CSJ. Decizia nr. 3750/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3750/2012
Dosar nr. 3599/1/2012
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 martie 2011, reclamanta U.A.T. comuna R., judeţul Galaţi, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea pct. 2 şi 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galaţi, până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în esenţă că urmare a controlului efectuat de către Camera de Conturi Galaţi, s-a emis decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, prin care s-a dispus stabilirea prejudiciului rezultat din efectuarea unor cheltuieli/plăţi de personal reprezentând plăţi privind: indemnizaţia de hrană şi sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă, majorări salariale de 75% pentru consilierul juridic.
A mai arătat reclamanta că pârâta nu a luat în considerare faptul că din lipsa fondurilor nu a putut pune în aplicare H.C.L. nr. 5 din 31 ianuarie 2008 privind înfiinţarea Biroului de specialitate pentru proiecte cu finanţare din bani publici şi cu finanţare internaţională.
Reclamanta a mai susţinut că a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 11 martie 2011.
Prin sentinţa nr. 756 din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză reclamanta a înţeles să solicite suspendarea pct. 2 şi 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Galaţi.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă de pârâtă prin încheierea nr. VI.52 din 16 februarie 2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ’’Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Potrivit acestor dispoziţii legale, Tribunalul a concluzionat că aparţine Curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât încheierea nr. VI.52 din 16 februarie 2011 a fost emisă de o autoritate publică centrală.
În şedinţa publică din data de 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galaţi a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a instanţei având în vedere instituţia emitentă a actului ce reprezintă obiectul prezentei contestaţii.
Prin sentinţa nr. 166 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea pct. 2 şi 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galaţi, până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din Regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de Comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse şi în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Primăria satului R. şi Consiliul Local al comunei R. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3813/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3748/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
