ICCJ. Decizia nr. 2946/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2946/2012
Dosar nr.461/54/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 223 din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.M.N. şi M.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta să emită şi să comunice reclamanţilor Decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului situat în Craiova; totodată, a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, se reţine că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferent imobilului preluat în mod abuziv pronunţând Dispoziţia nr. 17915 din 16 decembrie 2005.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea 554/2004, fiind înregistrat sub nr. 13385/CC, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală deşi au trecut 5 ani de la data înregistrării dosarului reclamanţilor.
Ca urmare apreciază judecătorul fondului că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil, ceea ce a determinat aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în sensul că autoritatea pârâtă a fost obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamanţilor.
Concluzionând, apreciază instanţa de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Referitor la cererea de acordare de daune cominatorii, aceasta a fost respinsă cu motivarea că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, procedură care însă este ulterioară actualei etape judiciare.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată şi cererea prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabileşte în mod legal termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ ce îi incumbă.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a se ţine cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entităţi, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluţionare a cererilor.
Se mai arată că în privinţa reclamanţilor au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative, respectiv transmiterea şi înregistrarea dosarului precum şi etapa analizei dosarului, fiind în prezent în derulare etapa evaluării, arătând în acest sens că a fost întocmit raportul de evaluare în dosarul nr. 13385/CC şi că urmează să fie supus aprobării în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale.
Mai arată recurenta că, în mod greşit instanţa de fond a obligat Comisia direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile în care aceste obligaţii se pot executa cu respectarea procedurii şi a termenelor stabilite prin HG nr. 257/2006 şi în art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate prin cererea de recurs fiind de necontestat faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 13385/CC, aferent Dispoziţiei nr. 17915 din 16 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova în favoarea reclamanţilor.
Este adevărat că Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul care nu poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, proceduri care sunt într-adevăr complexe şi, în mod obiectiv, nu pot fi finalizate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, dispoziţii care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi pe care şi-au întemeiat reclamanţii acţiunea.
Însă această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activităţile Comisiei ar fi fost sustrase de legiuitor oricărei constrângeri temporale, cu atât mai puţin cu cât unul dintre principiile activităţii administraţiei publice este cel al operativităţii.
Prin urmare este de necontestat că deciziile reprezentând titlu de despăgubire trebuie emise într-un termen rezonabil, noţiune impusă de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consacrată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În speţă, dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură şi acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent a fost emisă încă de la data de 16 decembrie 2005, dosarul a fost transmis Comisiei Centrale şi înregistrat în baza de date sub nr. 13385/CC/2006, demersul judiciar a fost iniţiat la 22 februarie 2011, însă cererea reclamanţilor nu a fost soluţionată nici până în prezent, deşi a trecut un an de la data întocmirii raportului de evaluare,
Nefinalizarea procedurii administrative în dosarul nr. 13385/CC, nu poate fi justificată, prin prisma termenelor şi procedurilor impuse în etapa evaluării prin dispoziţiile art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, şi nici prin raportare la dispoziţiile O.U.G nr. 4 din 13 martie 2012, câtă vreme recurenta-pârâtă era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă cerinţei respectării unui termen rezonabil cu respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative, inclusiv în etapa evaluării; astfel, se constată că deşi reclamanţii nu au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare comunicat în luna mai 2011, recurenta-pârâtă nu a procedat, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în dosarul nr. 13385/CC, deşi a beneficiat de un termen de 11 luni până la intrarea în vigoare a OUG nr. 4/2012.
Or, în aceste condiţii, prima instanţă a concluzionat în mod corect că reclamanta nu a beneficiat efectiv de protecţia asigurată de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termenele scurse de la data demarării procedurii administrative prin formularea notificării nr. 35/N/2001 (11 ani) de la data transmiterii dosarului (peste 5 ani), de la data întocmirii raportului de evaluare (peste 1 an) fiind excesiv de lungi şi sunt de natură a afecta grav caracterul reparator al măsurii dispuse, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reţinut.
Faţă de cele expuse şi constatând, totodată, inexistenţa vreunui alt motiv de nelegalitate de ordine publică, susceptibil de a fi invocat din oficiu, conform art. 306(2) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 223 din 15 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2945/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2949/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
