ICCJ. Decizia nr. 3095/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3095/2012
Dosar nr. 3644/2/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual.
Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2011, reclamantul Ş.A. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţionala Pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române şi să fie obligaţi pârâţii să soluţioneze cererea şi să emită şi să comunice Ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales „de îndată”.
La data de 17 august 2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a depus întâmpinare, invocând excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
2.Hotărârea Curţii de Apel.
Prin sentinţa nr. 4821 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă excepţia prematurităţii ca neîntemeiată.
Instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ş.A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie - E.N.E., în sensul că a fost obligată pârâta să soluţioneze cererea reclamantului, să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul ales în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanţa a respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat, obligând pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei romane nr. 21/1991, modificată, „Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei romane într-un termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii”.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 68128/RD/2010 în data de 09 decembrie 2010.
La data de 01 martie 2010, reclamantul a adresat Autorităţii o solicitare cu menţiunea de a-i comunica data concretă la care cererea sa va fi analizată de Comisie, iar prin adresa nr. 9116/ ANC din 10 martie 2011 autoritatea a comunicat reclamantului faptul că cererea sa „urmează a fi examinată de către Comisie Ia data de 11 aprilie 2011”.
Având în vedere că pârâţii nu au analizat cererea reclamantului la 11 aprilie 2011, aşa cum s-a comunicat, precum şi faptul că termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei romane nr. 21/1991 s-a împlinit pe parcursul procesului şi cererea reclamantului nu a fost soluţionată încă, Curtea a respins excepţia prematurităţii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea, a reţinut că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 68128/RD/2010 în data de 09 decembrie 2010.
Instanţa de fond a reţinut că termenul de 5 luni prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române este un termen imperativ şi cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei române trebuie soluţionată în interiorul acestui termen.
Textul nu introduce nici un criteriu de distincţie care să justifice depăşirea termenului. De aceea, faptul că nu au fost finalizate verificările reţine instanţa că nu este un motiv de depăşire a termenului.
Având în vedere soluţia dată cererii, Curtea, a obligat pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
3. Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E.
Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, se apreciază că instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată, că a dat o interpretare greşită termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) şi, în mod greşit, instanţa a dispus obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte, a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi voinţa de redobândire a cetăţeniei române, însă cererea sa a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte, reţine că nesoluţionarea cererii intimatului-reclamant, indiferent de motivaţia autorităţii recurente ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte, constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi, litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamantul priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte, are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluţionare a cererii, de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului.
Înalta Curte, nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că nu-i aparţine culpa în rezolvarea cererii, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea până la data introducerii acţiunii reclamantului şi trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul acestei cereri.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului înseamnă depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte, are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Critica recurenţilor cu privire la excepţia de prematuritate invocată nu poate fi primită de instanţa de control judiciar şi va fi respinsă ca nefondată, fiind menţinută motivaţia instanţei de primă jurisdicţie pe acest aspect.
Nici critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. împotriva sentinţei nr. 4821 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3090/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3106/2012. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
