ICCJ. Decizia nr. 3546/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3546/2012
Dosar nr. 9806/2/2011
Şedinţa de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul E.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, suspendarea Ordinului nr. 994 din 22 iunie 2011 emis de Inspectorul General al Jandarmeriei Române prin care a fost sancţionat disciplinar cu „retrogradare în funcţie”, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât modalitatea şi perioada de timp în care a fost soluţionată contestaţia sa încalcă prevederile legale în materie, iar paguba iminenta este concretizata prin diminuarea certă, considerabila şi iminenta a retribuţiei lunare în cuantum de 25-50%.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia lipsei procedurii prealabile iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 305 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a admis excepţia rămânerii parţiale fără obiect a cererii de suspendare.
Totodată, Curtea de Apel a admis în parte cererea de suspendare a Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994 din 22 iunie 2011, în ceea ce priveşte sancţiunea constând în retrogradarea în funcţie a reclamantului E.B., cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi a dispus suspendarea executării Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994 din 22 iunie 2011, în ceea ce priveşte sancţiunea constând în retrogradarea în funcţie a reclamantului, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea actului administrative, respingând cererea de suspendare în ceea ce priveşte măsura punerii la dispoziţie a reclamantului pe o perioadă de 3 luni, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel a fost respinsă, în cursul dezbaterilor din şedinţa publică, cu motivarea că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, Inspectoratul General este unitatea centrală a Jandarmeriei Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamantul a înaintat Ministrului Administraţiei şi Internelor, la data de 27 iunie 2011 raportul prin care a contestat sancţiunea disciplinară aplicată prin Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994 din 22 iunie 2011, iar prin Ordinul nr. II/3770 din 27 septembrie 2011 emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor s-a respins contestaţia formulată de reclamant.
Referitor la excepţia rămânerii parţiale fără obiect a cererii de suspendare, în ceea ce priveşte măsura punerii la dispoziţie a reclamantului, Curtea constată că prin Ordinul nr. 994 din 22 iunie 2011 emis de Inspectorul General al Jandarmeriei Române, Curtea de Apel a constatat că aceasta este fondată, reţinând că reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în „retrogradarea în funcţie”, dispunându-se, concomitent şi măsura punerii la dispoziţia Unităţii Speciale X Jandarmi Protecţie Instituţională Bucureşti pentru o perioadă de 3 luni, iar măsura punerii la dispoziţie a reclamantului nu mai produce efecte la acest moment, încetând la data de 20 decembrie 2011, odată cu mutarea acestuia la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin şi cu numirea în funcţia de ofiţer specialist I.
Pe fondul cererii de suspendare, prima instanţă a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât în aceeaşi perioadă în care reclamantul era cercetat disciplinar, cu aproximativ o lună înainte de emiterea Ordinului nr. 994 din 22 iunie 2011, la data de 19 mai 2011, Prefectul Judeţului Ilfov a transmis reclamantului, în calitate de inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, o adresă, în cuprinsul căreia activitatea inspectoratului judeţean este apreciată ca eficientă, „îndeplinirea atribuţiilor făcându-se la cel mai înalt nivel”, reţinându-se îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, existând astfel o contradicţie între percepţia Instituţiei Prefectului cu privire la activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov şi faptele reţinute în sarcina acestuia prin actul administrativ sancţionator.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că este de natură a crea o aparenţă de nelegalitate şi împrejurarea potrivit căreia deşi prin Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994/2011, la pct. 3, s-a reţinut în sarcina reclamantului faptul că a folosit în mod repetat autovehiculul de serviciu pentru deplasarea la şi de la domiciliu/reşedinţă, cu nerespectarea art. 99 alin. (4) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 599/2008, totuşi decizia nr. 190.698 din 26 iulie 2011 prin care acestuia i se imputa contravaloarea curselor efectuate în sumă de 13.528 RON a fost anulată prin hotărârea nr. 118 din 07 decembrie 2011 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că deşi anterior emiterii ordinului de sancţionare, reclamantul a contestat hotărârea nr. 7 din 25 mai 2011 a Consiliului de judecată în baza căruia a fost emis ordinul sancţionator atacat, contestaţia a fost respinsă ca nefondată, fără nicio motivare în fapt şi în drept.
Referitor la condiţia pagubei iminente, judecătorul fondului a constatat că prin aplicarea sancţiunii constând în retrogradarea în funcţie veniturile reclamantului au fost diminuate considerabil, cu consecinţe asupra nivelului de trai al familiei, acesta fiind în imposibilitate de a achita ratele la creditul ipotecar contractat cu Banca C.R., ceea ce a generat emiterea unei somaţii, urmând ca împotriva reclamantului să fie declanşată procedura de executare silită în regim de urgenţă, prejudiciul fiind sigur şi previzibil.
3. Recursul pârâtului
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul respingerii excepţiei lipsei plângerii prealabile, apreciind că plângerea formulată de reclamant nu reprezintă o plângere prealabilă, ci doar o procedură administrative jurisdicţională, astfel că, în opinia sa, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios fără a urma procedura prealabilă.
A susţinut recurentul că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul acestuia, întrucât şi-a fundamentat opinia privind nelegalitatea actului atacat pe adresa emisă de Prefectul Judeţului Ilfov, antepronunţându-se astfel pe fondul cererii de anulare.
În opinia recurentului este greşită constatarea instanţei de fond cu privire la afectarea prezumţiei de legalitate, de faptul că decizia prin care reclamantului i s-a imputat contravaloarea curselor efectuate cu autovehiculul instituţiei, a fost anulată, întrucât prin aceeaşi decizie s-a dispus şi refacerea cercetării administrative, motiv pentru care apreciază netemeinică susţinerea instanţei de fond sub acest aspect.
Concluzionând, recurentul apreciază că nu sunt legale nici considerentele primei instanţe privind necomunicarea hotărârii Consiliului de Judecată, în baza căreia a fost emis ordinal sancţionator, întrucât dreptul la acţiune al reclamantului nu a fost restrâns, acesta având la dispoziţie şi prevederile dreptului comun în materie.
II.1. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză niciun motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Astfel, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că nu pot fi primite susţinerile privind lipsa plângerii prealabile, întrucât contestaţia formulată de reclamant îndeplineşte condiţiile unei veritabile plângeri prealabile, aceasta nefiind adresată unui organ administrativ-jurisdicţional, ci organului ierarhic superior celui care a emis ordinul prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară.
De asemenea, nici criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea în sensul că ordinul nr. 994/2011 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat prin care reclamantul a fost sancţionat, în contextul demonstrării, prima facie, a împrejurării că în aceeaşi perioadă supusă cercetării disciplinare, reclamantul a fost apreciat pozitiv de către Prefectul Judeţului Ilfov care a apreciat că îndeplinirea atribuţiilor de către reclamant a fost făcută la cel mai înalt nivel.
Susţinerile recurentului referitoare faptul că anularea deciziei prin care i se imputase reclamantului contravaloarea curselor efectuate cu autovehicul de serviciu nu creează o aparenţă de nelegalitate asupra actului atacat întrucât s-a dispus refacerea cercetării disciplinare pe acest aspect, nu pot reţinute, atâta vreme cât această decizie, ulterior anulată, a stat totuşi la baza emiterii ordinului sancţionator.
Prin urmare, fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, prima instanţă a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului, deoarece într-adevăr faptele reţinute în sarcina acestuia că ar reprezenta abateri disciplinare sunt de maximă generalitate, vagi, abstracte, necircumstanţiate, fiind într-o totală contradicţie cu percepţia Instituţiei Prefectului cu privire la activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov în aceeaşi perioadă de timp.
De asemenea, se constată că este justă constatarea instanţei de fond potrivit căreia comunicarea motivării h otărârea Consiliului de judecată, în baza căruia a fost emis ordinul sancţionator atacat, doar la solicitările repetate ale reclamantului, deşi trebuia comunicată din oficiu reclamantului, având în vedere că textul regulamentar prevede posibilitatea contestării acesteia în termen de 3 zile, reprezintă o împrejurare de fapt care induce o îndoială serioasă cu privire la legalitatea desfăşurării procedurii anterior emiterii ordinului de sancţionare.
Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a stabilit că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită în situaţia concretă a intimatului-reclamant, prejudiciul constatat prin actul atacat fiind unul material, viitor şi previzibil.
De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89)8/1983 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, la care de altfel a făcut referire şi instanţa de fond, astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanţele cauzei şi de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii administrative, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului atacat.
II.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Cum sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva sentinţei nr. 305 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3544/2012. Contencios → |
|---|
