ICCJ. Decizia nr. 3634/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3634/2012
Dosar nr. 242/44/2011
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Gh.R.L.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să-i analizeze şi să-i trimită Dosarul nr. 8740/CC evaluatorului autorizat, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilele situate în Municipiul Curtea de Argeş, Bulevardul B. nr. X, judeţul Argeş.
Prin Sentinţa civilă nr. 403 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să analizeze şi să trimită Dosarul cu nr. 8740/CC evaluatorului autorizat, pentru a efectua evaluarea imobilului reţinut în Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004 emisă de Ministerul Apărării Naţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, prin Notificarea nr. 1045/2001, reclamanta şi B.V. s-au adresat Ministerului Apărării Naţionale pentru a li se restitui imobilele, teren în suprafaţă de 1.500 mp şi construcţiile existente pe acesta, situate în Curtea de Argeş, B-dul. B. nr. X.
Imobilele au fost dobândite de autoarea B.A.M.J., prin actul de vânzare, transcris sub nr. 2454 din 1 august 1940, aceasta fiind decedată la data de 3 august 1986, lăsând ca moştenitori pe reclamantă şi pe nepoata (fiica lui B.D.A., decedat în anul 1991). În notificare, părţile şi-au exprimat acordul de a primi despăgubiri băneşti, în cazul imposibilităţii restituirii în natură.
Prin Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004, M.A.N. a respins cererea de restituire în natură, pentru partea din imobil unde îşi desfăşoară activitatea, a stabilit ca valoare echivalentă suma de 1.108.390.666 ROL, cu posibilitatea de a opta pentru titluri de valoare nominală, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi despăgubiri băneşti, iar pentru partea din imobile pe care nu le deţine, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Primăriei Municipiului Curtea de Argeş, motivând că, pe suprafaţa de 271,46 mp s-a edificat un bloc, iar suprafaţa de 405,86 aparţine domeniului public şi privat.
Părţile şi-au exprimat acordul de a primi despăgubirile stabilite, M.A.N. a trimis dosarul către Prefectură, pentru a fi înaintat Ministerului Finanţelor Publice, solicitându-i să-l înainteze la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fapt care s-a şi întâmplat, la data de 14 februarie 2006, după cum rezultă din Adresa nr. CR27 din 18 ianuarie 2007.
Cu privire la suprafeţele de 271,46 mp şi 405,86 mp, părţile au sesizat Primăria Curtea de Argeş, în data de 21 noiembrie 2006, 5 ianuarie 2007.
Părţile au făcut demersuri către pârâtă şi A.N.R.P., la data de 1 decembrie 2007, 25 aprilie 2007, 21 august 2007, 1 octombrie 2007 şi 13 februarie 2008, primind răspunsuri la data de 12 iunie 2007, prin care i s-a transmis despre întocmirea Dosarului nr. 8740/CC (fără a se indica anul) şi că se va soluţiona de către pârâtă în temeiul Legii nr. 247/2005, printr-o procedură aleatorie, neaplicată până la data de 17 septembrie 2007.
Prin Adresa nr. 735602 din 10 aprilie 2008, reclamanta este informată că dosarul său nu a fost încă selectat în vederea analizării şi transmiterii către un evaluator autorizat, confirmându-se, totodată, primirea documentelor ce erau necesare pentru completare.
În aceste condiţii, pârâta nu poate pretinde că tergiversarea procedurii de acordare a despăgubirilor băneşti se datorează lipsei înscrisurilor, aşa cum se susţine prin întâmpinare sau că, neselectarea s-ar datora multitudinii cauzelor înregistrate anterior celei prezentate, deoarece, nu s-au administrat probe din care să rezulte că s-a solicitat reclamantei completarea dosarului şi nu s-a depus o evidenţă, care să ateste poziţionarea înregistrării cauzei, în raport de celelalte solicitări.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că pârâta nu i-a comunicat reclamantei despre posibilitatea de a primi imobilul în natură şi ce reprezintă „păstrarea afectaţiunii pe o anumită perioadă de timp”, acest aspect nefiind probat nici în instanţă.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că decizia de imposibilitate a restituirii imobilului în natură nu a fost anulată, că pârâta nu a emis o decizie de respingere a despăgubirilor băneşti pentru a putea fi contestată şi că, răspunsurile sale, înaintate reclamantei, s-au limitat să-i sugereze să aştepte selectarea pentru evaluare, până ce se vor soluţiona cauzele precedente.
În privinţa înscrisurilor care s-au pretins de la M.A.N., instanţa a reţinut că din probe, nu a rezultat că, pe parcursul atâtor ani, pârâta ar fi solicitat aceste înscrisuri.
Este adevărat că, potrivit art. 16 alin. (4), Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta are obligaţia să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, însă i-a transmis reclamantei că va trimite dosarul la evaluator şi nu a emis decizie de respingere a despăgubirilor. Procedând în acest mod a tergiversat în mod nejustificat continuarea procedurii de acordare a despăgubirilor băneşti, vătămând părţile în drepturile şi interesele recunoscute de lege.
De aceea, în temeiul art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa de fond a admis acţiunea pentru capătul de cerere ce priveşte Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004, emisă de M.A.N. şi pe cale de consecinţă, a dispus obligarea pârâtei de a analiza şi trimite Dosarul nr. 8740/CC către evaluatorul autorizat, în vederea evaluării imobilului.
În privinţa suprafeţelor de 271,46 mp şi de 405,86 mp, pe care s-a edificat un bloc de locuinţe şi care au intrat în domeniul public şi de interes local, instanţa a apreciat că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri băneşti direct de la pârâtă, ci după emiterea deciziilor/dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, care după întocmirea referatului ce conţine avizul de legalitate, înaintează dosarul cu toată documentaţia către C.C.S.D., potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005, republicată.
Nefiind emisă o decizie în acest sens, analiza dosarului şi evaluarea imobilelor, anterior emiterii acestei proceduri, a fost reţinută ca prematură de instanţa de fond, fiind respinsă ca atare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. A7202 din 6 septembrie 2004, a fost transmis de Ministerul Apărării Naţionale. În calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 8740/CC.
Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi s-a constatat că imobilul construcţie este deţinut Ministerul Apărării Naţionale şi poate fi restituit în natură reclamanţilor cu păstrarea afectaţiunii pe o anumită perioadă de timp.
Ţinând cont de faptul că din analiza dosarului reiese faptul că este vorba despre o notificare având ca obiect un imobil ce intră sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, pentru care a fost deja emisă Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004, de respingere a restituirii în natură şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi având în vedere modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Totodată, având în vedere procesul-verbal privind rechiziţionarea cu plată a imobilului de la etaj (al d-lor J. şi A.B.), întocmit în data de 5 octombrie 1948, s-a solicitat de a se comunica actul normativ în temeiul căruia au fost preluate bunurile imobile pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001.
În acelaşi timp prin Notificarea nr. 1045/2001, depusă în termenul şi condiţiile Legii nr. 10/2001, notificatoarele declară că imobilul situat în municipiul Curtea de Argeş, Bd. B. nr. X, judeţul Argeş, a fost proprietatea antecesoarei lor, d-na B.A.M.J., şi a trecut probabil în proprietatea statului potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, situaţie în care dacă se constată că aceasta a fost modalitatea de preluare, vă rugăm să ataşaţi la dosar anexa decretului în care figurează imobilul notificat, precum şi numele proprietarilor de la care se preia acest imobil.
Recurenta mai arată că pentru clarificarea acestor probleme, prin Adresa nr. 8740.CC din 6 iunie 2011, a remis, Ministerului Apărării Naţionale, întreaga documentaţie aferentă Dosarului nr. 8740/CC, în original, solicitând şi completarea dosarului cu înscrisuri.
Referitor la etapa evaluării, recurenta precizează că această etapă este condiţionată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului şi de transmiterea acestuia, precum şi de ordinea de soluţionare a dosarului de despăgubiri, aşa cum prevede Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât şi a evaluatorului/societăţii de evaluare, cu menţiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
Faţă de împrejurarea că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis entităţii ce l-a soluţionat pentru clarificarea aspectelor precizate mai sus şi completarea dosarului cu înscrisurile solicitate, învederăm onoratei instanţe că subscrisa Comisia Centrală nu mai este învestită cu atribuţiile legale.
Or, cum nu există vreo obligaţie în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale, instanţa nu poate obliga o parte la o prestaţie imposibil de adus la îndeplinire.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanţilor la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcţie de anumite situaţii de fapt, de greutăţi întâmpinate în soluţionarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituţiei ş.a.m.d.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluţionarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanţilor, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluţionare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăşi negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultăţile întâmpinate de instituţia pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligaţiile sale, statul trebuind să găsească soluţii administrative pentru rezolvarea situaţiei.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente.
Susţinerile recurentei privind ordinea de soluţionare a dosarelor pot fi reţinute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 403/F-Cont/2011 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3631/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3635/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
