ICCJ. Decizia nr. 3502/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3502/2012
Dosar nr. 57293/3/2010
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1) Cererea de chemare în judecată
Prin sentinţa civilă nr. 8862 din data de 26 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010, excepţie invocată de reclamanta E.M.L. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Urgenţă Ilfov şi Ministerul Sănătăţii.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat următoarele:
Prin contractul individual de muncă din 01 mai 2003 încheiat ca urmare a Deciziei nr. 42 din 25 aprilie 2003 emisă de D.S.P. – Ilfov, a fost încadrată la pârâtă pe funcţia de economist I – director financiar-contabil ulterior, iar prin Actul adiţional din 29 martie 2007 a fost promovată în funcţia de director financiar contabil.
Prin contractul de administrare din 07 aprilie 2008 i s-au confirmat atribuţiile de organizare şi conducere a activităţii pârâtei, durata acestui contract fiind stabilită pentru 3 ani, cu începere de la data de 07 aprilie 2008, până la data de 06 aprilie 2011, însă prin Decizia managerului unităţii din 06 mai 2010, fără nici o motivare, i s-a adus la cunoştinţă despre existenţa şi componenţa unei Comisii de predare-primire a inventarului aflat în posesia sa, fiind informată că pe postul său s-a numit o nouă persoană I.C. şi că are obligaţia predării inventarului din posesia ei, noului director financiar numit.
Ulterior, la termenul de judecată din 26 noiembrie 2010, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a cerut să se constate nulitatea Deciziei de concediere din 06 mai 2010, solicitând admiterea contestaţiei şi să fie anulată Decizia de concediere, reintegrarea pe postul deţinut anterior, potrivit contractului individual de muncă dar şi repunerea în drepturile prevăzute de contractul de administrare din 07 aprilie 2007 şi plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale şi de administrare, majorate, indexate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective. A susţinut că decizia nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acesteia şi nu i-a fost comunicată.
Pe cale de excepţie a invocat nelegalitatea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 06 mai 2010.
În motivarea excepţiei, reclamanta a arătat că, prin ordinul menţionat, Ministrul Sănătăţii a numit un director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov - I.C., în condiţiile în care nici contractul individual de muncă şi nici contractul de administrare nu erau încetate, aşadar, funcţia de director financiar-contabil nu era vacantă.
Prin urmare, apreciază că acest ordin o prejudiciază întrucât, deşi este un act administrativ cu caracter individual ce priveşte o altă persoană, după cum rezultă din preambulul Deciziei de concediere din 06 mai 2010, este actul administrativ care a stat la baza concedierii sale, considerând că acest ordin ar fi trebuit să fie emis în temeiul unei documentaţii din care să rezulte încetarea contractului de muncă şi/sau a contractului de administrare şi nu invers.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind nulitatea deciziei contestate, iar pe fond a cerut respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 25 mai 2011, Curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov cu motivarea că nu este emitentul actului administrativ atacat şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii ca neîntemeiată, precum şi excepţia inadmisibilităţii, întrucât actul atacat este supus Legii contenciosului administrativ.
Prin sentinţa nr. 3921 din 1 iunie 2011, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010, invocată prin cererea completatoare de către reclamantă şi a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, referitor la capătul de cerere, astfel cum a fost completată, privind constatarea nulităţii deciziei nr. 91/2010, emisă de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi în consecinţă a respins acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea completatoare a reclamantei faţă de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, Curtea de apel a reţinut că ministerul nu este emitentul deciziei a cărei nulitate se solicită, or, calitatea ceruta pentru a putea exercita acţiunea în justiţie trebuie să corespunda cu calitatea de titular al dreptului ce se discută deoarece acţiunea are ca obiect protecţia dreptului subiectiv, iar reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov referitor la excepţia de nelegalitate, Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 1 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în speţă, numirea d-nei I.C. în funcţia de director financiar contabil interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 1093/2010, a fost făcută după încetarea aplicabilităţii contractului de administrare al reclamantei, fapt confirmat prin adresa Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Ilfov nr. 1186/2010.
Prin urmare, încetarea raportului de muncă al reclamantei cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov nu are legătură cu emiterea ordinului ministrului sănătăţii nr. 1093/2010, act emis ca urmare a faptului că postul de director financiar contabil a devenit vacant şi deci se impunea numirea unui conducător interimar până la ocuparea postului prin concurs, iar această prerogativă aparţine Ministerului Sănătăţii, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtului
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 25 mai 2011 a declarat recurs reclamanta E.M.L., pentru următoarele motive:
- Obiectul acţiunii completate înregistrat de recurenta - reclamantă sub nr. 25569/3/2010 la Tribunalul Bucureşti l-a reprezentat constatarea nulităţii deciziei de concediere din 6 mai 2010 emisă de Spitalul Judeţean Ilfov şi a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010 şi constatarea valabilităţii contractului de administrare din 7 aprilie 2008, cu reintegrarea recurentei în postul deţinut anterior, acţiunea fiind formulată în contradictoriu cu Spitalul Judeţean Ilfov şi Ministerul Sănătăţii.
Pe parcursul soluţionării procesului, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010, pentru soluţionarea căreia Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, astfel că această din urmă instanţă s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind constatarea nulităţii deciziei de concediere, deşi nu a fost investită în acest sens, instanţa depăşind cadrul procesual, prin judecarea unei cereri care nu a format obiectul dezbaterilor la instanţa de fond, în drept invocându-se dispoziţiile art. 304 alin. (6) C. proc. civ.
Recurenta a învederat că urmare a confuziei Curţii de Apel Bucureşti, s-au soluţionat greşit şi excepţiile invocate în cauză, dar şi fondul litigiului, sentinţa fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, prin încheierea din 25 mai 2011 în mod eronat s-a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere din acţiunea completată, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, a cărei judecată a fost suspendată la 26 noiembrie 2010.
Greşit s-a admis, prin aceeaşi încheiere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Spitalului Ilfov, deşi acesta era emitentul deciziei de concediere atacate, prin sentinţa nr. 3921/2011 instanţa respingând cererea de constatare a nulităţii acestei decizii.
S-a susţinut că prin sentinţă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Sănătăţii, deşi acesta a emis Ordinul nr. 1093 din 6 mai 2010 în legătură cu care s-a invocat excepţia de nelegalitate.
Recurenta a arătat că este insuficient motivată şi nelegală soluţia privind respingerea capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii deciziei de concediere.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Recurenta – reclamantă a investit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune privind constatarea nulităţii deciziei de concediere emisă de Spitalul de Urgenţă Ilfov, reintegrarea sa cu plata drepturilor băneşti actualizate, acţiunea completată la 26 noiembrie 2010 formând obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al acestei instanţe.
Prin cererea completatoare s-a invocat, pe cale de excepţie şi nelegalitatea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2010 Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, pentru care s-a format un nou dosar, cu nr. 57293/3/2010, în care s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 8862 din 26 noiembrie 2010, în timp ce judecata în dosarul de fond a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
În concluzie, Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită numai cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010 din dosarul nr. 57293/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, pentru toate celelalte capete de cerere din dosarul iniţial al aceleiaşi instanţe nr. 25569/3/2010, judecata fiind suspendată până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Chiar dacă în mod greşit în sentinţa de declinare a competenţei nr. 8862 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti s-a menţionat eronat că obiectul cauzei declinate este „obligaţia de a face”, se putea observa uşor, din succesiunea actelor procedurale, că numai excepţia de nelegalitate forma obiectul dosarului nr. 57993/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, aşa cum de altfel s-a şi reţinut în considerentele sentinţei menţionate anterior.
Prin urmare, în mod nelegal Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa atacată cu prezentul recurs a analizat şi soluţionat cereri cu care nu a fost învestită şi care formează obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, a cărui judecată a fost suspendată până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1093/20120.
Era deci întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de recurenta – reclamantă la 25 mai 2011, întrucât Curtea de Apel Bucureşti nu a fost învestită cu capătul de cerere privind constatarea nulităţii deciziei de concediere emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă Ilfov, pe care în mod nelegal l-a analizat şi l-a soluţionat.
Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva încheierii din 25 mai 2011 şi a sentinţei nr. 3921 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la aceeaşi dată, pe care le va modifica, în sensul că va admite excepţia inadmisibilităţii, greşit respinsă prin încheierea recurată şi va înlătura din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii referitoare la capătul doi din cerere, ce viza constatarea nulităţii deciziei nr. 91/2010 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi soluţia privind acţiunea completatoare, acestea formând obiectul dosarului suspendat, nr. 25569/3/2010 al Tribunalului Bucureşti în care urmează să se pronunţe această instanţă.
Se va menţine soluţia primei instanţe numai în privinţa respingerii excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1093 din 6 mai 2010, neexistând critici care să vizeze modul de soluţionare a acestei excepţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de E.M.L. împotriva încheierii din 25 mai 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 81/2010 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.
Admite recursul declarat de E.M.L. împotriva sentinţei nr. 3921 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură soluţia admiterii lipsei excepţiei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii referitoare la capătul doi de cerere şi soluţia privind respingerea acţiunii completatoare.
Menţine soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1093 din 06 mai 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3527/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
