ICCJ. Decizia nr. 3372/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3372/2012
Dosar nr. 229/96/2011
Şedinţa publică de la 29 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2011, pe rolul Tribunalului Harghita – secţia civilă, reclamanta Comuna Lăzarea – prin Primar, a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Harghita, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
- anularea pct. 2 din Decizia nr. 18/2010 emisă de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Harghita, cu sediul în Miercurea-Ciuc;
- anularea încheierii nr. VI.382 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Conturi a României.
În fapt, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 18 din 14 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Harghita, la pct. 2 s-a constatat faptul că în cursul anului 2009 au fost angajate plăţi bugetare în valoare de 61.627 lei cu titlu de sume de reprezentare (21.804 lei) şi indemnizaţii pentru hrană (39.823 lei) şi s-a dispus iniţierea măsurilor pentru a se stabili întinderea prejudiciilor şi a recuperării acestora.
Contestaţia împotriva acestei Decizii a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.382 din 20 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României.
În opinia reclamantei, atât încheierea nr. VI.382/2010 cât şi pct. 2 din Decizia 18/2010 sunt nelegale, reclamanta invocând interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, de către pârâtă în condiţiile în care, acest text de lege nu se referă la imposibilitatea acordării unor alte drepturi de natura celor care au fost acordate personalului primăriei, din fondurile proprii ale primăriei.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Harghita - secţia civilă, în raport de noul Regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 04 noiembrie 2010, în vigoare la data sesizării instanţei de judecată cu prezenta acţiune.
Prin sentinţa nr. 2522 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Harghita – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de Curtea Conturi a României şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că la data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noul Regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 04 noiembrie 2010.
Conform pct. 228 din acest act normativ, competenţa de soluţionare a sesizărilor formulate de conducerea entităţilor verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.
Dat fiind faptul că obiectul cererii introductive vizează atât Decizia nr. 18 din 14 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Harghita, structură teritorială fără personalitate juridică, cât şi încheierea nr. VI/382 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi şi având în vedere data înregistrării cauzei pe rolul instanţei de judecată, respectiv 17 ianuarie 2011, în raport de prevederile legale anterior citate, tribunalul a apreciat că soluţionarea litigiului intră în competenţa Curţii de Apel Târgu Mureş - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 77 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei la I.C.C.J., pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că obiectul prezentului litigiu constă în anularea pct. 2 din Decizia nr. 18/2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Harghita şi anularea încheierii nr. VI.382 din 20 decembrie 2010 a Curţii Conturi a României.
Curtea de apel a reţinut că actul administrativ producător de efecte juridice este Decizia nr. 18/2010, iar nu Încheierea nr. VI.382 din 20 decembrie 2010, aceasta fiind dată în soluţionarea plângerii prealabile.
Cum Decizia nr. 18/2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Harghita este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, în speţă, este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Harghita.
În aprecierea Curţii de apel, în condiţiile în care Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, aşa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este lipsit de relevanţă faptul că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, deoarece nu poate fi aplicată prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică ca regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita - secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea pct. 2 din Decizia nr. 18/2010 emisă de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Harghita precum şi anularea încheierii nr. VI.382 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Conturi a României, emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 18/2010.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 92 şi art. 98 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10 februarie 2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligaţia executării deciziei”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Aceasta este, de altfel, şi interpretarea cuprinsă în pct. 106 – 108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluţionarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 şi următoarele poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel, pentru încheierile structurilor centrale ale Curţii de Conturi şi secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi judeţene.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita - secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Comuna Lăzarea, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a judeţului Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3373/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
