ICCJ. Decizia nr. 3378/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3378/2012
Dosar nr. 228/59/2011
Şedinţa publică de la 3 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea introductivă reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Arad – Activitatea de inspecţie fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală nr. 579 din 05 iulie 2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza Raportului de inspecţie fiscală din 05 iulie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad - Administraţia Finanţelor Publice Arad; anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 06 iulie 2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza Raportului de inspecţie fiscală din 06 iulie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad - Administraţia Finanţelor Publice Arad şi anularea Deciziei nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul D.F. împotriva pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Arad – Activitatea de inspecţie fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dobânditorul titlurilor de participare sau a părţilor sociale au avut-o SC T.F. SRL România şi T.I. G.M.B.H. Germania, iar reclamantul a avut calitate de cedent, aşa cum rezultă din contractele de cesiune autentificate, invocate de reclamant şi, de asemenea, din recunoaşterea acestei calităţi, menţionată în înscrisul depus la fila 41 din dosar sau din acţiune.
Art. 16 C. proc. fisc. prevede, că raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept fiscal.
Deci, raportul de drept procedural fiscal, respectiv cel de a contesta o impunere fiscală, atât în procedura prealabilă fiscală cât şi la instanţă, aparţine numai unui subiect de drept fiscal, respectiv persoanei fizice sau juridice care este titularul unei obligaţii fiscale, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale suscitate.
Cum în cauză, calitatea aceasta aparţine celor două societăţi comerciale pe seama cărora s-au calculat impunerile, instanţa a constatat că în mod corect a fost respinsă contestaţia reclamantului pe excepţia lipsei calităţii de contribuabil, respectiv de calitate procesuală activă în procedura prealabilă.
Împrejurarea că reclamantul susţine că prin impuneri i-au fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii T.I. G.M.B.H. şi SC T.F. SRL cu titlu de preţ, pe baza contractelor de cesiune, nu conferă acestuia calitatea de subiect de drept în raportul de drept fiscal, problema vizând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant şi cesionari.
Recursul declarat de D.F.
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul D.F. care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în esenţă pentru următoarele motive:
- Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că recurentul nu are calitatea de debitor al obligaţiei fiscale contestate şi de subiect al raportului juridic fiscal şi ca atare, nu are calitatea să le conteste.
Consideră recurentul că are calitate să conteste actele administrative fiscale în conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. fisc. (este îndreptăţit la contestaţie numai cele care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ - fiscal sau prin lipsa acestuia) şi potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 („Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim…”).
Arată recurentul că, în speţă, T.I. G.M.B.H. şi SC T.F. SRL, sunt contribuabili şi subiecte ale raportului juridic fiscal având ca obiect plata impozitului pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlului de valorare, tocmai pentru că au obligaţia de a reţine la sursă şi a plăti la bugetul de stat impozitul pentru câştigul realizat de recurent.
- În mod eronat instanţa de judecată apreciază că diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze recurentul cu titlu de preţ, de la cesionari, vizează exclusiv raporturile contractuale dintre recurent şi cesionari.
Se mai arată că interesul recurentului în contestarea impozitului stabilit de organele fiscale este evident întrucât în cazul anulării deciziilor de impunere, sumele stabilite şi încasate de autoritatea fiscală îi revin acestuia în baza Convenţiei şi actului adiţional la contractul de cesiune din 24 februarie 2009.
- A mai arătat recurentul pe fondul cauzei că organele fiscale au stabilit obligaţii fiscale suplimentare contractului de cesiune, că este cetăţean italian cu domiciliul şi rezidenţa fiscală în Italia, că sunt incidente în cauză dispoziţiile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri, că majorarea capitalului social nu prezintă nicio relevanţă din punct de vedere al impozitului pe venitul din transferul părţilor sociale.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Arad a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
A invocat excepţia nulităţii recursului întrucât potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ.,nu a fost indicată în cererea de recurs denumirea şi sediul pârâtei-intimate, numărul de înmatriculare al acesteia.
De asemenea a invocat excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului D.F., iar pe fond se solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile ca legală şi temeinică.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând prioritar excepţia nulităţii recursului, conform art. 137 C. proc. civ. prin prisma celor învederate de pârâtul-intimat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005 s-a constatat că textul de lege indicat de pârâtul-intimat, respectiv art. 3021 lit. c) C. proc. civ. este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitatea absolută. Prin urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului.
Cât priveşte excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului-recurent, acestea vor fi luate în considerare la soluţionarea recursului, fiind invocate şi la instanţa de fond şi reprezentând în fapt apărări ale pârâtului-intimat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin decizia de impunere pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a stabilit obligaţia de a se plăti suma de 1.927.653 lei cu titlu de impozit calculat pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, cu majorări aferente pe seama SC T.I. G.M.B.H. Germania, prin împuternicit SC T.C. SRL şi prin decizia de impunere fiscală pârâta a calculat aceeaşi categorie de impozit în sumă de 113.557 lei cu majorări aferente pe seama societăţii comerciale SC F. SRL, titularele obligaţiilor fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală.
Prin decizia nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a fost respinsă contestaţia reclamantului împotriva celor două decizii de impunere, ca inadmisibilă, cu motivarea că, a fost formulată de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, conform pct. 13 din O.M.F. nr. 519/2005, reţinându-se aplicarea prevederilor art. 17 şi 67 C. proc. fisc., reclamantul neavând calitate de subiect al raportului juridic fiscal, născut în cadrul celor două decizii de impunere fiscală.
Potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. fisc., subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este orice persoana fizica ori juridica sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
Art. 67 alin. (1) lit. b) C. fisc., prevede că, modul de calcul, reţinerea si virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:(..)
b) în cazul câştigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise şi din transferul părţilor sociale, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine dobânditorului.
Potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 – modificată şi completată.
Art. 205 - Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
Art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 arată: „Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică;
Art. 213 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 arată: Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac”.
Aşa cum a reţinut corect şi instanţa de fond, din dispoziţiile arătate mai sus, rezultă că poate formula contestaţie persoana care este titular în raportul juridic fiscal stabilit prin actul administrativ-fiscal, ceea ce presupune o identitate între persoana contestatorului şi persoana titular al dreptului în raportul juridic fiscal.
Potrivit Titlului IX contestaţia formulată de debitorul obligaţiilor de plată, trebuie să întrunească anumite condiţii de formă, termene, motivare în fapt, în drept, dovedirea calităţii de reprezentant etc., sub sancţiunea respingerii ei fără a mai fi analizată pe fond.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiilor pot participa şi alte persoane, pot formula cererii, în măsura în care interesele le sunt lezate, alte persoane decât titularii dreptului la acţiune, dar numai în situaţia în care titularii actelor administrativ-fiscale atacate depun contestaţii, alte persoane vor fi astfel intervenienţi alături de contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic fiscal.
Se reţine că, în speţă, titularii actelor administrativ-fiscale, decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 şi nr. 579 din 5 iulie 2010 nu au exercitat calea de atac prevăzută de lege.
Câtă vreme, cele două decizii de impunere nu instituie în sarcina reclamantului-recurent nicio obligaţie fiscală, calitatea de debitori (contribuabili) aparţinând cesionarilor (care nu au atacat aceste acte administrativ-fiscale) acesta nu are calitate procesual activă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Se reţine că, în mod corect instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale incidente în cauză, raportat la situaţia de fapt aşa încât, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de D.F. împotriva sentinţei civile nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3382/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
