ICCJ. Decizia nr. 3647/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3647/2012
Dosar nr. 501/44/2012
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul A.A., în contradictoriu cu Preşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea acestora la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 26 martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinţei nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul 470/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi, sentinţă definitivă şi irevocabilă, precum şi obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26 martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinţei nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul 470/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Sentinţa nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul 470/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă, a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, să transmită dosarul aferent acestora spre evaluare şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile legale ce stabilesc termene în acest sens.
Sentinţa menţionată anterior a rămas irevocabilă la data de 24 februarie 2012, iar punerea în executare, respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre evaluare societăţii sau evaluatorilor acreditaţi era imperios necesar să se facă în termen de 30 de zile de la data de 24 februarie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 11 din 26 iunie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin O.U.G. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 169 din 15 martie 2012, s-a prevăzut că, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 .
Întrucât dosarul de despăgubire a fost restituit prin Adresa 38870/CC din 18 martie 2011 şi nu a fost retransmis de către Primăria Oraşului Panciu s-a constatat că în mod obiectiv pârâta s-a aflat în imposibilitate de a da curs notificării înregistrată sub nr. 10990 din 1 martie 2012, prin care reclamantul a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti. Mai mult, pârâta se afla încă în interiorul termenului de 30 de zile în care era obligată să pună în executare hotărârea definitivă şi irevocabilă.
Curtea de Apel a apreciat ca fiind neîntemeiat este şi capătul de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind răspunderea patrimonială.
Împotriva hotărâri instanţei de fond reclamantul A.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că motivarea hotărârilor judecătoreşti constituie una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, care reflectă un principiu legat de buna funcţionare a justiţiei, deciziile judiciare trebuie să indice în mod clar şi suficient motivele pe care se bazează. Întinderea acestei obligaţii poate varia potrivit cu natura deciziei şi trebuie să se analizeze în lumina circumstanţelor fiecărei cauze. În plus, trebuie să se ţină seama mai ales de diversitatea argumentelor părţilor.
Chestiunea de a şti dacă o instanţă şi-a îndeplinit sau nu obligaţia de a-şi motiva hotărârea, obligaţie ce rezultă din art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se analizează numai în lumina circumstanţelor cauzei.
Recurentul consideră că în cauza dedusă judecăţii trebuie observat că motivele pe care se sprijină sentinţa recurată sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea acestei hotărâri judecătoreşti.
Cu toate acestea, instanţa de fond în loc să verifice dacă sentinţa a fost sau nu pusă în executare, adică dacă această autoritate publică a trimis sau nu la evaluare dosarul de despăgubire în termenul prevăzut de lege, aceasta a procedat la a analiza şi a reţine în motivarea soluţiei de respingere ca nefondată a acţiunii alte aspecte ce priveau etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, unde s-a constatat că nu există înscrisuri care să descrie imobilele construcţii pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii.
Astfel, Hotărârea nr. 211 din 30 iunie 2011, pronunţată în Dosar nr. 470/44/2011 de Curtea de Apel Galaţi, irevocabilă la data de 24 februarie 2012, trebuia pusă în executare, respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre evaluare societăţii sau evaluatorilor acreditaţi, în cel mult 30 de zile de la data de 24 februarie 2012.
Cu toate acestea, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu concursul nemijlocit al membrilor acesteia, a refuzat în mod nejustificat şi nelegal punerea în executare a unei hotărâri irevocabile.
De asemenea, recurentul mai precizează că nu se poate reţine nici ipoteza conform căreia imposibilitatea obiectivă de punere în executare a hotărârii judecătoreşti irevocabile s-ar datora faptului că în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 operează prevederile O.U.G. nr. 4/2012 prin care s-a suspendat procedura de acordare de despăgubiri pentru o perioadă de o lună.
Reiese în mod indubitabil faptul că pârâta nu avea de gând să pună în executare hotărârea, deoarece de la data de 10 martie 2012 până la data de 7 mai 2012, ba mai mult până în prezent nu a făcut nici un demers, aşa cum dispunea hotărârea judecătorească şi legislaţia în vigoare.
Recurentul mai susţine că trebuie avut în vedere şi faptul că în data de 9 martie 2012 a avut loc o şedinţă de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şedinţă în care membrii acestei autorităţi publice aveau posibilitatea să ia măsuri şi să dispună punerea în executare a hotărârii.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 25 din acelaşi act normativ rezultă că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres şi limitativ prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Acest text de lege instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să fie executată o obligaţie de a face, personală (intuitu personae), a administraţiei publice.
Deci, pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie, să îndeplinească cumulativ două condiţii: să aibă competenţa de a executa personal hotărârea, judecătorească irevocabilă şi să fie vorba de o persoană fizică privată.
Or, pârâta instituţie de drept public este diferită faţă de conducătorul acesteia în ceea ce priveşte patrimoniul amândurora.
În momentul de faţă este în curs de desfăşurare procesul de adoptare a unei noi legislaţii privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislaţie prin care să fie puse în aplicare dispoziţiile hotărârii - pilot pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
În acest sens, a fost adoptată O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Prin Legea nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 şi O.U.G. nr. 62/2010, termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013.
În contextul în care trimiterea la evaluare şi emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, Comisia Centrală nu poate acţiona în afara cadrului legal mai sus menţionat.
Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmăreşte implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi a fost determinată şi de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci şi blocarea acestor operaţiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislaţiei în acest domeniu, cât şi pentru găsirea resurselor financiare necesare plăţii acestor despăgubiri.
Prin urmare, apreciind că soluţia instanţei este legală şi temeinică, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.A. împotriva Sentinţei civile nr. 11 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3650/2012. Contencios → |
|---|
