ICCJ. Decizia nr. 3577/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3577/2012
Dosar nr. 854/45/2009
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 26 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul L.O. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actul de constatare din data de 23 noiembrie 2009 emis în cadrul dosarului nr. 262/II/2009, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în raport de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate a reclamantului L.O. care, în intervalul de timp cuprins între iunie 2008 şi 13 ianuarie 2009, a deţinut concomitent funcţia de primar al Comunei Gropniţa, judeţul Iaşi şi pe cea de administrator al SC O.Ş. SRL.
Consideră judecătorul fondului că, întrucât adresa din 28 octombrie 2009 atestă faptul că SC O.Ş. SRL, şi înfiinţată la data de 19 iunie 2003, l-a avut ca asociat unic şi administrator, în perioada 19 iunie 2003 până la 14 ianuarie 2009, pe reclamantul L.O., nu poate reţine că actul administrativ ce a statuat asupra cazului de incompatibilitate, raportat la prevederile textului de lege sus arătat, ar fi fost emis cu aplicarea excesivă sau nelegală a legii.
Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa de fond a apreciat că Agenţia Naţională de Integritate a efectuat o verificare bazată pe probe credibile, veridice şi suficiente, în temeiul cărora a constatat, corect, că L.O. nu a efectuat demersurile necesare în termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 pentru a înlătura cauza care a generat starea de incompatibilitate în care acesta s-a aflat până la data de 13 ianuarie 2009 prin exercitarea simultană a celor două funcţii.
Considerând că reclamantul nu a relevat nici un temei de fapt şi de drept de natură a înlătura concluziile autorităţii pârâte şi că decizia Curţii Constituţionale la care a făcut referire reclamantul în timpul dezbaterilor judiciare şi în concluziile scrise nu produce efecte asupra raportului juridic născut anterior, Curtea de Apel a considerat că nu sunt motive de anulare a actului administrativ atacat.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 186 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul L.O., în temeiul art. 304 pct. 4, şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în susţinerea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1 În dezvoltarea motivului de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. recurentul a susţinut că instant de fond s-a substituit legiuitorului, în condiţiile în care a consfinţit, cu valoare legală texte abrogate la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, în acest fel, depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti.
În acest sens, arată recurentul că la data emiterii actului de constatare era în vigoare Legea nr. 144/2007, actul de control fiind emis în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (6), art. 14 lit. d), art. 45 alin. (1), dispoziţii ce au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010.
Mai susţine recurentul că instanţa de fond a ignorat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 410/2010 publicată în M. Of. nr. 294 din 5 mai 2010, definitivă şi obligatorie, mai exact a analizat legalitatea unui act administrativ întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în baza unor norme legale declarate neconstituţionale deşi ar fi trebuit să desfiinţeze actul administrativ ca fiind lipsit de suport legal. La data soluţionării cauzei în fond Capitolul I din Legea nr. 144/2007, în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate era îndrituită să constate incompatibilităţi şi să sesizeze organele în drept, era considerat abrogate
2.2 În considerarea incidenţei dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au invocate următoarele critici:
- printr-o primă critică formulată susţine recurentul că instanţa de fond prin sentinţa pronunţată a aplicat greşit dispoziţiile art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 144/2007 prin care se arată că starea de incompatibilitate se constată dacă una dintre persoanele prevăzute de lege se află în vreuna dintre situaţiile care atrag starea de incompatibilitate, în sensul art. 87 din Legea nr. 161/2003, ceea ce înseamnă că respectivele dispoziţii prevăd aplicarea legii pentru o situaţie actuală la momentul constatării şi nu o situaţie trecută, cum în mod greşit s-a reţinut în actul de control la 11 luni de la data încetării stării de incompatibilitate (14 ianuarie 2009).
- printr-o altă critică formulată recurentul a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 176/2010, sens în care se arată că, în contextul prevăzut de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 şi potrivit principiului legalităţii şi văzând şi dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 144/2007, rezultă că actul de constatare A.N.I. din 23 noiembrie 2011 nu era definitiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 ceea ce atrage nulitatea absolută a respectivului act.
- un alt aspect de nelegalitate al sentinţei recurate îl reprezintă, în opinia recurentului, faptul că instanţa de fond a reţinut în motivarea hotărârii că, în calitate de constatator, nu a efectuat demersurile necesare în termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 ori prin actul de constatare nu s-a constatat acest lucru, aşadar, respectivele dispoziţii legale nu au stat la baza emiterii actului contestat. Prin urmare instanţa de fond a motivat hotărârea pe considerente străine, ce nu s-au reţinut în motivarea dispoziţiei actului de constatare A.N.I.
- un ultim aspect de nelegalitate invocat îl reprezintă încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care pe tot parcursul derulării activităţii de evaluare şi până la data emiterii actului de constatare, inspectorii nu au solicitat nici un act, document, relaţie, punct de vedere de la contestator, şi mai mult nu i s-a adus la cunoştinţă despre dreptul de a-şi exprima sau formula apărări.
Astfel, se susţine că instanţa de fond în mod greşit nu a constatat nulitatea raportului de evaluare pentru motivul că petentul nu a fost convocat în mod legal şi nu şi-a putut exercita dreptul la apărare în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma aspectelor imputate soluţiei la care s-a oprit instanţa de fond, a obiectului acţiunii şi a legislaţiei incidente, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele:
3.1 În controlul judiciar efectuat, Înalta Curte exclude incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. („când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”) şi invocat de recurent, deoarece, aşa după cum doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat, un astfel de motiv de recurs se referă strict la o eventuală încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat prin săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte ce intră în atribuţiile organelor puterii executive sau legislative. În speţă, Curtea de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea legii şi, nicidecum, nu a săvârşit un exces de putere în sensul sancţionat prin art. 304 pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Prezumata ignorare de către judecătorul fondului a Deciziei nr. 410/2010 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 294 din 5 mai 2010) prin care s-a admis (şi) excepţia de neconstituţionalitate a Capitolului I „Dispoziţii generale” (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate nu poate fi confirmată de Înalta Curte în condiţiile în care procedura de verificare s-a derulat anterior publicării în M. Of. a acestei decizii, actul de constatare a cărui anulare parţială s-a cerut fiind de asemenea emis anterior momentului publicării deciziei, astfel că dispoziţiile acesteia nu produc efecte în cauza dedusă judecăţii.
Prevederile Cap. I din Legea nr. 144/1997 erau în vigoare la data întocmirii Actului de constatare, iar teza avansată prin cererea de recurs în sensul că dispoziţiile cuprinse în Capitolul I din Legea nr. 144/2007 erau abrogate la data soluţionării litigiului pe fond nu va fi primită, fiind greşită dintr-o dublă perspectivă: pe de o aparte este nerelevant momentul soluţionării în fond a cauzei, important fiind ca la data întocmirii Actului de Constatare (23 noiembrie 2009) Agenţia Naţională de Integritate avea competenţa legală în acest sens; pe de altă parte dispoziţiile legale în discuţie constatate neconstituţionale prin decizia nr. 410/2010 se supun rigorilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
3.2 Înalta Curte nu va reţine nici incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia practic i-au fost subsumate majoritatea criticilor formulate prin cererea de recurs, în considerarea celor ce urmează.
Referitor la greşita aplicare în cauză a normelor tranzitorii ale Legii nr. 176/2010, criticile formulate sunt nefondate iar susţineri din cererea de recurs referitoare la necesitatea anularii actul de constatare, pe motiv că nu era definitiv până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, sunt nefondate prin prisma corectei interpretări a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Astfel, alin. (3) al art. 34 se referă, la situaţia în care actele sau lucrările emise de A.N.I. au fost contestate la instanţă sau s-au formulat plângeri la parchet, conform legii, iar Legea nr. 176/2010 a prevăzut, în mod expres, care va fi situaţia acestora. Într-un fel această prevedere este tot o expresie a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, care se produc pentru viitor şi, de aceea, actele şi probele administrate în cadrul contestaţiilor aflat pe rolul instanţelor sau la organele de urmărire penală, se menţin. În speţă, este incident tocmai acest aliniat al art. 34 pentru că actul de constatare a fost contestat anterior deciziei Curţii Constituţionale, iar toate actele şi probele administrate sunt menţinute, chiar dacă au fost efectuate în baza unei legi declarate neconstituţionale pentru că legiuitorul a prevăzut că acestea vor produce efecte.
Este, de asemenea nefondat şi motivul de recurs privind încălcarea dreptului de apărare al recurentului prin faptul că pe tot parcursul derulării activităţii de evaluare şi până la data emiterii actului de constatare, inspectorii nu au solicitat nici un act, document, relaţie, punct de vedere de la contestator, şi mai mult nu i s-a adus la cunoştinţă despre dreptul de a-şi exprima sau formula apărări.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale incidente în cauză, privind dreptul la apărare invocat de recurent şi îndeplinirea formalităţilor de informare a recurentului cu privire la începerea verificărilor prin adresa nr. 262/II din 21 septembrie 2009, fapt atestat de confirmarea de primire semnată personal de către recurent.
Faptul că inspectorii A.N.I., în raport de complexitatea procedurii de verificare, au întocmit actul de constatare doar pe baza unor date comunicate de Primăria Comunei Gropniţa, judeţul Iaşi precum şi de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, fără a aprecia necesar a solicita date şi explicaţii recurentului, nu poate fi calificată drept o încălcare a dreptului la apărare în sensul invocat prin cererea de recurs, în condiţiile în care situaţia de fapt verificată rezulta din conţinutul declaraţiilor de avere şi de interese semnate de recurent, şi cu atât mai mult cu cât odată înştiinţat despre declanşarea verificărilor recurentul putea din propria iniţiativă să ofere explicaţii suplimentate inspectorilor A.N.I.
În acest context, se impuse a fi subliniat şi faptul că nu este prevăzută sancţiunea nulităţii raportului de evaluare pentru neconvocarea şi implicit neprezentarea recurentului iar această situaţie nu a fost în măsură să-l vatăme pe recurent în aşa fel încât vătămarea nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului, (art. 105 alin. (2) C. proc. civ.). Recurentul şi-a putut face apărările în faţa instanţei de contencios, fiind deci respectat dreptul la apărare şi implicit fiind respectat unul din principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 144/2007, dintr-o dublă perspectivă; astfel, pe de o parte respectiva normă legală, nu distinge sub aspectul exercitării efective a funcţiei în discuţie (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus) iar pe de altă parte din interpretarea teleologică a respectivei norme legale rezultă fără echivoc că scopul acesteia vizează sancţionarea unor situaţii de incompatibilitate indiferent dacă acestea mai subzistă sau nu la momentul declanşării verificărilor, respectiv întocmirii actului de control.
Prin urmare, folosirea verbului a afla la timpul prezent, ca unic argument în interpretarea respectivei norme legale, nu poate conduce la reţinerea opiniei recurentului, în sensul că se impune sancţionarea doar a situaţiilor de incompatibilitate ce persistă la momentul declanşării verificărilor, şi implicit scoaterea, de sub rigorile legii a situaţiilor în care dintr-un motiv sau altul a încetat o anumită stare de incompatibilitate; o astfel de interpretare ar fi de natură a conduce la o aplicare trunchiată şi chiar la lipsirea de substanţă a respectivei norme legală, care ar rămâne fără nicio acoperire factuală, ceea ce evident contravine scopului reglementării.
Sunt de asemenea nefondate şi criticile referitoare la motivarea hotărârii recurate pe considerente străine celor reţinute în actul administrativ contestat, în condiţiile în care în controlul de legalitate instanţa de fond făcând referire, în raţionamentul expus în considerentele hotărârii, la dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, a subliniat legalitatea actului de constatare contestat, prin atitudinea recurentului care deşi avea posibilitatea într-un termen legal să pună capăt stării de incompatibilitate în care s-a aflat din momentul preluării mandatului de primar a rămas în pasivitate timp de 11 luni.
În privinţa dezlegării date fondului, Înalta Curte împărtăşeşte abordarea şi concluzia instanţei de fond, anume că este în mod evident vorba de un conflict între îndatoririle legale pe care le presupun cele două funcţii ‚deţinute de reclamant în perioada de referinţă, mai exact funcţia de primar al comunei Gropniţa, judeţul Iaşi şi pe cea de administrator al SC O.Ş. SRL, în intervalul de timp cuprins între iunie 2008 şi 13 ianuarie 2009.
În contextul prezentat, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, Actul de constatare întocmit la 23 noiembrie 2009 de Agenţia Naţională de Integritate a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, privind starea de incompatibilitate în care se afla reclamantul – primar al comunei Gropiţa, judeţul Iaşi (mandatul 2008-2012) şi administrator al SC O.Ş. SRL.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de respingere a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.O. împotriva sentinţei nr. 186/2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 36/2012. Contencios → |
|---|
