ICCJ. Decizia nr. 2989/2012. Contencios

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta P.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar al Municipiului București să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a permite reclamantei înscrierea și participarea la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din 14 iulie 2010 (prin nerecunoașterea dreptului reclamantei atestat printr-un înscris oficial de a fi licențiată), precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși este titulara Diplomei de licența nr. 10519 din 09 aprilie 2008 eliberata de Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, forma de învățământ la distanta, totuși i-a fost respins dosarul depus în vederea înscrierii la concursul de titularizare la sediul Centrului de examen Seminarul Teologic Liceal Ortodox București din Str. Radu Vodă nr. 24A, cu mențiunea "nu se avizează conform art. 90 din O.M.E.C.l. nr. 5885/2009".

A mai arătat reclamanta că refuzul MECTS și al ISMB de a-i permite înscrierea la concursul de titularizare/suplinire este nejustificat, nelegal și o prejudiciază în drepturile recunoscute de lege, determinat de faptul că diploma de licență nu a fost anulată până în prezent, fiind în vigoare și producând efecte juridice.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata și, în subsidiar, și a capătului de cerere cu privire la plata daunelor morale și materiale, ca nedovedite, și ca accesorii primului capăt de cerere.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Prin cererea completarea formulată la data de 16 februarie 2011, reclamanta a solicitat anularea adresei MECTS nr. 17501 din 3 august 2010 prin care i s-a comunicat că specializarea urmată de reclamantă nu apare ca fiind acreditată la forma ID și obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea diplomei de licență a reclamantei.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus note de ședință prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei procedurii prealabile și lipsei de interes a cererii completatoare.

Prin Sentința 2549 din 31 martie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pe capetele de cerere din acțiunea introductivă și respinge excepția în ceea ce privește capetele de cerere completatoare și a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de înscriere a reclamantei la concurs și obligarea la despăgubiri pentru daunele materiale și morale din acțiunea introductivă formulată de reclamanta P.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, Curtea de apel a respins cererea completatoare (având ca obiect anulare adresă și recunoaștere diplomă) formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată și a disjuns acțiunea introductivă formulată de reclamanta P.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu formarea unui nou dosar în care a fixat termen la 08 iunie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este neîntemeiată în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea adresei MECTS nr. 17501 din 3 august 2010 și obligarea pârâtului MECTS la recunoașterea diplomei de licență a reclamantei, în mod evident acest pârât fiind emitentul actului contestat și având atribuții privind acreditarea, conform art. 29 alin. (4) lit. b) din OUG nr. 75/2005.

Referitor la capetele de cerere din acțiunea introductivă, având ca obiect refuzul nejustificat de a o înscrie pe reclamantă la concursul de titularizare și obligarea la despăgubiri pentru daunele materiale și morale, pe care reclamanta le-a formulat în contradictoriu și cu acest pârât, prima instanță a constatat că acest refuz a aparținut pârâtului ISMB, pârâtul MECTS neavând atribuții legale privind concursul de ocupare a posturilor didactice vacante din unitățile de învățământ preuniversitar, astfel că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS în acțiunea introductivă îndreptată împotriva sa.

în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii completatoare invocată de pârâtul MECTS, judecătorul fondului a apreciat că este vorba de apărări pe fond, și nu de o excepție procesuală propriu-zisă, urmând a fi examinată ca atare.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că adresa nr. 17501 din 3 august 2010, emisă de pârât și contestată de reclamantă constituie un răspuns la o petiție, și nu un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu este susceptibil de anulare pe calea contenciosului administrativ, chiar dacă reclamanta nu este mulțumită de conținutul său, prin urmare, acest capăt de cerere completatoare va fi respins ca neîntemeiat.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că modalitatea de acreditare și autorizare provizorie a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 29 alin. (3), 4 din Ordonanță, în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinct, prin urmare cererea de obligare a MECTS să recunoască diploma de licență este neîntemeiată, în măsura în care aceasta a fost emisă de o instituție de învățământ superior acreditată, astfel cum susține reclamanta, întrucât în acest caz, diploma este recunoscută de drept.

în fine, Curtea de apel, în vedere că acțiunea introductivă formulată de reclamanta P.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, nu este în stare de judecată, în baza art. 165 C.pr.civ., a dispus disjungerea acesteia, cu formarea unui nou dosar.

2.Recursul exercitat în cauză

Reclamanta P.D.M. a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

în motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe și a arătat că soluția pronunțată este greșită, întrucât instanța de fond, deși recunoaște și admite faptul că diploma subsemnatei este valabilă, totuși nu dispune obligarea Pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea acesteia.

Se arată că atitudinea intimatului-pârât, care deși în mod oficial nu admite că nu recunoaște astfel de diplome de licență și în mod aparent nu are nimic de-a face cu organizarea unor astfel de concursuri, totuși emite o serie de acte prin care se stabilesc criterii și condiții de înscriere la concursuri, eliminând în mod voit candidații care au absolvit Spiru Haret, forma ID.

3. Soluția instanței de recurs

înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși recurenta-reclamantă nu indică în concret temeiul legal al recursului, se apreciază că toate criticile formulate pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă incidența acestuia nu poate fi reținută în cauză.

Adresa a cărei anulare s-a solicitat cu nr. 17501 din 03 august 2010 emisă de intimatul-pârât reprezintă un răspuns la un memoriu al reclamantei.

în cuprinsul înscrisului, MECTS a furnizat informații legate de forma de învățământ ZI, specializarea Sociologie-Psihologie - Facultatea de Sociologie Psihologie din București, promoția 2008, din cadrul Universității "Spiru Haret".

Prin această adresă se furnizează relații cu privire la o solicitare adresată de către reclamantă, conform dreptului la petiționare, adresa contestată fiind o corespondență, prin care ministerul formula un punct de vedere.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin adresa în cauză, nu instituia niciun fel de obligație față de recurenta-reclamantă sau față de vreun alt subiect de drept.

De asemenea, înalta Curte constată că, prin adresa contestată, ministerul nu face nicio referire la valabilitatea/ nevalabilitatea unor acte de studii, astfel încât actul nu prejudiciază reclamanta mai mult decât ar prejudicia enunțarea unor prevederi legale.

Instanța de fond a reținut în mod corect că adresa contestată nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 554/2004, nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Legea contenciosului administrativ în vigoare, permite numai atacarea la instanța de contencios administrativ a actelor administrative și nu a actelor premergătoare emiterii acestora, de unde rezultă că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea, ca neîntemeiată, din această perspectivă.

Față de considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2989/2012. Contencios