ICCJ. Decizia nr. 361/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 361/2012
Dosar nr. 2062/2/2008
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Ş.D.V. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 282 din 3 martie 2006 şi obligarea pârâtului să emisă un nou ordin de reîncadrare a reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 1113 din 15 iulie 2008, respectiv acela de consilier clasa I, grad profesional superior la Direcţia Generală de Transport Rutier, Transport Rutier Intern şi să-i comunice fişa postului, obligarea pârâtului la daune materiale şi morale în cuantum de 100.000 lei şi la daune cominatorii de 50 lei, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa nr. 1563/2007 a Curţi de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul a fost obligat să o reîncadreze în funcţie deţinută anterior emiterii ordinului nr. 1113 din 15 iulie 2003 şi să-i plătească toate drepturile salariale ce i se cuveneau.
Prin Ordinul nr. 282 din 3 martie 2008, reclamanta a fost reîncadrată în funcţia de consilier clasa I, grad profesional superior la Direcţia Generală de Infrastructură şi Transport Rutier, Serviciul Infrastructură şi Siguranţă Rutieră, situaţie în care reclamanta susţine că pârâtul a încălcat dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti susmenţionate.
Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii pe considerentul că reclamanta a fost reintegrată prin ordinul atacat în funcţia deţinută anterior.
Prin sentinţa civilă nr. 2664 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât şi a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta Ş.D.V.
În ce priveşte excepţia lipsei de interes, s-a apreciat că argumentele expuse în sprijinul acestei excepţii, anume faptul că prin ordinul contestat se pun în executare hotărâri judecătoreşti, privesc fondul pricinii.
S-a reţinut că anterior emiterii Ordinului nr. 1113/2003, reclamanta fusese încadrată pe postul indicat în Ordinul nr. 1077/2003, ordinele ulterioare (1086 şi 1087/2003) reglementând doar problema funcţiei nu şi a locului de muncă.
Referitor la neconcordanţele privind data emiterii ordinului atacat a reţinut că pe toate exemplarele prezentate este menţionată aceeaşi dată, aspecte ce exclud atragerea nulităţii actului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta Ş.D.V.
Recurenta a imputat primei instanţe soluţia pronunţată, în principal, sub două aspecte: greşita apreciere că prin Ordinele nr. 1086 şi 1087 din 10 iulie 2003 a fost reglementată doar problema funcţiei şi nu şi a locului de muncă; ignorarea apărărilor recurentei-reclamate pe aspectul existenţei a două ordine, fapt care determină suspiciuni cu privire la persoanele care au semnat ordinul contestat nr. 282 din 3 martie 2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1563/2007 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, menţinută prin decizia nr. 31/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a anulat Ordinul nr. 1113 din 15 iulie 2003 şi s-a statuat în mod clar că din succesiunea ordinelor emise de către Ministerul Transporturilor, ultimul ordin valabil este cel cu nr. 1087 din 10 iulie 2003 prin care reclamanta a fost încadrată în funcţia de consilier superior în cadrul Compartimentului Transport Rutier Intern şi Internaţional, funcţie pe care o îndeplinise şi până atunci şi conformă cu pregătirea profesională. Din acest punct de vedere motivarea instanţei este contrazisă chiar de adresa nr. 2528 din 16 iulie 2003 emisă de M.T.C.T. în aplicarea Ordinului nr. 1087/2003. De asemenea susţinerile ministerului pârât conform cărora operează Ordinul nr. 43/2007, compartimentul transport intern şi internaţional ne mai regăsindu-se în structura ministerului, sunt neîntemeiate în condiţiile în care rezultă că acest compartiment (serviciu) se regăseşte, fiindu-i schimbată doar denumirea
Referitor la Ordinul nr. 282/2008 s-a reiterat că recurenta a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti pentru că are suspiciuni cu privire la persoanele semnatare şi la conţinutul acestui act administrativ.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a considerat că sentinţa recurată este temeinică şi legală, instanţa fondului reţinând în mod corect situaţia de fapt şi concluzionând că nu există motive pentru anularea ordinului care a fost emis în executarea sentinţei civile nr. 1563/2007 devenită irevocabilă prin decizia nr. 31/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a mai subliniat că raporturile de serviciu ale recurentei cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii au încetat prin demisia din 22 octombrie 2008.
Cauza a fost suspendată la data de 13 mai 2010 în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi repusă pe rol la 21 noiembrie 2011 ca urmare a soluţionării definitive a cauzei penale, formate urmare plângerii penale privind infracţiunea de fals în legătură cu Ordinul nr. 282/2008, prin decizia penală nr. 1690 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Examinând pricina, prin prisma criticilor recurentei şi din oficiu în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ formulată de Ş.D.V. a vizat anularea Ordinului nr. 282 din 3 martie 2008 emis de ministrul transporturilor şi obligarea Ministerului Transporturilor să emită un ordin conform sentinţei civile nr. 1563/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată în parte prin decizia nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a anulat, în ceea ce o priveşte pe reclamanta Ş.D.V., Ordinul nr. 1113 din 15 iulie 2003 emis de M.T.C.T. prin care funcţionarii publici cuprinşi în anexa la acest ordin au fost eliberaţi din funcţia publică încetându-le raporturile de serviciu la data preavizului acordat prin art. 1 al ordinului, fiind obligat M.T.C.T. să o reîncadreze pe reclamantă pe funcţia deţinută anterior.
Punând în executare sentinţa civilă nr. 1563/2007 astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 31/2008 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ministrul transporturilor a emis Ordinul nr. 282 la data de 3 martie 2008, reîncadrând-o pe reclamantă în funcţia publică de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare la Ministerul Transporturilor, Direcţia Generală Infrastructură şi Transport Rutier – Serviciul dezvoltare infrastructură şi siguranţă rutieră, Compartimentul siguranţă rutieră.
Analizând cu atenţie materialul probator, judecătorul fondului a observat în mod just că reîncadrarea reclamantei s-a făcut prin raportare la funcţia deţinută de aceasta în baza Ordinului nr. 1077/2003, înlăturând apărările reclamantei bazate pe existenţa altor două ordine emise în anul 2003 (1086 şi 1087) întrucât ambiguitatea măsurilor dispuse de autoritatea pârâtă anterior eliberării din funcţie a fost sancţionată de instanţele de judecată care au stabilit că ordinul de eliberare din funcţie este nelegal.
Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei aflate în control judiciar, instanţa şi-a argumentat concluzia corectă că Ordinul nr. 1086 şi 1087/2003 ulterioare Ordinului nr. 1077/2003, reglementează doar problema funcţiei şi nu a locului de muncă, iar nemulţumirile recurentei privesc în mod evident locul de muncă, respectiv Compartimentul la care a fost reîncadrată.
În acelaşi timp, nu se poate ignora că raporturile de serviciu ale recurentei-reclamante au încetat prin demisie, depusă la aproape 8 luni de la data emiterii actului a cărui anulare s-a cerut.
În privinţa suspiciunii reclamantei legate de veridicitatea actului administrativ individual contestat, reluate şi prin cererea de recurs, se observă că într-adevăr exemplarele acestuia prezentate instanţei de fond nu evidenţiază elemente care să susţină aceste îndoieli, în plus problema săvârşirii infracţiunii de fals în emiterea Ordinului contestat a fost tranşată definitiv prin Decizia penală nr. 1690/2 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală.
În acest context în mod corect nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cum niciuna din criticile formulate de recurentă nu este susţinută de actele dosarului, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.D.V. împotriva sentinţei civile nr. 2664 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 36/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3612/2012. Contencios. Luare măsură... → |
|---|
