ICCJ. Decizia nr. 3612/2012. Contencios. Luare măsură declarare indezirabil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3612/2012
Dosar nr. 5473/2/2012
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 4520 din 9 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus declararea numitului A.M.N., cetăţean pakistanez, născut la data de 02 aprilie 1980 în localitatea Sargodha – Pakistan, ca persoană indezirabilă, pentru raţiuni de securitate naţională, pe o perioadă de 10 ani şi a dispus luarea în custodie publică a străinului până la îndepărtarea de pe teritoriul României în temeiul art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Numitul A.M.N., cetăţean pakistanez, se află în România în baza unei vize de studii pentru Universitatea de Medicină şi farmacie Iaşi, aprobată începând cu data de 12 octombrie 2010. De asemenea, instanţa reţine că la data de 15 martie 2011 cetăţeanul pakistanez a fost depistat cu şedere ilegală de către O.R.I. Ialomiţa, fiind emisă o decizie de părăsire a ţării valabilă pentru 15 zile, pe care însă nu a respectat-o. La data de 17 martie 2011 pârâtul a depus o cerere de azil care a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 13 din 05 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Totodată, din cuprinsul înscrisurilor depuse de pârât, instant de fond a reţinut că acesta a beneficiat pentru perioada 17 ianuarie 2012 – 06 februarie 2012 de documentul temporar de identitate solicitant azil emis de Oficiul Român pentru Imigrări, iar la data de 08 mai 2012 a formulat o cerere adresată Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul Imigrări Galaţi prin care a solicitat prelungirea dreptului de şedere ca membru de familie prin căsătoria cu un cetăţean român, termenul de soluţionare a acestei cereri fiind fixat la data de 08 august 2012.
Analizând datele comunicate de S.R.I., clasificate secret de stat de nivel „strict secret”, instant de fond, având în vedere şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 535/2004, a constatat că acestea fac dovada faptului că străinul desfăşoară activităţi ce sunt de natură să pună în pericol securitatea naţională, în sensul art. 3 lit. i) şi lit. l) din Legea nr. 51/1991.
Mai apreciază, judecătorul fondului că prin măsura dispusă în cauză nu se produce încălcarea art. 8 din Convenţia C.E.D.O., întrucât, chiar dacă măsura constituie o ingerinţă în viaţa privată şi de familie, această ingerinţă este prevăzută de lege, (art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002), urmăreşte un scop legitim, (prevenirea comiterii unor fapte grave de natură să pună în pericol securitatea naţională a statului roman) şi este necesară într-o societate democratică.
Având în vedere aceste considerente şi faţă de dispoziţiile art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 conform cărora atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia, instant de fond a admis cererea şi a dispus declararea numitului A.M.N. ca persoană indezirabilă pentru raţiuni de securitate naţională pe o perioadă de 10 ani.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 4520 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A.M.N., în temeiul art. 304 C. proc. civ., în susţinerea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză care nu justifică măsura declarării sale ca indezirabil, pentru considerente de securitate naţională, şi cu atât mai puţin durata respectivei măsuri, care este excesivă şi se impune a fi cel puţin redusă la 5 ani dacă nu înlăturată.
În acest sens recurentul arată că nu a desfăşurat nici un moment activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică şi nu s-a implicat în nici un fel de grupări care ar putea să fie suspectate în acest sens, ci a locuit împreună cu soţia sa, a solicitat de mai multe ori acordarea vizei de şedere în România, a formulat şi o cerere de azil, aşa că în mod greşit s-a apreciat că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa naţională ceea ce a atras aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.
Concluzionează recurentul în sensul că în mod greşit instanţa de fond a admis sesizarea parchetului, reţinând fără temei probator că există în persoana sa indicii temeinice cu privire la desfăşurarea unor activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, a dispoziţiilor şi jurisprudenţei C.E.D.O., dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage, fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Din actele dosarului se observă că împotriva reclamantului A.M.N., s-a dispus, cu respectarea procedurii reglementate de art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, măsura declarării ca indezirabil pe o perioadă de 10 ani, pentru considerente de securitate naţională, apreciate prin prisma dispoziţiilor art. 3 lit. i) şi lit. l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
din perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este temeinică şi legală, documentele clasificate care au stat la baza emiterii acesteia, justificând măsura declarării reclamantului ca indezirabil, instant de fond apreciind în mod corect asupra considerentelor de securitate naţională, pe deplin justificate prin faptele imputate recurentului.
Înalta Curte împărtăşeşte abordarea şi concluzia instanţei de fond, care a procedat corect raportându-se la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, fiind nerelevante susţinerile recurentului care în lipsa unor probe rămân simple aserţiuni ce nu sunt de natură a înlătura raţiunile de securitate naţională care au justificat măsura dispusă prin hotărârea recurată.
În consecinţă, criticile care privesc greşita aplicare a legii la o situaţie de fapt, nesusţinută prin probele administrate în cauză, sunt nefondate, actele aflate la dosarul cauzei, cu respectarea limitelor impuse de art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, evidenţiind pe deplin respectarea procedurii legale în luarea măsurii prevăzute de art. 85 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Totodată, Înalta Curte va înlătura şi criticile referitoare la greşită apreciere asupra duratei măsurii dispuse prin hotărârea recurată, reţinând în acest sens că potrivit art. 85 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura declarării ca indezirabil a unui străin se poate lua pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani, iar în raport de gravitatea faptelor imputate recurentului, în mod corect instant de fond a apreciat asupra unei perioade medii de 10 ani, condiţii în care solicitarea recurentului privind reducerea duratei măsurii contestate la un interval de 5 ani, din raţiuni de viaţă private, nu poate fi primită.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de A.M.N. împotriva sentinţei nr. 4520 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 361/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 366/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
