ICCJ. Decizia nr. 3373/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3373/2012
Dosar nr. 161/32/2012
Şedinţa de la 29 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Poziţia părţilor cu privire la competenţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Ortodoxă „A.M.D.” Târgu Neamţ a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Deciziilor nr. 2431 din 06 aprilie 2011, nr. 2432 din 06 aprilie 2011, nr. 2433 din 06 aprilie 2011, nr. 2434 din 06 aprilie 2011, nr. 2435 din 06 aprilie 2011, nr. 2436 din 06 aprilie 2011, nr. 2437 din 06 aprilie 2011, nr. 2438 din 06 aprilie 2011, nr. 2439 din 06 aprilie 2011, nr. 2440 din 06 aprilie 2011, nr. 2441 din 06 aprilie 2011, nr. 2442 din 06 aprilie 2011, nr. 2443 din 06 aprilie 2011 şi nr. 2446 din 06 aprilie 2011, prin care au fost respinse 14 cereri de retrocedare formulate de Parohia Ortodoxă „A.M.D.” Târgu Neamţ.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepţia necompetenţei materiale, în raport de calitatea pârâtei de autoritate publică centrală, competenţa materială aparţinând în acest caz, Curţii de Apel.
În apărare, reclamanta a susţinut competenţa materială a Tribunalului, arătând că prin legea specială, respectiv prin O.U.G. nr. 94/2000, se prevede o competenţă materială specială derogatorie de la dreptul comun şi această competenţă materială specială aparţine Tribunalului.
2. Hotărârea Tribunalului Neamţ
Prin sentinţa nr. 37/CA din 16 februarie 2012, Tribunalul Neamţ a admis excepţia de necompetenţă materială şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că în cauză nu se poate reţine existenţa unei competenţe materiale speciale derogatorii de la dreptul comun în cauzele formulate împotriva deciziilor Comisiei Speciale de Retrocedare, deoarece, în speţă, nu se atacată o decizie a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare, respectiv decizia unei regii autonome, a unei societăţi sau companii naţionale, sau a unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, pentru a fi incidente prevederile art. 2 alin. (1) şi (6) din O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000.
În speţă, obiectul cauzei îl reprezintă anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, iar potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România „Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.”
Cum textul de lege precizat nu prevede nici o competenţă materială specială, ci doar o competenţă teritorială specială, tribunalul a apreciat că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bacău, în raport de prevederile art. 10 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 din C. proc. civ.
3. Hotărârea Curţii de Apel Bacău
Prin sentinţa nr. 72 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru regulatorul de competenţă, conform dispoziţiilor art. 21 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că tribunalul a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 1591 alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, soluţionând excepţia de necompetenţă materială abia la termenul din 16 februarie 2012, după începerea dezbaterilor asupra fondului.
Curtea de apel a reţinut că dispoziţiile privitoare la momentul până la care poate fi invocată excepţia necompetenţei materiale au caracter imperativ, acest moment fiind prima zi de înfăţişare. Chiar dacă legiuitorul nu prevede expres decăderea, în speţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., legiuitorul urmărind ca însăşi instanţa să fie decăzută din dreptul de a invoca excepţia de necompetenţă în cazul în care nu respectă termenul prevăzut pentru valorificarea excepţiei, deoarece în caz contrar, dispoziţia referitoare la prima zi de înfăţişare nu ar mai avea efect şi nu ar mai fi nici o diferenţă faţă de vechea reglementare, conform căreia excepţia necompetenţei materiale putea fi invocată oricând.
Prin urmare, constatând că excepţia necompetenţei materiale nu a fost soluţionată la prima zi de înfăţişare, conform regulilor procedurale ci abia după începerea dezbaterilor asupra fondului, Curtea de apel a considerat că Tribunalul Neamţ a devenit competent să soluţioneze cauza.
4. Regulatorul de competenţă
Verificând hotărârile pronunţate de Tribunalul Neamţ şi Curtea de Apel Bacău prezentate anterior, din care rezultă că cele două instanţe s-au declarat reciproc necompetente să soluţioneze cauza de faţă, ipoteză prevăzută de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze conflictul negativ, în calitate de instanţă ierarhic superioară acestora.
Având în vedere obiectul cauzei: anularea unor decizii emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, calitatea emitentului actelor administrative de structură administrativă constituită la nivel central prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi norma de competenţă cuprinsă în art. 3 alin. (7) din acelaşi act normativ, citată la pct. 2 din această decizie,care trimite la dispoziţiile comune ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că soluţionarea pricinii este de competenţa Curţii de Apel Bacău – secţia de contencios administrativ.
Într-adevăr, raţionamentul judecătorului de la Tribunalul Neamţ, care a stabilit competenţa materială în raport de rangul emitentului actelor contestate, conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., este la adăpost de orice critică.
Cât priveşte soluţia de dezîvestire pronunţată de Curtea de Apel Bacău, aceasta este greşită dintr-o dublă perspectivă.
Astfel, în primul rând, Curtea de apel s-a poziţionat ca instanţă de control judiciar în privinţa sentinţei tribunalului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc că aceasta „nu este supusă niciunei căi de atac”.
Apoi, dispoziţiile art. 1591 alin. (2) din acelaşi cod, citate în considerentele sentinţei curţii de apel, au în vedere „invocarea” necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică la prima zi de înfăţişare, „dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului” or, după cum rezultă din actele dosarului, pârâta Comisia specială de retrocedare invocase prin întâmpinarea formulată în termen legal excepţia necompetenţei materiale. Deşi aceasta a fost soluţionată la al treilea termen de judecată, nu se depăşise prima zi de înfăţişare în sensul art. 134 C. proc. civ., câtă vreme abia la data de 16 februarie 2012, după precizarea acţiunii şi fixarea cadrului procesual, părţile erau în măsură să poată pune concluzii.
Concluzionând, Înalta Curte constată, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. că, în cauza de faţă, competenţa soluţionării revine Curţii de Apel Bacău – secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă „A.M.D.” Târgu Neamţ în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Bacău – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3372/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3378/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
