ICCJ. Decizia nr. 3429/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3429/2012
Dosar nr. 114/2/2012
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Inspecţia Muncii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurii 8 dispusă prin Decizia nr. 4A din 29 aprilie 2011 emisă de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a actului administrativ, ce face obiectul dosarului nr. 6801/2/2011 înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cazul bine justificat, reclamanta a învederat că din lecturarea procesului verbal de constatare anexă la Raportul de audit financiar al Curţii de Conturi, rezultă că lipsesc cu desăvârşire consecinţele economico-financiare, sociale etc., generate de deficienţele constatate, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 341 lit. f) din H.G. nr. 130/2010, acestea reprezintă un element obligatoriu al raportului.
În atare condiţii, a opinat reclamanta, nefiind stabilite consecinţele economico-financiare şi sociale generate de deficienţele constatate şi nici indicate modalităţile prin care ar putea fi dusă la îndeplinire această măsură, în mod cert se conturează existenţa unui caz bine justificat, deoarece instituţia se află în imposibilitatea clară de a putea duce la îndeplinire această măsură.
A mai susţinut reclamanta că paguba iminentă ce s-ar putea crea este evidentă, în condiţiile în care respectarea măsurii ar duce implicit la recuperarea unor sume de bani din patrimoniul persoanelor fizice sau juridice respective, iar în condiţiile în care s-ar stabili nelegalitatea măsurii, aceste debite vor trebui returnate cu dobânzile aferente.
Totodată, măsura a fost dispusă fără să se ţină cont de faptul că la acel moment, potrivit Decretului nr. 167/1958, termenul general de prescripţie era de 3 ani, astfel că recuperarea unor debite prescrise ar însemna angrenarea de procese în instanţă cu costuri în sarcina bugetului de stat.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1226 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea reclamantei Inspecţia Muncii a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că urmare a misiunii de audit financiar asupra contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil încheiate la data de 31 decembrie 2010, de către Inspecţia Muncii, Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 4/ V din 29 aprilie 2011, prin care la pct. 8, a fost dispusă în sarcina reclamantei, obligaţia aducerii la îndeplinire a următoarei măsuri: „Analizarea datelor raportate prin balanţele contabile, de către unităţile teritoriale, înainte de întocmirea situaţiilor financiare la nivelul Inspecţiei Muncii şi dispunerea de măsuri concrete pentru soluţionarea eventualelor nereguli. În cazul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti se vor dispune măsuri şi termene pentru analizarea sumelor raportate în contul de creditori şi respectiv debitori, pe baza documentelor care au stat iniţial la înregistrarea operaţiunilor în evidenţa contabilă, iar în funcţie de concluziile ce vor rezulta, sumele din creditori se vor face venit la bugetul de stat, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, iar pentru sumele evidenţiate în contul de debitori, se vor dispune măsuri pentru recuperarea conform prevederilor legale în vigoare a acestora şi virarea sumelor încasate la bugetul de stat”.
Împotriva acestei măsuri, precum şi a măsurilor de la pct. 10 şi 11 din decizia menţionată, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Încheierea nr. V/16 din 04 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.
A apreciat instanţa fondului că în mod evident, Decizia nr. 4/V din 29 aprilie 2011, a cărei suspendare se solicită, întruneşte condiţiile legale pentru a fi considerată act administrativ unilateral cu caracter individual.
În ce priveşte condiţia impusă de lege privind existenţa unui caz bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că aceasta poate fi constatată ca fiind îndeplinită dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ, suspendarea executării actului administrativ reprezentând aşadar, o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
S-a reţinut sub acest aspect că în speţă, controlul s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţile specifice Curţii de Conturi, iar concluziile reţinute în actul de control au fost argumentate cu datele rezultate din evidenţele contabile ale reclamantei.
S-a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că nu sunt indicate modalităţile prin care ar putea fi adusă la îndeplinire măsura dispusă la pct. 8 din decizie, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, nu intră în competenţa Curţii de Conturi, indicarea acestor modalităţi, stabilirea întinderii prejudiciului, dispunerea şi identificarea concretă a măsurilor necesare pentru recuperarea acestuia, intrând, potrivit legii, în obligaţia reclamantei.
S-a constatat că din conţinutul măsurii dispuse de Curtea de Conturi, rezultă în mod concret obligaţiile ce revin reclamantei, astfel încât au fost apreciate ca neîntemeiate susţinerile acesteia conform cărora cazul bine justificat este dovedit prin imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurii contestate.
Pe de altă parte, s-a reţinut că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi, o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra reclamantei sau patrimoniului persoanelor fizice şi juridice, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia contestată reprezentând o obligaţie legală ce nu poate fi apreciată ca o perturbare a activităţii.
Din această perspectivă instanţa fondului a apreciat că în cazul în care se va constata că actul este nelegal, este posibilă repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Inspecţia Muncii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în esenţă pentru următoarele motive:
- Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
- Arată recurentul că era îndeplinită condiţia unei îndoieli puternice în privinţa legalităţii actului administrativ, prin aceea că la întocmirea acestuia nu s-au respectat prevederi legale obligatorii, respectiv art. 85, art. 86 pct. 3, 4 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi. Astfel se arată că în raportul de control se înscriu în mod obligatoriu valoarea estimativă a erorii, a abaterii constatate, consecinţele economice – financiare, sociale ale abaterii.
- În ceea ce priveşte paguba iminentă se arată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat neîndeplinirea acesteia.
Se arată de recurent că în condiţiile în care instanţa ar stabili nelegalitatea măsurii, aceste debite ar trebui să fie returnate, inclusiv cu dobânzile aferente, deoarece ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză a statului.
De asemenea, se arată că paguba iminentă este evidentă în condiţiile în care în cazul unor demersuri întreprinse în vederea respectării măsurii aceasta ar duce implicit la cheltuieli materiale din partea recurentei.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata, pârâtă Curtea Constituţională, a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu este fondată pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării actului:
(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici-o formalitate.
- Prin Decizia nr. 4/ V din 29 aprilie 2011 emisă de departamentul V al Curţii de Conturi, respectiv prin măsura nr. 8 s-au dispus măsuri şi termene pentru analizarea sumelor raportate în contul de creditori respectiv debitori pe baza documentelor care au stat iniţial la înregistrarea operaţiunilor din evidenţa contabilă, iar în funcţie de concluziile ce vor rezulta, sumele din creditori se vor face venit la bugetul de stat, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, iar pentru sumele evidenţiate în contul de debitori, se vor dispune măsuri pentru recuperarea conform prevederilor legale în vigoare a acestora şi virarea sumelor încasate la bugetul de stat.
Împotriva aceste măsuri, reclamanta a formulat cerere de suspendare în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
- În ceea ce priveşte cazul bine justificat, se reţine că motivele invocate de recurentul – reclamant nu se circumscriu elementelor cuprinse în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/21004, fiind aspecte de fond, care necesită probatorii în contradictoriu.
Motivele invocate de recurentă privind stabilirea valorii estimative a erorii constatate şi consecinţele economice ale acestei erori, nu intră în competenţa Curţii de Conturi, ci sunt obligaţia reclamantei.
În acest sens, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 – republicată:
(3) „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.
În mod corect, o asemenea interpretare a dat şi instanţa de fond prevederilor din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, respectiv articolelor nr. 85,86 pct. 3 şi 4 – invocate de recurent.
- În ceea ce priveşte prejudiciul iminent, nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză deoarece neexistând un caz bine conturat de nelegalitatea evidentă, nu se poate corela şi analiza această din urmă condiţie fiind necesară îndeplinirea acestora cumulativă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 1226 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3421/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3440/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
