ICCJ. Decizia nr. 3548/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3548/2012
Dosar nr. 1088/39/2011
Şedinţa de la 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 10 noiembrie 2011, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia de Control şi Verificarea Utilizării de Fonduri Comunitare a solicitat suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. X din 30 septembrie 2011 aferentă contractului de finanţare din 26 februarie 2009 cu titlul „Reabilitarea şi modernizarea străzi urbane în Municipiul Botoşani” - până la pronunţarea instanţei de fond.
Întrucât, ulterior, prin decizia nr. 21 din 14 noiembrie 2011, Comisia de soluţionare a contestaţiei a anulat – în parte – nota de constatare criticată – numai sub aspectul abaterii prevăzută la lit. a) din petitul acţiunii, menţinând şi preluând constatările, măsurile şi corecţiile propuse de echipa de control prin aceeaşi notă de constatare, sub aspectul abaterii reţinută la pct. b) din petitul acţiunii, reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul că a solicitat suspendarea executării şi a deciziei nr. 21/2011 – până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin întâmpinare, pârâtul că nu e demonstrată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sens în care a solicitat respingerea cererii – ca nefondată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 446 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de suspendare a notei de constatare nereguli nr. X din 30 septembrie 2011 şi a notei de constatare nereguli nr. Y din 25 noiembrie 2011 formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Botoşani – prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare şi a dispus suspendarea executării notei de constatare nr. Y din 25 noiembrie 2011, emisă urmare a deciziei nr. 21 din 14 noiembrie 2011, precum şi a notei de constatare nr. X din 30 septembrie 2011 – întocmite de Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, ultima - în măsura în care este menţinută prin nota nr. Y din 25 noiembrie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a obţinut contractul de finanţare din 26 februarie 2009, în valoare totală de 35.685.861,16 RON, pentru implementarea proiectului „Reabilitarea şi modernizarea străzi urbane în Municipiul Botoşani”, perioada de implementare a contractului fiind stabilită între 27 februarie 2009-27 august 2011, perioadă înlăuntrul căreia reclamanta a organizat procedura de achiziţie a acestui proiect în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. X încheiată la 30 septembrie 2011, Direcţia de Control şi Verificarea Utilizării Fonduri Comunitare a constatat că reclamanta nu a precizat în anunţul de participare din 17 aprilie 2009 nici o informaţie în legătură cu impunerea unui procent de subcontractare, la Capitolul III 2.3) Capacitatea tehnică – fiind menţionat doar „informaţii privind subcontractanţii”, constatându-se ca fiind încălcate prevederile art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 – în vigoare la data aplicării procedurii – care asigură şi garantează principiul transparenţei în cadrul anunţului de participare, faptele reclamantei fiind calificate drept nereguli.
Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat ca fiind întemeiate criticile reclamantei privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, în condiţiile în care anunţul de participare a fost publicat de autoritatea contractantă (reclamantă) la data de 17 aprilie 2009 fiind supuse reglementărilor O.U.G. nr. 34/2006, iar „neregula” constatată în sarcina reclamantei – săvârşită şi consumată în circumstanţele evidenţiate anterior, este supusă reglementărilor O.G. nr. 79/2003 – în vigoare până la data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 66/2011 – respectiv 30 iunie 2011, acest ultim act normativ fiind aplicabil numai sub aspectul regulilor procedurale care privesc modul de exercitare a controlului şi competenţele organelor de control – în acest sens a se vedea art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
Conchizând, prima instanţă a constatat că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, atâta vreme cât suma consistentă pe care reclamanta a fost obligată să o restituie cu titlu de 5% - corecţie - generează blocaje serioase în decontarea cheltuielilor curente de funcţionare ale unităţii administrativ-teritoriale, precum şi în achitarea salariilor, ajutoarelor sociale, a cheltuielilor privind abonamentele pentru transportul local şi cele privind funcţionarea şcolilor din subordine.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, inaplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011 fiind un argument nefondat, întrucât acest argument ce urmează a fi avut în vedere la cercetarea fondului cauzei şi nu reprezintă un motiv temeinic de natură a crea o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul greşitei constatări a îndeplinirii condiţiei privind paguba iminentă, în condiţiile în care reclamanta este o instituţie de stat care are un capitol bugetar destinat plăţii despăgubirilor în urma unor eventuale litigii, instanţa de fond apreciind greşit asupra urmărilor generate de executarea actului administrativ atacat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele administrative vizate de cererea de suspendare sunt notele de constatare nr. X din 30 septembrie 2011 şi nr. Y din 25 noiembrie 2011 emise de pârât.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin sentinţa nr. 121 din 28 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Botoşani - prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia de Control şi Verificarea Utilizării de Fonduri Comunitare şi a anulat în parte atât nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. X din 30 septembrie 2011 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia de Control şi Verificarea Utilizării de Fonduri Comunitare, cât şi Decizia nr. 21 din 14 noiembrie 2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - Comisia de Soluţionare a Contestaţiei împotriva notei de constatare a neregulilor nr. X din 30 septembrie 2011. Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de apel a anulat nota de constatare a neregulilor de stabilire a corecţiilor financiare nr. Y din 25 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia de Control şi Verificarea Utilizării de Fonduri Comunitare, exonerând reclamanta de plata sumei de 680.998,24 RON.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării notelor de constatare nr. X din 30 septembrie 2011 şi nr. Y din 25 noiembrie 2011, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a fi amintite şi prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împotriva sentinţei nr. 446 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3358/2012. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3549/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
