ICCJ. Decizia nr. 3217/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3217/2012
Dosar nr. 583/45/2011
Şedinţa publică de la 26 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la nr. 583/45/2011, reclamanta SC A. SRL, l-a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea adresei nr. 1526789 din data de 16 iunie 2011 şi obligarea Oficiului Român pentru Imigrări să emită autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că SC A. SRL este o societate comercială care are ca obiect de activitate Restaurante operând în mod efectiv un restaurant cu specific de bucătărie chinezească în Municipiul Iaşi, că la data de 27 mai 2011 a solicitat Oficiului Român pentru Imigrări eliberarea a trei autorizaţii de muncă pentru cetăţeni din spaţiul extracomunitar, de naţionalitate chineză, în scopul extinderii activităţii comerciale şi dezvoltării afacerii derulate prin societate conform obiectului de activitate, că printre dosarele depuse la instituţia pârâtă s-a aflat şi solicitarea de a se emite autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L. întrucât acesta urma să lucreze în cadrul societăţii ca manipulant mărfuri, alături de întreg personalul format din chelneri, bucătari, ospătari şi femei de serviciu şi că instituţia pârâtă a refuzat, în mod nejustificat, emiterea autorizaţiei de muncă pentru Y.L., invocând în motivarea refuzului său neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lit. (f) alin. (1) din art. 3 a O.U.G. nr. 56/2007 care impune ca angajatorul să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă.
A susţinut reclamanta că din lectura adresei nr. 1526789 din 16 iunie 2011 rezultă faptul că Oficiul Român pentru Imigrări a depăşit limitele puterilor sale administrative de apreciere asupra îndeplinirii condiţiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 56/2007 în ceea ce priveşte solicitarea privind pe Y.L., susţinând în esenţă că ocupaţia pentru care se solicită încadrarea în muncă nu ar corespunde activităţii principale a societăţii, fără a explica în fapt sau în mod obiectiv de ce manipulantul de mărfuri nu ar avea ce să caute într-un restaurant.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în cadrul grupei minore 933 invocate şi de autoritate, manipulantul de mărfuri realizează lucrări simple printre care şi încărcarea sau descărcarea mărfurilor, iar societăţii reclamante îi este necesar un angajat care să manipuleze mărfurile aduse de la furnizori în interiorul restaurantului, să le descarce şi să le transporte pe orizontală până la bucătărie, să aşeze cutiile şi lăzile de băuturi în depozitul restaurantului, precum şi să le manipuleze din locul unde sunt depozitate pentru a le aduce în zona de preluare comenzi operată de chelneri. Această ocupaţie este inclusă şi absorbită în mod natural activităţii economice principale desfăşurate de societate şi anume aceea de Restaurante, astfel încât soluţionarea nefavorabilă a cererii de acordare a autorizaţiei de muncă nu are la bază împrejurări obiective care să justifice o astfel de măsură.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări, susţinându-se că actul administrativ a cărui anulare se cere a fost emis de către Serviciul pentru Imigrări Iaşi, aceasta fiind singura structură ce ar putea avea calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinare s-a mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii, arătându-se faptul că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 129 C. proc. civ., prin citaţie, pentru termenul de judecată din data de 14 iulie 2011, i-a pus în vedere societăţii comerciale reclamante, să arate dacă îl cheamă în judecată pe emitentul actului, Serviciul pentru Imigrări Iaşi.
Reclamanta, prin avocat, a susţinut că îl cheamă în judecată pe Oficiul Român pentru Imigrări, că nu este necesară introducerea în cauză a Serviciului pentru Imigrări Iaşi deoarece acesta este o simplă structură teritorială în subordinea Direcţiei Migrare din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări şi nu o autoritate publică diferită de Oficiu, neavând competenţe legale în emiterea de acte administrative în regim de putere publică. Ca atare, serviciul nu exercită atribuţii proprii, ci este parte din întregul conceptual al aceleaşi autorităţi publice, Oficiul Român pentru Imigrări.
Prin Sentinţa nr. 234 din 18 iulie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 1526789 din 16 iunie 2011.
A respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1526789 din 16 iunie 2011, formulat de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări să emită autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări să emită autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
A respins cererea reclamantei SC A. SRL privind obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări la plata de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- SC A. SRL, ce are ca obiect de activitate Restaurante, i-a solicitat Serviciului pentru Imigrări Iaşi, prin cererea înregistrată la nr. 1526789 din 27 mai 2011, emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.;
- Prin adresa nr. 1526789 din 16 iunie 2011, Serviciul pentru Imigrări Iaşi i-a comunicat societăţii comerciale reclamante că a decis să nu elibereze autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L. deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 3, alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 56/2007, în sensul că a stabilit că societatea nu desfăşoară efectiv activitatea pentru care se solicită încadrarea în muncă a cetăţeanului străin susmenţionat, ocupaţia pentru care s-a făcut solicitarea, respectiv „manipulant mărfuri”, cod C.O.R. 933005, necorespunzând domeniului de activitate al firmei cod CAEN 5610 restaurante;
- a constatat că reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, nu pe Serviciul pentru Imigrări Iaşi, care a emis adresa nr. 1526789 din 16 iunie 2011 în care s-a materializat refuzul de acordare a autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.;
- a apreciat prima instanţă că emitentul actului administrativ contestat nu este pârâtul chemat în judecată, ci Serviciul pentru Imigrări Iaşi, care, chiar dacă nu are personalitate juridică, are capacitate de drept public, şi răspunde în instanţă pentru actele emise, neavând nici o relevanţă subordonarea sa faţă de autoritatea ierarhic superioară, ţinând seama şi de manifestarea de voinţă a reclamantei care, în considerarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, a optat să nu îşi modifice acţiunea prin chemarea în judecată a emitentului actului, în calitate de pârât, Curtea de Apel, consideră că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin urmare, instanţa va admite această excepţie şi va respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1526789 din 16 iunie 2011, emisă de Serviciul pentru Imigrări Iaşi, formulat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte cererea având ca obiect obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări să emită autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L., Curtea de Apel, a considerat că reclamanta trebuia să se fi adresat cu cerere acestei autorităţi şi apoi să formuleze plângere prealabilă împotriva deciziei de soluţionare a cererii în cazul în care s-ar fi decis neacordarea autorizaţiei, situaţie în care cererea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, reţinându-se în mod greşit că acţiunea a fost îndreptată împotriva unei autorităţi administrative fără calitate procesuală pasivă, respectiv Oficiul Român pentru Imigrări.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că potrivit O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi H.G. nr. 639 din 20 iunie 2007 privind structura organizatorică şi atribuţiile Oficiului Român pentru Imigrări, acestei autorităţi îi revine atribuţia acordării autorizaţiei de muncă în vederea obţinerii unui drept de şedere în scop de muncă, în condiţiile legii.
La termenul din 26 iunie 2012, instanţa de control judiciar a invocat din oficiu, în baza art. 306 alin. (2), motivul de recurs de ordine publică al necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea cauzei.
Analizând cu prioritate acest motiv de recurs ce atrage casarea cu trimitere a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte, constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Litigiul de faţă are ca obiect contestaţia formulată împotriva adresei nr. 1526789 din 16 iunie 2011 prin care Serviciul pentru Imigrări Iaşi a comunicat refuzul de acordare a autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
Pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze cauza în fond, operează criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorităţii centrale sau locale).
În speţă, actul prin care se comunică refuzul de emitere a autorizaţiei de muncă, adresa nr. 3304199/CS din 20 aprilie 2009, este emis de Serviciul pentru Imigrări Iaşi din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, autoritate publică locală (teritorială).
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale”.
Având în vedere rangul local al Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în calitate de emitent al actului contestat (adresa prin care se comunică refuzul de emitere a autorizaţiei de muncă), competenţa de soluţionare a cauzei în fond revine Secţiei de contencios administrativ a tribunalului, iar în recurs, secţiei de contencios administrativ a Curţii de apel; în acest sens sunt şi deciziile nr. 1189 din 25 februarie 2011 şi nr. 1951 din 1 aprilie 2011 ale acestei instanţe.
Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Iaşi împotriva Sentinţei nr. 234 din 18 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3213/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3237/2012. Contencios → |
|---|
