ICCJ. Decizia nr. 3544/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3544/2012
Dosar nr. 1316/59/2010
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul D.E.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilirea a Despăgubirilor, desfiinţarea atât a deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010, privind soluţionarea notificărilor formulate de către antecesorul său D.E.L. din 13 noiembrie 2001, cât şi a deciziei nr. 10 din 13 august 2001, privitor la despăgubiri pentru dotările desfiinţate ilegal, în lipsa acordului proprietarului şi fără autorizarea legală pentru desfiinţare, ale imobilului din Caransebeş, conform sentinţei civile nr. 221 din 02 iunie 2008 aflată la dosarele conexate ale notificărilor înregistrate la Comisie cu nr. 23412/CC şi nr. 23413/CC, bun a cărei destinaţie a fost schimbată fără temei legal prin edificarea de construcţii fără autorizaţie legală de construire. De asemenea reclamantul a solicitat restituirea în natură şi lipsit de orice sarcină a terenului imobilului vizat de notificare, dispunerea acordării de despăgubiri băneşti pentru toate dotările imobilului în cauză desfiinţate ilegal, dotări care în această situaţie nu mai pot fi restituite în natură, iar în subsidiar, dispunerea expresă şi explicită vizând acordarea de măsuri reparatorii de bunuri - în concret băneşti - şi servicii cum dispune cu prioritate Legea nr. 10/2001 pentru cazul nerestituirii în natură a terenului imobilului.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia conexităţii Dosarului nr. 1317/59/2010, având ca obiect contestaţia formulată de către D.Z.A. prin mandatar D.R.D. împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2010 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanţă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a precizat că Tribunalul Caraş-Severin a statuat prin sentinţa civilă nr. 221 din 02 iunie 2008, rămasă definitivă şi irevocabilă că pentru imobilele cu nr. top XX, YY şi ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeş s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că solicitarea de acordarea de măsuri reparatorii în bunuri sau servicii este neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2011 instanţa a dispus conexarea Dosarului nr. 1317/59/2010 la Dosarul nr. 1316/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara, considerând că sunt întrunite dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., întrucât ambele dosare au acelaşi obiect, respectiv contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 8361 din 17 iunie 2011 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 234 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea conexată formulată de reclamanţii D.E.A. şi D.R.D. în calitate de mandatar al lui D.Z.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei cu privire la petitul 3 al cererii introductive de instanţă, este întemeiată, întrucât Comisia nu are competenţa de soluţionare a notificărilor.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii stabilirii cuantumului despăgubirilor, instanţa de fond a reţinut că nici o altă entitate/instanţă judecătorească nu se poate substitui acestor atribuţii stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit, astfel că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretenţiilor de restituire în echivalent nu se va mai stabili în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Cu privire la decizia nr. 8361 din 17 iunie 2010 a cărei anulare se solicită, instanţa de fond a constatat că aceasta este legală şi temeinică, reţinând că prin dispoziţia din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeş, a fost soluţionată notificarea antecesorului reclamanţilor, prin care acesta a solicitat restituirea în natură a construcţiilor demolate, situate în Caransebeş, strada Ţ., cuprins în CF nr. GG, nr. top XX, YY şi ZZ, cu suprafaţă totală de 37.583 m.p., preluate de stat, prin naţionalizare, iar dosarul aferent acestei dispoziţii a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a mai arătat în considerente sentinţei atacate că prin dispoziţia din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeş, a fost soluţionată notificarea antecesorului reclamanţilor, D.E.L., acordându-se măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile înscrise în CF nr. FF Caransebeş nr. top. XX, YY şi ZZ în suprafaţă de 17.778 m.p., iar prin sentinţa nr. 221/2008 rămasă definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Caransebeş a anulat dispoziţia din 31 mai 2006, constatând că imobilele au fost preluate în mod abuziv, respectiv imobilele nr. top. XX, YY şi ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeş şi dispunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire pentru imobilele cu nr. top. XX, YY şi ZZ înscrise în CF nr. GG Caransebeş în suprafaţă de 37.583 m.p.
În urma acestei sentinţe, Primăria Caransebeş emite dispoziţia din 12 iunie 2009 prin care se acordă măsuri reparatorii pentru terenurile înscrise în CF nr. GG Caransebeş, transnotate în CF nr. FF nr. top XX, YY şi ZZ în suprafaţă de 3 ha şi 7.583 m.p., conform sentinţei amintite, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale fiind înregistrat cu nr. 23413/CC, astfel că Primăria Caransebeş a emis două dispoziţii ce privesc acelaşi imobil (pentru construcţii şi teren), cele două dosare de despăgubire, respectiv nr. 23412/CC şi 23413/CC fiind conexate.
Ulterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamanţii au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit, obiecţiuni la care societatea de evaluare a răspuns, menţinându-şi punctul de vedere faţă de valoarea menţionată în raportul de evaluare.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că şi petitul 2 din acţiunea iniţială, de restituire a terenului notificat, este neîntemeiat, deoarece, Secretariatul Comisiei Centrale, în baza art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a analizat dosarele sub aspectul verificării egalităţii respingerii cererii de restituire în natură, motiv pentru care a procedat la transmiterea la evaluare, iar răspunsul evaluatorului nu poate fi asimilat cu o lipsă de răspuns la obiecţiuni cu atât mai mult cu cât valoarea despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabileşte la momentul efectuării raportului de evaluare, şi nu la momentul soluţionării notificării, aşa cum a solicitat reclamanţii.
În fine, judecătorul fondului a constat că excepţia nulităţii deciziei contestate este neîntemeiată, întrucât aceasta este motivată în fapt şi în drept, fiind emisă în baza unor documente administrative şi hotărâri judecătoreşti irevocabile.
3. Recursurile declarate de reclamanţi
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs reclamanţii, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamantul D.E.A. a formulat recurs atât împotriva sentinţei nr. 234 din 30 mai 2011, cât şi a încheierilor din 10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011, 16 mai 2011, 23 mai 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.
A. În motivarea recursului său, recurentul D.E.A. arată în esenţă că, sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât hotărârea comunicată nu este o copie legală a sentinţei nefiind semnată de judecător, dispozitivul hotărârii nu califică cauza şi nu precizează elementele de identificare ale părţilor, practicaua sentinţei este extinsă reţinând majoritatea aspectelor cauzei prin omiterea nelegală a celor esenţiale cauzei, sentinţa fiind astfel nemotivată.
Cu privire la încheierile de şedinţă atacate, recurentul D.E.A. arată că acestea sunt nelegale, întrucât obiectul cauzei este consemnat în mod greşit ca fiind despăgubiri, iar nu contestaţie împotriva deciziei nr. 8361/2010; nu s-a consemnat data şi modul de depunere al întâmpinării de către pârâtă; nu s-au consemnat şi nu s-au soluţionat toate excepţiile invocate, nu s-au reţinut şi nu s-au soluţionat aspectele invocate prin concluziile scrise; din amânarea pronunţării hotărârii rezultă premeditarea soluţiei adoptate; hotărârea a fost adoptată de către grefierul de şedinţă.
B. În cererea sa de recurs, recurentul D.Z.A. solicită în principal casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei, anulării actului administrativ atacat şi obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii de despăgubire, cu refacerea evaluării.
În esenţă, recurentul susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât evaluarea întocmită în cauză este eronată, suma stabilită drept despăgubire nu reprezintă valoarea de piaţă la data soluţionării notificării, iar procedura legală de soluţionare a notificării a fost încălcată, decizia de despăgubire fiind emisă anterior soluţionării obiecţiunilor.
II. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., precum şi a cadrului legal aplicabil, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
A) În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant D.E.A., Curtea constată că motivele invocate de acesta atât cu privire la nelegalitatea sentinţei civile nr. 234/2011 a Curţii de Apel Timişoara cât şi cu privire la încheierile interlocutorii de şedinţă din 10 ianuarie 2011, 17 ianuarie 2011, 24 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011, 16 mai 2011 şi 23 mai 2011, nu constituie motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. pct. 1 - 9.
Astfel, faptul că sentinţa comunicată recurentului nu este semnată de judecător, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, semnătura judecătorului regăsindu-se în sentinţa aflată la dosar; tot astfel, modul în care a fost întocmită practicaua sentinţei sau menţiunile din aceasta şi din închirierile enumerate nu reprezintă motive de nelegalitate care pot duce la modificarea sau casarea sentinţei ci eventual ele puteau constitui obiectul unor cereri de completare sau modificare a acestora în condiţiile procedurale, pe parcursul procesului. Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că dispozitivul sentinţei nu este complet cu privire la obiectul cauzei, aceasta nu poate constitui motiv de recurs, ci eventual obiectul unei cereri formulate în condiţiile art. 2811 C. proc. civ.
B) În recursul său, recurentul-reclamant D.Z.A. a susţinut în esenţă că evaluarea întocmită în cauză prin care a fost stabilită valoarea despăgubirilor, nu corespunde realităţii, deoarece nu reprezintă valoarea de piaţă la data soluţionării notificării.
Susţinerea recurentului este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.
Sub acest aspect, Curtea reţine că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură şi totodată a fost înfiinţată entitatea competentă, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru analizarea şi stabilirea cuantumului fiscal al despăgubirilor (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).
Altfel spus, nici o altă autoritate nu se putea substitui acestui organism pentru stabilirea despăgubirilor datorate.
În aceste condiţii şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 a fost emisă şi dispoziţia nr. EE/2010 a cărei anulare a fost solicitată în prezenta cauză.
Astfel, în urma finalizării procedura de evaluare, raportul de evaluare având ca obiect imobilul compus din teren în suprafaţă de 2 ha şi 7.583 m.p. şi construcţii demolate şi evidenţiate în CF nr. GG şi CF nr. FF Caransebeş nr. top. XX, YY şi ZZ, a fost comunicat recurentului-reclamant, fiind astfel respectate dispoziţiile legale ale pct. 16-13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În urma comunicării raportului de evaluare, recurentul-reclamant a formulat obiecţiuni la care evaluatorul a răspuns, menţinându-şi punctul de vedere cu privire la valoarea iniţial stabilită. Aşa fiind, în mod corect instanţa fondului a constatat că evaluarea despăgubirilor datorate a fost legal făcută cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute în Legea nr. 247/2005.
Printr-un alt motiv de recurs, recurentul-reclamant a mai susţinut că hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept.
Curtea constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că din cuprinsul sentinţei recurate rezultă cu certitudine că motivarea acesteia răspunde cerinţelor prevăzute în art. 261 C. proc. civ.
Rezultă astfel din considerentele sentinţei că instanţa a analizat pe larg atât situaţia de fapt cât şi raportarea acesteia la cadrul legal aplicabil.
În ceea ce priveşte susţinerea făcută în recurs cu privire la dispozitivul sentinţei recurate, în sensul că acesta nu este complet şi că nu face referire la obiectul acţiunii, Curtea va constata că această susţinere nu poate constitui un motiv de recurs în sensul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., ci eventual obiectul unei cereri separate făcute în baza dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de D.Z.A. şi D.E.A. împotriva sentinţei nr. 234 din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3546/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3542/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
