ICCJ. Decizia nr. 3461/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3461/2012
Dosar nr. 7886/2/2010
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC J.D. SRL a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să dispună:
1) obligarea pârâtei să răspundă la contestaţia din 16 decembrie 2008, în sensul:
- a) anulării refuzului nejustificat, comunicat prin decizia nr. 1059360 din 24 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, prin care în mod discreţionar s-a dispus refuzarea acordării de dobânzi de întârziere şi de restituire a majorărilor de întârziere;
- b) acordării dobânzilor de întârziere în sumă de 1.283.825 lei, generate de nerespectarea termenului de soluţionare a deconturilor de TVA din 25 ianuarie 2006, din 27 februarie 2006, din 27 martie 2006, din 20 aprilie 2006, din 25 mai 2006, din 26 iunie 2006;
2) obligarea pârâtei să repare paguba cauzată societăţii, prin acordarea de dobânzi, calculate la nivelul dobânzii legale a B.N.R., în temeiul O.G. nr. 9/2000, de la data de 16 decembrie 2008 până la data de 14 aprilie 2009 şi în continuare, până la data restituirii efective a sumelor;
3) obligarea organului fiscal competent la restituirea majorărilor de întârziere în sumă de 420.906 lei, reţinute în mod nelegal pentru neplata în termen a impozitului pe profit;
4) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 1059360 din 24 noiembrie 2008 este nelegală, întrucât pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde dobânzi în sumă de 1.283.825 lei, ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a cererilor de rambursare, şi să-i restituie majorările de întârziere în sumă de 420.906 lei, aferente impozitului pe profit.
La termenul de judecată din data de 16 iunie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare la acţiunea introductivă în care a arătat că înţelege să conteste şi adresa din 14 aprilie 2009, care reprezintă răspunsul pârâtei la contestaţia din 16 decembrie 2008.
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, pârâta a invocat excepţia rămânerii fără obiect a capătului 1 din acţiune, faţă de împrejurarea că a răspuns la contestaţia administrativă din 16 decembrie 2008.
De asemenea, pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii pct. 2 din acţiune, prin care s-a solicitat acordarea de dobânzi, în temeiul O.G. nr. 9/2000, cu motivarea că reglementările specifice la care se referă această ordonanţă, în art. 10 alin. (1), se regăsesc în art. 124 C. proc. fisc. şi O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3226 din 13 octombrie 2009, a respins excepţia rămânerii fără obiect a capătului 1 din acţiune şi excepţia inadmisibilităţii capătului 2 din acţiune, a admis excepţia inadmisibilităţii capătul 3 din acţiune, pe care l-a respins ca atare, şi a respins ca neîntemeiate capetele 1 şi 2 din acţiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC J.D. SRL, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2689 din 20 mai 2010, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea acestei soluţii instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a depus 6 deconturi privind TVA, cu opţiune de rambursare, iar pentru soluţionarea acestora s-a realizat de către organul fiscal un control anticipat, după cum impun prevederile Cap. I, pct. 1 din Anexa nr. 1 la O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Pentru deconturile din 25 ianuarie 2006, din 27 februarie 2006, din 27 martie 2006, din 20 aprilie 2006 şi din 25 mai 2006 au fost întocmite rapoartele de inspecţie fiscală din 7 noiembrie 2006, prin care s-a stabilit dreptul recurentei la TVA de rambursat în sumă de 875.109 lei şi s-a respins cererea acesteia pentru suma de 1.415.177 lei (filele 335-414 dosar fond).
Pentru suma de 875.109 lei a fost întocmită documentaţia de rambursare, iar suma a fost compensată cu obligaţia recurentei la bugetul general consolidat, conform notei de compensare din 24 ianuarie 2007 (filele 260-261 dosar fond).
Pentru suma de 1.415.177 lei au fost întocmite deciziile de impunere din 7 noiembrie 2006.
a) Prin Decizia nr. 48 din 16 martie 2007, A.N.A.F. – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia recurentei împotriva Deciziei de impunere nr. 116 din 7 noiembrie 2006, emisă ca urmare a respingerii la rambursare a TVA-ului în sumă de 129743 lei, a desfiinţat acest act şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale.
Ulterior, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală, care a concluzionat că TVA în sumă de 129743 lei trebuie admis la rambursare.
b) Prin Decizia nr. 51 din 16 martie 2007, A.N.A.F. – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia recurentei împotriva Deciziei de impunere nr. 118 din 7 noiembrie 2006, emisă ca urmare a respingerii la rambursare a TVA-ului în sumă de 579.768 lei, a desfiinţat acest act şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale (filele 223-231 dosar fond).
După efectuarea acestei activităţi, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală care a precizat că suma anterior nominalizată trebuie admisă la rambursare.
c) Prin Decizia nr. 52 din 16 martie 2007, A.N.A.F. – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia recurentei împotriva Deciziei de impunere nr. 119 din 7 noiembrie 2006, emisă ca urmare a respingerii la rambursare a TVA-ului în sumă de 16.410 lei, a desfiinţat acest act şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale (filele 223-231 dosar fond).
În urma efectuării acestei activităţi, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală în care s-a concluzionat că TVA-ul în sumă de 16.410 lei trebuie admis la rambursare (filele 234-246 dosar fond).
d) Prin Decizia nr. 55 din 16 martie 2007, A.N.A.F. – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia recurentei împotriva Deciziei de impunere nr. 117 din 7 noiembrie 2006, emisă ca urmare a respingerii la rambursare a TVA-ului în sumă de 45.878 lei, a desfiinţat acest act şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale.
În urma efectuării acestei activităţi, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală, în care s-a menţionat că suma anterior arătată trebuie admisă la rambursare.
e) Prin Decizia nr. 61 din 9 martie 2007, A.N.A.F. – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia recurentei împotriva Deciziei de impunere nr. 115 din 7 noiembrie 2006, emisă ca urmare a respingerii la rambursare a TVA-ului în sumă de 643.378 lei, a desfiinţat acest act şi a dispus refacerea inspecţiei fiscale (filele 48-58 dosar fond).
În urma efectuării acestei activităţi, a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală în care s-a concluzionat că TVA-ul în sumă de 643.378 lei trebuie admis la rambursare (filele 61-72 dosar fond).
Ulterior, au fost întocmite deciziile pentru nemodificarea bazei de impunere nr. 237-241 din 31 octombrie 2007, iar sumele au fost rambursate, prin deciziile nr. 34-38 din 15 ianuarie 2008.
Aceste sume au fost recuperate de recurentă, prin mecanismul compensării cu alte debite ale acesteia la bugetul de stat, la data de 25 ianuarie 2007 şi, prin rambursare efectivă, la data de 25 ianuarie 2008.
De asemenea, în ceea ce priveşte decontul din 26 iunie 2006, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală din 21 decembrie 2007, iar în baza acestuia a fost întocmită Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 339 din 21 decembrie 2007, prin care suma de 188.538 lei a fost rambursată recurentei, prin Decizia nr. 40 din 15 ianuarie 2008.
Pe de altă parte, pentru neplata la termen a impozitului pe profit, recurentei i s-au reţinut majorări de întârziere în sumă de 420.906 lei.
Prin cererile înregistrate la A.N.A.F. sub nr. 1010821 din 18 august 2008 (filele 262-269 dosar fond) şi nr. 1019830 din 7 octombrie 2008, recurenta a solicitat restituirea penalităţilor de întârziere şi acordarea dobânzilor de întârziere generate de nerespectarea termenului de soluţionare a decontului de TVA, în sumă de 1.283.825 lei.
Prin Decizia nr. 1059360 din 24 noiembrie 2008, intimata a respins cererea recurentei de acordare a dobânzilor de întârziere, precum şi de restituire a penalităţilor de întârziere, recurenta formulând contestaţie împotriva acestei decizii.
Înalta Curte a apreciat că autoritatea fiscală nu a respectat în mod culpabil termenul de 45 de zile, impus de art. 70 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., întrucât a soluţionat cererile privind deconturile privind TVA, cu opţiune de rambursare, la un interval de peste 2 ani de la data depunerii acestora, după cum s-a relevat anterior.
În plus, Înalta Curte a considerat că este fondată critica recurentei privind aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
Astfel, judecătorul fondului nu a arătat în considerentele sentinţei atacate ce informaţii suplimentare relevante au fost solicitate organelor fiscale teritoriale, data la care acestea au fost solicitate, data la care au fost obţinute de către intimată, precum şi ce aspecte urmau să fie lămurite cu ajutorul acestora.
Înalta Curte a reţinut că este aplicabil în cauză art. 124 C. proc. fisc. şi că în raport cu aceste dispoziţii legale, este necesară casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea suplimentării probatoriilor, în sensul efectuării unei expertize contabile care să determine, în raport de prevederile legale mai sus citate, de actele existente la dosar şi de cererile formulate de recurentă care este cuantumul dobânzilor ce trebuie plătite acestei societăţi, ca urmare a soluţionării cu întârziere a cererilor sale.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a apreciat că cererea recurentei de acordare a dobânzii legale, în temeiul O.G. nr. 9/2000, este nefondată, întrucât acesteia îi sunt aplicabile prevederile art. 124 C. proc. fisc.
A apreciat, de asemenea că este datorată de către recurenta reclamantă sumă de 420.906 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe venit, întrucât aceasta avea obligaţia legală să plătească la termenul scadent impozitul pe profit.
2. Hotărârea pronunţată în fond după casare
În fond, după casare, a fost efectuată expertiza contabilă de către exp. A.P. care a concluzionat că reclamantei i se cuvin dobânzi în cuantum de 1.009.954 lei pentru sumele restituite după compensare conform prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, respectiv pct. 3 cap II.
Prin sentinţa nr. 4698 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei.
A anulat, în parte Decizia nr. 1059360 din 24 noiembrie 2008 a A.N.A.F.-D.G.A.M.C. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.009.954 lei reprezentând dobânzi de întârziere.
A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că expertul a făcut o aplicare corectă a prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, respectiv pct. 3 cap II, stabilind prin raportul de expertiză că dobânzile nu se acordă şi pentru sumele compensate.
Sintagma “numai asupra sumei care a fost aprobată la restituire, după efectuarea operaţiunii de compensare” nu lasă loc de interpretare, în sensul că dobânda se calculează numai în privinţa sumei ce a fost aprobată la restituire, nu şi la cele care au făcut obiectul compensării, indiferent de perioada scursă de la data cererii şi pană la operarea compensării.
A reţinut prima instanţă, că textul nu intră în contradicţie cu prevederile art. 124 C. proc. fisc., deoarece acesta prevede că “pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget” există dreptul de rambursare nu şi pentru cele care au fost compensate.
Termenele indicate de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 sunt relevante cu privire la calculul dobânzilor şi nu cu privire la sumele pentru care se datorează dobânzi.
Instanţa nu a reţinut nici obiecţiunile pârâtei deoarece Î.C.C.J., prin în Decizia nr. 2689/2010 a stabilit irevocabil că reclamanta are dreptul la dobânzi în baza art. 124 C. proc. fisc. şi că pârâta este culpabilă atât de nerespectarea termenului de 45 de zile pentru a soluţiona cererile privind deconturile T.V.A. cu opţiune de rambursare, cât şi de rezolvarea în mod greşit în prima etapă a cererilor, fapt ce a dus la prelungirea duratei de soluţionare.
Cu privire la majorările de întârziere în sumă de 420.906 lei pentru neplata în termen a impozitului pe profit s-a reţinut că prin aceiaşi decizie a I.C.C.J. s-a stabilit, irevocabil că suma este datorată de către reclamantă, întrucât aceasta avea obligaţia de plată la termenul scadent a impozitului pe profit.
Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată şi solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la acordarea dobânzii legale în temeiul O.G. nr. 9/2000, deoarece pentru nesoluţionarea în termen legal a cererilor de rambursare TVA se datorează dobânzi conform art. 124 C. proc. fisc., neputându-se admite acordarea a doua compensaţii pentru aceeaşi faptă culpabilă a pârâtei de a nu soluţiona în termen anumite cereri.
Întrucât există o dispoziţie specială, se aplică prevederile speciale din codul de procedura fiscală şi nu cele generale ale Codului civil şi O.G. nr. 9/2000.
În concluzie, prima instanţă a constatat întemeiată solicitarea de anulare a Deciziei nr. 1059360 din 24 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F. - DGAMC sub aspectul plăţii dobânzilor de întârziere în cuantum de 1.009.954 lei şi neîntemeiată pentru restul solicitărilor, respectiv dobânzi pentru sumele compensate, acordarea dobânzii legale şi restituirea majorărilor de întârziere în sumă de 420.906 lei pentru neplata în termen a impozitului pe profit.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât reclamanta SC J.D. SRL Bucureşti cât şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3.1. Recursul formulat de A.N.A.F. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond, admiţând parţial acţiunea pentru suma de 1.009.954 lei dobânzi pentru sumele restituite după compensare, a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii;
- instanţa de fond a ignorat prevederile Cap. 2 din Anexa 1 la Ordinul nr. 967/2005 privind aprobarea Metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, apreciind în mod greşit că este vorba de amânarea nejustificată a soluţionării societăţii comerciale;
- instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Ordinului nr. 1899/2004, în speţă nefiind incidente dispoziţiile pct. 6 alin. (2) din Cap. 2 din Anexa 1 a acestui ordin.
În concluzie, autoritatea fiscală a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei pronunţate şi respingerea integrală a acţiunii formulate de societatea comercială.
3.2. Recursul formulat de SC J.D. SRL Bucureşti a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat greşit prevederile pct. 3 Cap. 2 din Ordinul nr. 1889/2004 respingând capătul de cerere privind suma de 273.869,00 lei reprezentând dobânda pentru sumele compensate;
- instanţa de fond a omis faptul că autorităţile fiscale erau obligate legal să realizeze operaţia de compensare în cadrul termenul de 45 de zile.
În concluzie, societatea comercială recurentă a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei pronunţate, în sensul obligării autorităţii fiscale şi la plata sumei de 273.869,00 lei reprezentând dobândă pentru sumele compensate, deci, în total suma de 1.283.823,00 lei.
2.2. Societatea comercială recurentă-reclamantă a depus concluzii scrise prin care, pe de o parte, a reiterat argumentele privind admiterea propriului recurs şi, pe de altă parte, a combătut criticile prezentate în recursul formulat de A.N.A.F. susţinând, în esenţă, că acesta este nefondat şi solicitând respingerea ca atare.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 2689/2010 a Înaltei Curţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost recunoscut în mod irevocabil dreptul societăţii comerciale la dobânzi aferente sumei de 1.603.715 lei ce a fost restituită cu întârziere nejustificată.
4. Soluţia instanţei de recurs
4.1. Referitor la recursul formulat de A.N.A.F., Înalta Curte reţine că este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat la pct. 3.1. al prezentei decizii, autoritatea fiscală recurentă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte admiterea parţială a acţiunii şi obligarea sa la plata sumei de 1.009.954 lei reprezentând dobânzi pentru sumele restituite după compensare, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia nr. 2689/2010, care a finalizat primul ciclu procesual al prezentei cauze cu trimiterea sa pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, Înalta Curte a dat dezlegări care, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligatorii pentru instanţa de fond.
Astfel, Înalta Curte a statuat prin considerentele acestei decizii, că autoritatea fiscală nu a respectat în mod culpabil termenul de 45 de zile prevăzut la art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., soluţionând cererile pentru deconturile de TVA, cu opţiune de rambursare la un interval de peste 2 ani de la data înregistrării acestora.
Înalta Curte a argumentat că autoritatea fiscală competentă se află în culpă din moment ce, într-o primă fază, a rezolvat în mod greşit cererile de rambursare, ceea ce a avut ca efect prelungirea duratei de soluţionare a cererilor respective.
Totodată, Înalta Curte a dispus, în mod expres că, în cauză, „se impune efectuarea unei expertize contabile care să determine (…) care este cuantumul dobânzilor ce trebuie plătite acestei societăţi ca urmare a soluţionării cu întârziere a cererilor sale”, ceea ce instanţa de fond a şi făcut, expertul contabil stabilind că suma datorată societăţii comerciale este de 1.009.954 lei, cu titlu de dobânzi pentru sumele restituite după compensare, potrivit pct. 3 Cap. II din Ordinul nr. 1899/2004.
Deci, cu alte cuvinte, instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală, conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi dezlegărilor date de Înalta Curte în Decizia nr. 2689/2010, astfel încât criticile autorităţii recurente sunt nefondate, din moment ce acestea nu vizează eventuale erori de calcul, reţineri greşite a unor sume, etc.
4.2. Referitor la recursul formulat de SC J.D. SRL Bucureşti, Înalta Curte reţine că este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat la pct. 3.2. al prezentei decizii, societatea comercială recurentă a susţinut, în esenţă, că autoritatea fiscală competentă datorează dobânzi nu numai pentru sumele rămase după compensare, ci inclusiv pentru sumele incluse în operaţiunea de compensare, invocând în acest sens dispoziţiile pct. 2 Cap. II din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004.
Susţinerile societăţii comerciale sunt eronate, fiind argumentate cu omiterea dispoziţiilor pct. 3 Cap II din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004, unde se specifică în mod expres că „dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operaţiunii de compensare…”.
De altfel, potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă doar pentru „sumele de restituit sau de rambursat”, care rezultă deci, în urma efectuării operaţiunii de compensare, ce reprezintă o operaţiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operaţiunea de restituire, operaţiune la executarea căreia organul fiscal va trece numai în cazul în care rezultă o diferenţă de restituit.
În acelaşi sens, Înalta Curte s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 476/2012 pronunţată de această secţie într-o cauză având ca obiect excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 3 din Cap. II din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004, stabilind că aceste dispoziţii sunt legale, fiind conforme cu prevederile art. 124 alin. (1) raportate la prevederile art. 117 alin. (2), (6) şi (8), coroborate cu art. 117 alin. (9) C. proc. fisc.
Deci, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că societatea comercială nu poate beneficia de suma de 273.869 lei reprezentând dobânzi aferente creanţei de 875.109 lei care a fost stinsă prin compensare.
În concluzie, pentru considerentele mai sus arătate, cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC J.D. SRL Bucureşti şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 4698 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 3493/2012. Contencios → |
|---|
