ICCJ. Decizia nr. 3008/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3008/2012
Dosar nr. 37828/299/2009
Şedinţa de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.C., a solicitat obligarea pârâtei la acordarea cetăţeniei române.
Prin Sentinţa nr. 13535 din 24 iunie 2010, Judecătoria Sector 1 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 7 aprilie 2010 mandatarul său cu procură specială a depus în memoriu înregistrat la 7 aprilie 2010 la S.C.A.R. la Chişinău, solicitând redobândirea cetăţeniei române, iar la data de 5 mai 2010 a primit o adresă, prin care i se comunică că nu s-a constatat un caz temeinic justificat pentru a putea să depună cererea prin mandatar, având posibilitatea să depună cererea personal.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 2615 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţei de judecată şi a admis excepţia prematurităţii cererii, respingând acţiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.C., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut, în esenţă, aptitudinea instanţei recunoscută de lege de a soluţiona litigiile care derivă din refuzul A.N.C. de a soluţiona cererile având ca obiect redobândirea cetăţeniei române, motiv pentru care a apreciat că excepţia necompetenţei generale a instanţei este neîntemeiată.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, în cauză, nu există refuz nejustificat al autorităţii publice privind soluţionarea cererii reclamantului, atâta vreme cât reclamantul nu a învestit A.N.C., anterior sesizării instanţei, cu cerere de redobândire a cetăţeniei române.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei Curţii de apel, a declarat recurs reclamantul B.S. considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea căii de atac se menţionează că în mod injust şi neconform cu realitatea, prima instanţă a respins acţiunea cu motivarea că reclamantul nu a urmat, în prealabil, procedura administrativă.
Recurentul a mai susţinut că în vederea soluţionării pe cale amiabilă, s-a adresat A.N.C. prin mandatarii săi, conform cererilor de audienţă din 14 aprilie 2010 şi din 21 iulie 2010, cereri care nu au fost onorate, întrucât registratorii A.N.C. au refuzat înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei.
De asemenea, recurentul a mai arătat că depunerea şi înregistrarea cererii întemeiată pe art. 11 din Legea nr. 21/1991 nu presupune îndeplinirea unui act în formă solemnă şi pe cale de consecinţă, reprezentarea legală nu poate fi înlăturată.
A susţinut recurentul că soluţia de respingere a acţiunii a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi cu nesocotirea rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere obiectul concret al acţiunii şi anume, refuzul nejustificat al autorităţii intimate de a înregistra cererea de acordare a cetăţeniei române şi a actelor doveditoare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant B.S., cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de recurentul - reclamant S.B., cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 11 - 20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora, cererile de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române formulate în temeiul art. 101 din această lege se adresează Comisiei pentru cetăţenie, se depun la sediul A.N.C. ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoţite de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi se aprobă de către preşedintele autorităţii.
Din verificarea bazei de date a secretariatului comisiei pentru cetăţenie nu a rezultat depunerea de către recurentul - reclamant a unei asemenea cereri, situaţie confirmată chiar în dezvoltarea cererii de recurs.
În consecinţă, elementele de fapt şi de drept din prezenta cauză justifică soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al acţiunii în justiţie şi anume, Legea nr. 21/1991.
Din acest considerent, se constată că sunt vădit nefondate susţinerile din recurs privind calificarea greşită dată de instanţa de fond obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată.
Aceste susţineri privind sesizarea instanţei de judecată pentru a se constata vătămarea dreptului la petiţionare, recunoscut în art. 51 din Constituţia României şi O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o cerere de modificare a obiectului acţiunii, formulată de recurentul reclamant cu încălcarea dispoziţiilor art. 294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., conform cărora, în apel şi respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Apărările din recurs privind încălcarea dreptului la un proces echitabil şi nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse de asemenea ca nefondate pentru caracterul general şi imprecis al criticilor formulate, fără referire la pricina dedusă judecăţii, ceea ce împiedică posibila încadrare a lor într-unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Independent de aceasta, se constată că instanţa de fond s-a pronunţat, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în limitele sesizării sale prin acţiune şi cu respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părţilor.
Reglementând cadrul în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului, dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ. prevăd expres că, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva Sentinţei nr. 2615 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3005/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3031/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
