ICCJ. Decizia nr. 3636/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3636/2012
Dosar nr. 166/59/2011
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta F.M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat, prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 365 din 7 septembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta F.M.C. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în consecinţă a obligat pârâta la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire pe seama reclamantei în Dosarul nr. 28954/CC aferent Dispoziţiei nr. 2216 din 5 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că jurisprudenţa CEDO, în privinţa duratei unei proceduri a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde şi fazele administrative ale soluţionării unei petiţii legate de exerciţiul unui drept civil, iar aprecierea caracterului rezonabilului al duratei procedurii trebuie realizat în fiecare caz în parte în funcţie de circumstanţele sale pentru a se asigura astfel un just echilibru între exigenţelor intereselor generale ale comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului reflectate în structura art. 1 din Protocolul 1.
În cazul concret al reclamantei, aşa cum s-a arătat anterior autoritatea pârâtă nu a justificat în nici un fel lipsa oricărui demers administrativ justificativ pe o perioadă de aproximativ cinci ani perioadă ce depăşeşte cu mult exigenţele termenului rezonabil consacrat de art. 6 din Convenţie.
Curtea de Apel a mai reţinut că nu există nici un motiv pentru a nu se proceda la finalizarea etapei de analiză a legalităţii respingerii cererii de restituire în natură cu atât mai mult cu cât însăşi pârâta recunoaşte că etapa evaluării se va desfăşura într-o procedură accelerată, nefiind necesară numirea unui evaluator întrucât sunt direct aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale, cu raportare la Decizia ICCJ nr. 52/2007, astfel încât în prezent nu există nici un motiv pentru care pârâta să nu procedeze la eliberarea către reclamantă a deciziei reprezentând titlul de despăgubire ca şi etapă finală în procedura reglementată de Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În privinţa acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a reţinut că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire ţine de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care este obligată şi la derularea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor iar competenţele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ţin de emiterea titlurilor de conversie sau a titlurilor de plată în conformitate cu art. 18 alin. (1) Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi intervin abia după emiterea titlului de despăgubire, astfel încât văzând obiectul acţiunii reclamantei prin care se tinde la obţinerea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanţa de fond a constatat că în speţă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă neavând atribuţii în acest sens, astfel că acţiunea reclamantei faţă de această pârâtă a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arată că a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, prin care a fost pusă în aplicare Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în M. Of., Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008 prin care s-a stabilit că, în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Astfel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, referitoare la soluţionarea contestaţiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, contestaţii înregistrate pe rolul instanţei de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi a sesizat instanţa supremă pentru a se pronunţa asupra modalităţii de interpretare a dispoziţiilor neunitar interpretate, în condiţiile art. 329 C. proc. civ.
Punctul de vedere neunitar viza modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanţele învestite cu contestaţii împotriva unor dispoziţii ale unităţilor deţinătoare în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a despăgubirilor: potrivit legii vechi sau sub imperiul noilor dispoziţii în vigoare - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Soluţionând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, în temeiul celor statuate de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 prin care a stabilit ca, în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Prin urmare, Comisia Centrală, după publicarea în M. Of. al României a Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost nevoită să emită Decizia nr. 1651/2008, care corespunde celor statuate de instanţa supremă în dispozitivul hotărârii.
În cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul ca dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2216 din 5 septembrie 2006, a fost transmis de Primăria Municipiului Timişoara, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 28954/CC.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 365 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3635/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3647/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
