ICCJ. Decizia nr. 2940/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2940/2012
Dosar nr.838/64/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
În fapt, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 465/64/2011 al Curţii de Apel Braşov, pe cale de excepţie, reclamanţii au solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a Procesului-verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, a Deciziei nr. 41/2010 pronunţată de Camera de Conturi Covasna, anularea Încheierii nr. 2/2011 a Curţii de Conturi precum şi anularea măsurilor cuprinse în Procesul-verbal sus-menţionat privind stabilirea prejudiciului în valoare totală de 120.893,17 RON cu dobânzi legale în valoare de 9,496,37 RON (în total 130.389,54 RON) compus din plata nelegală - onorariu de proiectare aferent suprafeţelor nereale şi plata nelegală - relevee.
Prin cererea formulată în dosarul nr. 838/64/2011, reclamanţii au solicitat, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Deciziei nr. 41 din 22 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Covasna privind înlăturarea abaterilor de legalitate şi regularitate constatate şi consemnate în procesul verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010.
Reclamanţii au arătat că cererea privind suspendarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 41/2010 a Camerei de Conturi Covasna se bazează pe un caz bine justificat iar scopul acesteia este prevenirea unei pagube iminente, în sensul că recuperarea anterioară pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, a unui prejudiciu major, dar incert, în sumă totală de 131.721,21 RON, în ipoteza admiterii acţiunii formulate de aceştia ar reprezenta o măsură nelegală şi evident prejudiciabilă.
De asemenea, reclamanţii au invocat împrejurarea că în cadrul acţiunii introductive au solicitat anularea actelor emise de organele Curţii de Conturi pentru motive de nulitate absolută bine fundamentate.
Având în vedere că există o diferenţă substanţială între suma totală stabilită în Procesul-verbal, 130.389,54 RON şi cea pentru care a fost dispusă procedura de recuperare prin Decizia nr. 41/2010, 131.721,21 RON au susţinut că nu cunoşteau cu exactitate întinderea presupusului prejudiciu. Acest lucru influenţează şi calcularea dobânzilor aferente, astfel Decizia nu poate fi adusa la îndeplinire.
Faţă de acţiunea reclamanţilor, pârâta Curtea de Conturi a României Bucureşti a formulat Note scrise în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă şi în subsidiar ca netemeinică şi nelegală pentru argumentele expuse pe larg la filele 29 - 33 dosar.
Reclamanţii au făcut dovada plăţii cauţiunii cu recipisa seria TA nr. 2028282.
Prin Sentinţa nr. 22/F din 13 februarie 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Decizia a cărei suspendare se solicită s-au stabilit măsuri prin care se urmăreşte înlăturarea unor nereguli şi abateri de la legalitate şi regularitate, aduse la cunoştinţa conducerii entităţii controlate, care nu pot justifica o acţiune de suspendare.
A reţinut prima instanţă că pentru verificarea admisibilităţii acţiunii de suspendare este necesar să existe riscul producerii unui prejudiciu, în sensul în care, această noţiune este definită de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Ori, în speţa de faţă se solicită suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a unei decizii (Decizia nr. 41/2010 emisă de Camera de Conturi Covasna) al cărei obiect îl vizează operaţiunea administrativă de stabilire exactă a unui prejudiciu rezultat din efectuarea cheltuielilor fără suport legal.
Un asemenea obiect reprezintă concretizarea unei atribuţii a Curţii de Conturi de a dispune entităţilor controlate, atunci când constată nereguli şi încălcări ale legilor fiscale, să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, astfel că suspendarea unui asemenea act administrativ ar goli de conţinut activitatea Curţii de Conturi.
Totodată Curtea a stabilit că autoritatea pârâtă Camera de Conturi Covasna nu a stabilit ea însăşi un prejudiciu ca să se pună problema unui risc pentru o pagubă iminentă, ci a constatat că s-au comis nişte neregularităţi, dispunând entităţii controlate să-şi stabilească singură întinderea prejudiciului.
Or, obligaţia entităţii de a determina valoarea unui prejudiciu adus bugetului public prin încălcarea legii, nu poate fi suspendată.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Judeţul Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii reclamanţi au susţinut, în esenţă că în mod greşit prima instanţă a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât, în realitate prin actele administrative contestate s-a dispus recuperarea prejudiciului, acesta fiind cert, exigibil şi determinat, suma exactă fiind prevăzută în Decizia nr. 41/2010.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii este Tribunalul Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În cauză, obiectul dedus judecăţii îl constituie cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 41 din 22 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Covasna privind înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, formulată de Judeţul Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "În unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiţii, acte administrative, în cadrul activităţii per ansamblu a Curţii de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci şi subdiviziunile sale constituite la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, anume camerele de conturi judeţene sau a municipiului Bucureşti, neavând relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică.
De asemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate".
În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond: - în funcţie de obiectul litigiului, criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa nu se stabileşte în funcţie de poziţionarea autorităţii emitente, ci în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a acţiunilor formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ) emise de structurile din cadrul Curţii de Conturi poate aparţine, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor), fie secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Cum, în cauză, actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi Covasna prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, întrucât acesta dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, actul administrativ fiind emis de o autoritate administrativă locală.
Totodată, Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întrucât sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat şi va casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, Tribunalului Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Judeţul Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna împotriva Sentinţei nr. 22/F din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2945/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
