ICCJ. Decizia nr. 3162/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3162/2012

Dosar nr. 12450/2/2010

Şedinţa publică de la 21 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta O.I., a solicitat să se constate existenţa calităţii pârâtei de lucrător al Securităţii, arătând că prin cererea nr. P 113/06 din 26 octombrie 2009, Doamna L.M.M., a solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I 235202 (cotă C.N.S.A.S.).

În motivarea acţiunii, s-a mai arătat că aşa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/1/2387 din 15 octombrie 2010 precum şi al înscrisurilor ataşate, pârâta a avut gradele de locotenent în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 6 (1962, 1963) şi locotenent major în cadrul Direcţiei a II-a, Serviciul 4 (1967), calitate în care aceasta a solicitat date de stare civilă şi despre locul de muncă al unei persoane aflată în atenţia Securităţii deoarece „întreţinea legături suspecte cu turişti vest – germani”, procedând şi la dirijarea reţelei informative pe lângă un reputat istoric în perioada anilor '50 - '60, urmărit de către Securitate pentru „manifestări duşmănoase la adresa regimului”.

Prin Sentinţa nr. 4815 din 2 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta O.I. şi a constatat existenţa calităţii pârâtei de lucrător al Securităţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că este îndeplinită prima condiţia prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că pârâta a avut gradele de locotenent în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 6 (1962,1963) şi locotenent major în cadrul Direcţiei a II-a, Serviciul 4 (1967).

Cu privire la cea de-a condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă a constatat că şi aceasta este îndeplinită, deoarece pârâta a solicitat date de stare civilă despre locul de muncă al unei persoane aflată în atenţia Securităţii deoarece „întreţinea legături suspecte cu turişti vest – germani”, precum şi verificarea acesteia în cartotecă, rezultând că obiectivul purta corespondenţă cu persoane din R.F.G. şi Austria.

S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că pârâta a procedat la dirijarea reţelei informative pe lângă un reputat istoric în perioada anilor '50 - '60, urmărit de către Securitate pentru „manifestări duşmănoase la adresa regimului” şi a instruit o sursă aflată în legătura sa să furnizeze informaţi despre obiectiv şi colegi de-ai săi.

Conchizând, prima instanţă a constatat că activităţile desfăşurate de către pârâtă, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată, precum şi dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta O.N., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu interpretarea greşită a probelor. Astfel, în ceea ce priveşte nota luată de la sursa „T.”, aceasta a fost instrumentată de Lt. Maj. P., semnătura sa, a pârâtei O.N., fiind doar o semnătură „pentru” Lt. Maj. P., acesta absentând temporar de la locul de muncă şi fiind evident că o sursă care lucra cu un ofiţer nu pute fi preluată, fără niciun motiv, de un altul.

Totodată, în privinţa adresei referitoare la D-na L.M.M., aceasta cuprinde rezoluţia şefului serviciului privind identificarea persoanei sub aspectul datelor de stare civilă şi a locului de muncă, fiind obligaţia sa, a recurentei, să ducă la îndeplinire ordinul superiorului.

Recurenta nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, calitatea de „lucrător al Securităţii” presupune ca ofiţerul sau subofiţerul Securităţii, în perioada 1945 - 1989, „să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

În speţă, prin probele administrate la instanţa de fond, nu s-a dovedit implicarea pârâtei O.N., în calitate de subofiţer, în instrumentarea dosarului persoanei verificate L.M.M.

În acest sens, cele două înscrisuri în cadrul cărora apare numele O.N. nu relevă faptul că aceasta ar fi contribuit la supravegherea informativă a persoanei verificate, fiind vorba de dosare instrumentate de superiorii pârâtei, pârâta având un rol nesemnificativ în desfăşurarea acestor activităţi (semnarea „pentru” a unei note informative primite de la o sursă a unui alt ofiţer şi primirea unei adrese care se referă la datele de stare civilă şi locul de muncă al unei persoane).

Faţă de aceste probe, instanţa de control judiciar apreciază că în speţă nu s-a dovedit o încălcare sau restrângere a drepturilor sau libertăţilor persoanei verificate, care să fi fost săvârşită de pârâta O.N., astfel că, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de O.N. împotriva Sentinţei nr. 4815 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3162/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs