ICCJ. Decizia nr. 3370/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3370/2012
Dosar nr. 59289/3/2010
Şedinţa publică de la 29 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 decembrie 2010, reclamanţii au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. din Bucureşti Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. din Bucureşti ca, în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii, să procedeze la eliberarea diplomelor de licenţă, suplimentelor de diplomă, foii matricole, diplomelor de absolvire a modulelor pedagogice, diplomelor de competenţă lingvistică, diplomelor de bacalaureat şi a celorlalte diplome şi atestate predate cu ocazia înscrierii la cursuri, precum şi obligarea acestei pârâte la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin Sentinţa nr. 3806 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă următoarele:
Faţă de prevederile art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi art. 1 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii S.H. din Bucureşti, pârâta Universitatea S.H. este o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, care funcţionează în subordinea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fără vreo limitare de ordin teritorial în realizarea scopului său şi exercitarea competenţelor prevăzute de lege, care să justifice calificarea sa drept autoritate publică locală.
Reglementările legale în baza cărora pârâta este organizată şi funcţionează conferă acesteia calitatea de instituţie publică centrală, astfel că acţiunea prin care se solicită obligarea acesteia la emiterea actelor solicitate de reclamanţi este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1727 din 12 martie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că obiectul litigiului vizează un pretins refuz nejustificat al pârâtei Universitatea S.H. de a elibera reclamanţilor diploma de licenţă, bazat pe un refuz al pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a recunoaşte studiile absolvite de către aceştia în cadrul universităţii şi de a elibera acesteia formularele necesare în vederea eliberării diplomei, raportul juridic principal fiind cel dintre reclamanţi şi pârâta Universitatea S.H.
Pârâta se încadrează în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, iar, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 443/2002 şi ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, fiind încadrată în categoria autorităţilor publice locale.
Având în vedere rangul local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului.
Totodată, a reţinut Curtea de apel că, raportat la dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este o cerere incidentală, care se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze acţiunea principală.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanţe competente din punct de vedere material, astfel încât, fiind făcută, la momentul învestirii, opţiunea pentru instanţele din municipiul Bucureşti, opţiunea rămâne valabilă sub acest aspect.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunţării prezentei decizii şi care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (I) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (II) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte Universitatea S.H. din Bucureşti, competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: B.A., B.R., B.A.C., B.V., B.R.A., B.C., B.D., C.M.M., C.C., D.I., E.M.G., C.A.T., H.G.M., H.G., I.L., M.E., M.R.G., M.C.M., M.D.S., M.M., O.A.N., P.D.C., P.C.V., S.L.M., S.A., T.N., T.A., T.L., U.C.V., U.A., A.S.R., B.I.M.S., B.M.S., B.A.V., B.Z., B.L.F., B.C.A., B.M.D., B.E., B.T.D.M., B.M., B.A.A., B.L.C., B.N.A., B.N.F., B.V.N.D., B.A.C., C.B.E.M., C.C., C.P., C.R.O., C.M., C.F., C.M.N., C.M., C.R., C.D.C., C.L.C., C.M., C.F.M.N., C.C., C.M., C.I.M.E., C.A., C.D., C.E., D.V.N.N., D.I.R., D.O.M., D.A.C., F.D.V., F.E., F.A.M., F.C., F.M.R., F.H.D., F.S.E., G.V.M.V., G.A., G.A.M., G.L., G.D.I., G.A., G.L., G.G.V., G.M., G.L.D., H.A., L.E., L.T., L.P.E., L.I.D., L.G., L.T.M., M.N., M.A.D., M.I., M.M.T., M.V.I., M.I.A., M.M., M.V.E.L., M.E.L., M.G.I., M.S., M.F.G., M.T.O., M.C.G., M.T., O.M.R., P.R.A., P.C.D.C., P.N.M., P.M.Z., P.I.A.A., P.V., P.L. L., P.E., P.V., P.D., P.V., P.M.A.C., R.C.M., R.S.V., R.L., R.V.I., R.M.M., R.G., R.A.V., S.I.M., S.M.I., S.D., S.M., S.C.C., Ş.B.A., S.O., S.C., T.A.M.I., T.C.L.A., V.R., V.M., A.M., B.F.M., B.M., C.A.R., C.L.C., C.J., D.A.L., D.G.D., E.E., G.F., H.V., I.I., L.A.M., L.M., L.M.T., M.M.L., N.D.M., P.F., P.M., P.C.R., P.M.R., P.M., S.C.D., S.A.P., V.S.L., V.K., A.E.F., A.V., B.M., B.L.M., C.V.G., D.T., D.E., D.N.V., F.V., F.F., I.A., I.M.G., M.E.F., M.C.A., P.I., S.V., T.L.L., V.A., V.M.F., M.D.S., R.R., T.T.N., C.R.I., C.A.A.T., O.A.N., F.V.A., L.V.M., M.L.L., H.G.M., U.C.V., D.A.C., P.C.V., C.R.G., T.M.G., T.R., B.C., B.L., V.A., S.D.C., R.E., C.C., G.D., G.M.G., M.L., L.M., P.L.C.M., P.I.A., S.V.M., P.T.L., J.N.L., D.M.M., T.A., P.M., P.M.R., C.L.C., V.K., P.M., B.F.M., E.E., D.G.D., B.M., L.M.T., L.M., V.I.I., V.S.L., S.A.P., A.M., S.C.D., C.J., P.C.R., C.A.R., L.A.M., I.I., H.V., M.M.L., N.D.M., G.F., D.A.L., P.F., A.V., B.M., B.L.M., C.V.G., F.V., S.V., I.A., D.N.V., P.I., A.E.F., T.L.L., V.A., F.F.S., M.C.A., D.E., V.M.F., D.T., I.M.G., M.E.F.în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2012. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 3421/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
