ICCJ. Decizia nr. 291/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 291/2012
Dosar nr.836/33/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1. Cererea de chemare în judecată
Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 23 iunie 2011 sub nr. 836/33/2011 reclamantul S.D.F. a solicitat instanţei în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 46500 din 31 martie 2011 şi a deciziei de impunere privind TVA cu nr. 46500 din 31 martie 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 454 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă cererea formulată de reclamantul S.D.F. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 46500 din 31 martie 2011 şi a deciziei de impunere, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în urma verificărilor efectuate de organele fiscale, prin raportul nr. 46499 din 31 martie 2011 s-a reţinut că reclamantul împreună cu soţia şi alte persoane, au efectuat un număr de 140 de tranzacţii imobiliare în perioada 2007 - 2009, din care au realizat venituri, fără a fi înregistraţi ca plătitori de TVA, cu încălcarea dispoziţiilor Cod Fiscal
Drept consecinţă, prin Decizia nr. 46500 din 31 martie 2011 a fost stabilită în sarcina reclamantului obligaţia plăţii sumei de 444.189 RON cu titlu de TVA pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009, 366044 cu titlu de accesorii.
Cele statuate au fost contestate de reclamant, acesta relevând în esenţă aceleaşi aspecte din prezenta cerere: nerespectarea regulilor procedurale vizând controlul şi individualizarea, respectiv determinarea greşită a obligaţiilor în raport de perioada şi realitatea tranzacţiilor.
Instanţa a constatat că nu poate fi analizat modul în care s-au derulat relaţiile între reclamant şi alte persoane sau valabilitatea actelor încheiate de aceştia, ci aspecte sumare vizând procedura în desfăşurarea controlului în materie fiscală, de individualizare a obligaţiei fiscale în raport de prevederile legale, care creează o aparenţă de nelegalitate.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în analiza cererii de suspendare se verifică sumar situaţii care creează o îndoială asupra legalităţii actului respectiv şi care atestă un caz bine justificat şi un prejudiciu material previzibil ce relevă o pagubă iminentă.
Împrejurările evocate de reclamant referitoare la emiterea actului în aceeaşi zi în care a fost înştiinţat că se va efectua controlul, la greşita individualizare/determinare a obligaţiei, în condiţiile în care se depun la dosar doar patru contracte de vânzare-cumpărare pe care le-a încheiat, din cele 140 reţinute de organele fiscale, pot fi apreciate ca un caz bine justificat, o aparenţă de nelegalitate dată de modalitatea de emitere a actului şi nedeterminarea obligaţiei în raport de situaţia reală. S-a considerat că şi cerinţa prejudiciului iminent este dovedită în contextul în care este începută executarea asupra bunurilor imobile şi imobile ce aparţin nu doar reclamantului, ci şi familiei sale.
II Instanţa de recurs
1. Recursurile pârâtelo.
Recurentele au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, susţinând că instanţa de judecată a analizat numai motivele generale de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a analiza concret raportul juridic dedus judecăţii, ajungând greşit la concluzia că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală nr. 4650 din 31 martie 2011 şi a deciziei de impunere cu acelaşi număr şi dată.
Recurentele au arătat că intimatul-reclamant şi-a motivat cererea de suspendare cu argumente ce ţin de fondul cauzei deduse judecăţii, respectiv legalitatea controlului şi aplicarea dispoziţiilor legale în emiterea titlului de creanţă, solicitând practic instanţei să se pronunţe asupra raportului de fond, ceea ce este nelegal şi atrăgea inadmisibilitatea cererii de suspendare.
S-a învederat că în mod eronat prima instanţă a apreciat ca fiind un caz bine justificat greşita individualizare a obligaţiei de plată a reclamantului, în condiţiile în care acesta a depus şi contracte de vânzare-cumpărare, deşi nu a contestat că a avut calitatea de vânzător în 140 tranzacţii pentru care s-a depus listă la dosar.
De asemenea s-a reţinut eronat că există prejudiciu, deoarece bunurile aparţin şi familiei intimatului-reclamant, întrucât în sarcina soţiei acestuia s-a emis o decizie de impunere separată. S-a menţionat că intimatul are disponibil în contul bancar, imobilele fiind ipotecate în favoarea băncilor, neexistând nici prejudiciu iminent şi nici caz bine justificat care să fundamenteze măsura suspendării actelor administrativ-fiscale.
S-a solicitat admiterea recursurilor, modificarea sentinţei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi respingerea cererii de suspendare.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilo.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Prima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reproşează instanţei faptul că a analizat cerinţele generale de admisibilitate a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a verifica în mod concret raportul juridic dedus judecăţii.
Susţinerile recurentelor sunt contrazise de considerentele hotărârii atacate, în care s-a făcut o prezentare sumară generală a condiţiilor de admisibilitate a cererii reclamantului, însă instanţa şi-a expus argumentele pentru care, ţinând cont de specificitatea raportului juridic dedus judecăţii, a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele „cazului bine justificat" şi a „pagubei iminente" pentru a se dispune suspendarea actelor administrativ fiscale (raportul de inspecţie fiscală 46500 din 31 martie 2011 şi Decizia de impunere cu acelaşi număr şi dată emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice- Administraţia Finanţelor Publice Cluj), nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7.
Nefondată este şi susţinerea recurentei privind pretinsa inadmisibilitate a acţiunii, întrucât reclamanta ar fi utilizat argumente ce ţin de fondul cauzei, întrucât judecătorul este cel care verifică şi evaluează motivele din cererea de chemare în judecată şi le raportează dispoziţiilor legale incidente, la pronunţarea soluţiei, acesta nefiind ţinut de motivarea petentei şi nici măcar de temeiul juridic indicat de acesta.
Cealaltă critică priveşte pretinsa aplicare greşită a legii la soluţionarea cauzei, prin aprecierea eronată a condiţiilor legale de suspendare a actului administrativ fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 753/2010 emisă de recurentă în sarcina intimatei.
Intimata-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatei.
Intimata-reclamantă nu a dovedit nici existenţa unei pagube iminente, în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executar.
În privinţa „cazului bine justificat" se constată că situaţia de fapt reţinută în actele administrativ-fiscale contestate privind efectuarea de către intimatul-reclamant a 140 tranzacţii imobiliare în perioada 2007 - 2009, pentru care a realizat venituri şi trebuia să se declare plătitor de TVA este contrazisă de acesta, care a susţinut că împreună cu soţia a deţinut numai proprietatea terenului pe care s-au edificat imobilele, din care le-au revenit numai 6 apartamente, restul de 134 aparţinând altor persoane, care le-au vândut, depunându-se în acest sens convenţii, procuri reciproce, etc.
Chiar în raportul de inspecţie fiscală din 31 martie 2011 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj s-a menţionat că „Asociaţii nu prezintă contract de asociere şi din convenţiile prezentate nu rezultă clar cotele părţi de proprietate", astfel că, nefiind lămurite raporturile juridice dintre cele 6 persoane şi participarea fiecăreia, în speţă a intimatului la tranzacţionarea celor 140 apartamente în perioada 2007 - 2009 (intimatul-reclamant susţinând că a efectuat numai 4 operaţiuni de vânzare), apar incertitudini cu privire la corectitudinea determinării obligaţiilor fiscale în valoare de 805302 RON, reprezentând TVA şi accesorii stabilite în sarcina intimatului prin Decizia de impunere nr. 4650 din 31 martie 2011.
Fără a antama fondul dreptului, care formează obiectul altui litigiu, se constată că susţinerile verosimile ale intimatului, în sprijinul cărora s-au depus înscrisuri autentice (convenţii, procuri) sunt de natură să înfrângă prezumţia de legalitate a actelor administrativ-fiscale contestate şi să inducă o justificată îndoială asupra corectitudinii individualizării obligaţiei fiscale stabilită în sarcina intimatului, ceea ce reprezintă „un caz bine justificat" în sensul art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa „pagubei iminente" începerea formelor de executare silită împotriva intimatului pentru o sumă excesiv de împovărătoare pentru o persoană obişnuită de peste 800.000 RON (Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 20 decembrie 2010, proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile - casa de locuit din 10 octombrie 2011, sechestru mobiliar asupra singurului autoturism deţinut de intimat, poprire asupra contului bancar) reprezintă o dovadă certă a inevitabilităţii unui prejudiciu material viitor, previzibil, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că intimatul nu are disponibilităţi băneşti în contul bancar, în condiţiile în care are în întreţinere 2 copii minori, nu dispune de alte surse de venit în afara salariului şi are bunurile imobile şi mobile ipotecate şi respectiv sechestrare, constituie încă o dovadă a pagubei iminente pe care acesta ar suferi-o, dacă nu s-ar suspenda executarea actelor administrativ-fiscale.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare indicate de recurente, în temeiul art. 312(1) şi art. 20(1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 454 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2897/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2932/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
