul a mai susţinut că a solicitat autorităţii publice emitente revocarea celor două avize ce fac obiectul prezentei cauze.
În opinia reclamantului, cazul bine justificat rezidă din faptul că a fost anulată Hotărârea nr. 15 din 04 septembrie 2011, iar paguba iminentă constă în prejudiciul care i-a fost adus prin imposibilitatea de a-şi exercita funcţia de şef de ocol silvic.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 330 din 25 octombrie 2011, a admis cererea reclamantului N.C. şi a dispus suspendarea executării Avizului nr. 131 din 07 septembrie 2011 emis de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În concepţia instanţei de fond, prima condiţie decurge din faptul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, iar cea de-a doua condiţie rezultă din împrejurarea că prin punerea sa în executare reclamantul ar fi lipsit de mijloacele materiale de existenţă pentru o perioadă îndelungată de timp.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită în speţă, întrucât Sentinţa nr. 330 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Focşani nu este irevocabilă.
Intimatul nu a probat existenţa prejudiciului pe care l-ar suferi în situaţia punerii în executare a avizului contestat.
La data de 27 martie 2012, petentele O.M.T. şi SC O.S.P.O.T. SRL au formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului-pârât, prin care au solicitat respingerea cererii intimatului-reclamant.
În raport de dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat nulitatea cererii de intervenţie mai sus indicate, faţă de împrejurarea că aceasta nu a fost semnată de către petente, deşi s-a acordat un termen de judecată în acest sens şi s-a dispus citarea petentelor cu această menţiune.
La termenul de judecată din data de 24 mai 2012, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţia părţii prezente motivul de recurs de ordine publică, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţinerea părţii prezente pe acest motiv de ordine publică a fost consemnată în practicaua deciziei, care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate de recurent şi cu motivul de recurs de ordine publică invocat, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii de partea reclamantă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la condiţia cazului bine justificat, impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a făcut trimitere doar la dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ şi la prevederile Recomandării R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului European.
Mai precis, prima instanţă nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale avizelor deduse judecăţii.
Procedând astfel, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în analiza condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că prima instanţă a omis să se pronunţe pe cererea de suspendare a Avizului nr. 132 din 07 septembrie 2011 emis de Ministrul Mediului şi Pădurilor prin care s-a dispus numirea în funcţia de şef ocol la O.S.P.O.T. SRL a dl. ing. B.V.G.E. şi să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a acestei persoane, în calitate de beneficiar al avizului.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 330 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2880/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2896/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
