ICCJ. Decizia nr. 3549/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3549/2012
Dosar nr. 10499/2/2010
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, obligarea acestuia la trimiterea Dosarului nr. 36286/CC către evaluator în vederea întocmirii raportului de expertiză în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, precum şi la emiterea Titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluărilor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că deşi dispoziţia emisă de Primăria Municipiului Bucureşti nr. RR/2006 a fost trimisă la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor fiind înregistrată sub nr. BB în anul 2006, nici până la acest moment nu s-a procedat la soluţionarea dosarului.
2. Apărările pârâtului
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, dar a chemat în garanţie Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General motivat de faptul că instituţia, în calitate de entitate notificată avea obligaţia legală să transmită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, şi pe cale reconvenţională a solicitat obligarea reclamantului să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită asupra întregului imobil notificat şi a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. RR/2006, solicitând admiterea excepţiei invocate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin încheierea din data de 7 iunie 2011, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. RR/2006 invocată prin întâmpinare.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4054 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul A.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, a respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Primar şi a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să înainteze Dosarul nr. 36286/CC evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită titlul de despăgubiri în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data emiteri dispoziţiei nr. RR/2006 până la data litigiului au trecut aproximativ 5 ani, astfel încât termenul rezonabil de soluţionare a notificării a fost depăşit, fiind încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, în sensul art. 1 Protocolul 1 anexă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a constatat că Primăria şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau potrivit Legii nr. 247/2005, în sensul că a emis dispoziţia de acordarea a măsurilor reparatorii prin echivalent şi a înaintat întreg dosarul instituţiei Prefectului, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de codul de procedură civilă privind chemarea în garanţie şi nici cele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Conchizând, judecătorul fondului a constatat că reclamanta a avut obligaţia de a prezenta actele doveditoare ale drepturilor sale în faţa autorităţii publice locale care are competenţa să aprecieze dacă acestea sunt suficiente, astfel că pârâta nu este îndreptăţită să refuze aducerea la îndeplinire a dispoziţiei prin care s-a admis notificarea, pe motivul aprecierii probelor ca insuficiente.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
În mod greşit s-a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. RR/2006 a Primăriei Bucureşti, deoarece în urma analizării dosarului de despăgubire nr. 36286 CC privind dispoziţia menţionată anterior privind acordarea de măsuri reparatorii intimatului - reclamant A.C., pentru imobilul situat în Bucureşti, strada P.A., compus din teren în suprafaţă de 301 m.p. şi construcţie demolată, s-a constatat că notificatorul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma tuturor coproprietarilor imobilului la data preluării abuzive, respectiv de pe urma numiţilor A.A. şi A.I.
Recurenta a învederat că a restituit dosarul Primăriei Bucureşti cu adresa din 11 noiembrie 2010, deoarece nu se cunoaşte suprafaţa construcţiei demolate, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţia nr. RR/2006 fiind emisă de Primăria Bucureşti cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
Cea de-a doua critică vizează soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, care, în calitate de entitate notificată, avea obligaţia să trimită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că în baza art. 998 C. civ. Primarul General al Capitalei trebuie să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin plata unor cheltuieli de judecată pretinse de reclamant în prezenta cauză.
A învederat recurenta că în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională formulată împotriva intimatului A.C., care nu poate beneficia de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul notificat deoarece nu a dovedit că este moştenitorul celor patru coproprietari ai imobilului de la data preluării abuzive.
S-a susţinut că în mod eronat prima instanţă a apreciat că recurenta - pârâtă nu are posibilitatea de a refuza aducerea la îndeplinire a dispoziţiei pentru care s-a emis notificarea, pe motiv că probele nu sunt suficiente, deoarece dosarele de despăgubire nu pot fi transmise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor incomplete, în speţă lipsind înscrisurile care să facă dovada calităţii de moştenitor a recurentului, după doi dintre coproprietarii de la data preluării abuzive a imobilului, dar şi înscrisurile care să ateste suprafaţa construcţiei demolate, motiv pentru care dosarul s-a restituit Primăriei Bucureşti la 11noiembrie 2010, pentru a-l completa cu înscrisurile prevăzute de art. 16.5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, fără să fie restituit.
Recurenta a arătat că nu poate fi vorba, de un refuz nejustificat de a soluţiona dosarul intimatului, sau de încălcarea termenului rezonabil, întrucât nu se poate emite decizia reprezentând titlul de despăgubire deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor.
S-a solicitat şi înlăturarea termenului de emitere a deciziei conţinând titlul de despăgubire, în 30 zile de la data întocmirii raportului de evaluare, întrucât nu pot fi omise etapele procedurii administrative şi se poate ajunge la conjuncturi anormale, prin existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care nu poate fi pusă în executare, devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, în drept invocându-se art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
În mod corect instanţa de fond a respins, la termenul de judecată din 7 iunie 2011 excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. RR/2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, deoarece aceasta s-a emis în cadrul procedurii de restituire a imobilelor reglementată de Legea nr. 10/2001 nefiind posibilă cenzurarea sa pe calea contenciosului administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004.
De asemenea, prima instanţă în mod judicios a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, care nu are atribuţii în procedura de acordare a despăgubirilor reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar şi cererea reconvenţională, întrucât îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor notificatorului, de a-şi dovedi susţinerile în faţa autorităţilor competente, potrivit Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi invocată în prezent, în procedura stabilirii şi plăţii despăgubirilor de către recurentă.
Prin urmare, deşi există justificări rezonabile pentru întârzierea soluţionării dosarului intimatului - reclamant, acestea nu explică perioada îndelungată în care recurenta - reclamantă a rămas în pasivitate şi nu a făcut nici un demers pentru completarea dosarului, singura adresă din 11 noiembrie 2010 către Primăria Bucureşti (de aproape doi ani) neputând justifica lipsa de diligenţă a autorităţilor legale.
În raport cu durata procedurilor administrative, începută de mai bine de 11 ani, prin notificările FF şi GG/2001, decizia de acordare a măsurilor reparatorii fiind emisă de 6 ani, stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, pentru a se înainta dosarul evaluatorului şi a încă 30 de zile pentru emiterea titlului de despăgubire nu este nelegală, ci reprezintă un demers al instanţei de judecată pentru a limita excesiva întindere în timp a procedurii, contrat principiului respectării unui termen rezonabil de la soluţionare a unei cereri îndreptăţite.
Constatând, după verificarea întreprinsă în temeiul art. 3041 C. proc. civ., că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4054 din 07 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3552/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
