ICCJ. Decizia nr. 3631/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3631/2012
Dosar nr. 396/42/2011
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri conform Dispoziţiei nr. 619 din 19 octombrie 2005, emisă de Primarul Comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate în mod abuziv de Statul Român, de la autorul său, N.F., în baza Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 619/2005 emisă de Primăria Comunei Bragadiru, întrucât prin Notificarea nr. 234/2001 reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent numai pentru imobilele construcţii demolate - moară şi presă de ulei (precum şi pentru instalaţiile şi utilajele acestora) iar prin Dispoziţia nr. 619 din 19 octombrie 2005 s-au acordat măsuri reparatorii pentru construcţiile reprezentând moara şi presa de ulei, precum şi pentru terenul aferent acestora situate în comuna Bragadiru, judeţul Teleorman, fără a fi menţionate suprafeţele imobilului pentru care s-a emis dispoziţia.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 14 iunie 2011, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea privind excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 619 din 19 octombrie 2005 emisă de Primăria comunei Bragadiru invocată de pârâtă.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică în specialitatea construcţii civile industriale şi agricole (expert N.M.).
În şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011, reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând instanţei obligarea autorităţii pârâte să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri la valoarea de 477.974 RON, stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert N.M., în conformitate cu Dispoziţia 619 din 19 octombrie 2005 emisă de Primarul comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate în mod abuziv de Statul Român de la autorul N.F., în baza Legii nr. 119/1948, cu cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu expert tehnic judiciar în valoare de 1.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 243 din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată, formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în valoare de 477.974 RON în conformitate cu Dispoziţia 619 din 19 octombrie 2005 emisă de Primarul comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură, pentru autorul reclamantului N.F. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert tehnic.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia nr. 619 din 19 octombrie 2005, Primarul Comunei Bragadiru judeţul Teleorman a dispus ca reclamantul, în calitate de „persoană îndreptăţită”, să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv despăgubiri băneşti în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în mod nejustificat a refuzat reclamantului stabilirea întinderii despăgubirilor, pentru imobilele expropriate, respectiv utilajele şi instalaţiile în baza Legii nr. 119/1948, situate în comuna Bragadiru, judeţul Teleorman şi care au fost demolate de fosta întreprindere „F.R.”
Este evident că reclamantul a solicitat să-i fie restituite în echivalent toate bunurile confiscate de Statul Român, pe nedrept, atât cele mobile cât şi cele imobile, inclusiv moara şi presa de ulei, cât şi terenul aferent acestora.
Faptul că prin Legea specială nr. 247/2005, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un termen pentru finalizarea procedurii administrative în soluţionarea cererilor având ca obiect retrocedarea şi emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubiri, nu poate constitui o justificare pentru pârâtă.
Ca atare, autoritatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, mai ales că a trecut un deceniu de la notificarea emisă de reclamant la data de 13 august 2001, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, iar pe de altă parte durata excesivă a procedurii administrativ este de natură a încălca în mod clar principiul procesului echitabil ce implică şi respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cauze pe cale judiciară sau administrativă.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că atât încheierea din data de 14 iunie 2011 cât şi Sentinţa civilă nr. 243 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti sunt date cu aplicarea greşită a legii (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.), deoarece a respins sesizarea Tribunalului Teleorman cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 619/2005 emisă de Primarul Comunei Bragadiru - judeţul Teleorman.
Recurenta susţine că instanţa de fond nu a comunicat Încheierea din data de 14 iunie 2011, încălcând astfel dreptul la apărare, Comisia fiind în imposibilitatea de a cunoaşte motivele pentru care Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de sesizare a Tribunalului Teleorman.
Prin apărările depuse pe fondul cauzei s-au arătat motivele pentru care s-a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 619/2005 emisă de Primarul Comunei Bragadiru - judeţul Teleorman.
Recurenta consideră că instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Ploieşti trebuia să suspende prezenta cauză şi să trimită dosarul Tribunalului Teleorman, aceasta fiind instanţa competentă a se pronunţa asupra posibilităţii analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziţiei amintite, în condiţiile în care dispoziţia în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităţilor publice locale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta mai arată că Sentinţa civilă nr. 243 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este netemeinică.
Prin Dispoziţia nr. 619/2005, Primăria Bragadiru în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, iar dosarul aferent acestei dispoziţii a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 619/2005, a fost transmis de Primăria Comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4372/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, fiind constatate aspectele privind obiectul notificării, astfel cum au fost prezentate.
Ca urmare a acestei situaţii, dosarul de despăgubire al reclamantei a fost remis entităţii învestite cu soluţionarea notificării în vederea reanalizării aspectelor semnalate, prin Adresa nr. 4372/CC/23 mai 2011.
Instanţa de fond a obligat pârâta să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire în valoare de 477.974 RON în conformitate cu Dispoziţia nr. 619 din 19 octombrie 2005 emisă de Primarul Comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, pentru bunurile imposibil de restituit în natură. Totodată, în mod netemeinic şi nelegal a omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul N.M.
Prezentul raport de expertiză tehnică imobiliară a fost întocmit de către un expert tehnic ce nu este membru a unei asociaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, aşa cum prevăd dispoziţiile Titlului VII, Legea nr. 247/2005.
În urma analizării raportului de expertiză, nu rezultă valoarea de piaţă a imobilului, conform Legii nr. 10/2001, precum şi cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare.
Recurenta consideră că analiza terenului este deficitară, neconformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare şi fără justificările necesare, fără o analiză corespunzătoare a pieţei privind oferta, cererea, echilibrul pieţei şi puterea de cumpărare a zonei, iar în ceea ce priveşte evaluare construcţiilor, expertul nu a respectat nicio normă sau criteriu de evaluare.
În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată reclamanta nu a solicitat un răspuns, care poate şi trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci a solicitat eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile şi obligatorii emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON onorariu de expert, se arată că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Încheierii din 14 iunie 2011 este nefondat, iar cel formulat împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 20 septembrie 2011 este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
I. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Încheierii din 14 iunie 2011
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.” Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 619/2005, fiind transmis de Primăria comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, în calitate de entitate notificată, şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4372/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
În urma analizării dosarului, au fost constatate aspectele privind obiectul notificării, astfel cum au fost prezentate mai sus.
Stabilirea limitelor învestirii cu soluţionarea notificării, conferită de lege unităţilor deţinătoare, se realizează de către persoanele îndreptăţite, prin notificare.
Prin urmare, entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării nu se poate pronunţa decât asupra celor solicitate de petent (în caz contrar, fiind în situaţia unei depăşiri nejustificate a atribuţiilor)
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt întemeiate motiv pentru care va admite recursul, va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că va obliga C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului N.N. titlu de despăgubiri după întocmirea raportului de evaluare, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Încheierii din 14 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 243 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că obligă C.C.S.D. să emită în favoarea reclamantului N.N. titlu de despăgubiri după întocmirea raportului de evaluare, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3630/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3634/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
