ICCJ. Decizia nr. 3728/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3728/2012
Dosar nr. 3246/54/2010*
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 3246/54/2010 reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea conducătorului instituţiei la plata începând cu data de 11 decembrie 2009 a unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi, până la momentul executării propriu-zise a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 decembrie 2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, a solicitat obligarea la despăgubiri în cuantum de 100 RON/zi începând cu data de 11 decembrie 2009 până la momentul punerii în executare a titlului executoriu, respectiv până la momentul emiterii dispoziţiei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat, taxe de timbru şi timbru judiciar.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj.
Reclamanta a susţinut că, în vederea ducerii la îndeplinire a obligaţiei reţinute prin titlu executoriu, ulterior învestirii sentinţei, în considerarea prevederilor art. 371 şi urm. C. proc. civ., a demarat procedura executării silite, în cauză fiind întocmit dosarul de executare nr. 140/2010 B.E.J. V.P.
Reclamanta a învederat că, în ciuda notificării comunicată pârâtei, în cadrul dosarului de executare silită, la 19 octombrie 2010, prin care aceasta era somată ca, în termenul procedural de 10 zile, reţinut în materia executării silite, să execute obligaţia de a face, obligaţie reţinută prin dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta nu s-a conformat nici în termenul acordat şi nici ulterior, fapt confirmat prin procesul verbal întocmit în cadrul dosarului de executare silită la 05 august 2010.
La data de 27 ianuarie 2011, pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare. În apărare, aceasta a arătat că prin notificarea nr. XX/2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 250 m.p., situat în Craiova, str. H, jud. Dolj.
Prin dispoziţia din 20 decembrie 2005, Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent dispoziţiei amintite a fost transmis Secretariatului C.C.S.D., fiind înregistrat sub nr. 19183/CC, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâta a învederat faptul că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei din 20 decembrie 2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 19183/CC.
Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 250 m.p., situat în Craiova, str. H., jud. Dolj, constatându-se la dosar existenţa unui act de proprietate sub semnătură privată.
Pârâta a susţinut că actul sub semnătură privată încheiat îndeplineşte condiţiile de validitate ale unui contract de vânzare-cumpărare numai cu privire la construcţia aflată pe terenul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj, astfel încât notificatoarea poate fi considerată persoană îndreptăţită la restituire în ce priveşte construcţia demolată; cu privire la terenul aferent construcţiei, actul prin care acesta a fost dobândit nu îmbracă forma cerută de lege, astfel încât reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptăţite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faţă de situaţia constatată, dosarul de despăgubire nr. 19183/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova prin procesul verbal de predare-primire din 28 iunie 2007 în vederea completării.
Cu privire la punerea în executare a sentinţei civile nr. 142 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pârâta a arătat că, în lipsa dosarului de despăgubire, procedura administrativă nu poate fi parcursă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Primăria Municipiului Craiova având obligaţia legală de a transmite dosarul de despăgubire.
Pârâta a apreciat că nu pot fi ignorate prevederile legale în vigoare care stabilesc exact procedura administrativă ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
A susţinut că este în imposibilitate fizică de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, având în vedere că pe baza documentaţiei de la dosarul de despăgubire se parcurge procedura de evaluare în urma căreia se stabileşte cuantumul final al despăgubirilor.
Referitor la plata despăgubirilor de întârziere de 100 RON, în favoarea reclamantei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că, în lipsa dosarului de despăgubire nr. 19183/CC, pârâta nu poate emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire.
La data de 28 ianuarie 2011, pârâta a depus cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova şi Primarului Municipiului Craiova solicitând obligarea acestora să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei prin stabilirea unor cheltuieli de judecată sau despăgubiri pretinse de reclamantă.
A învederat că, potrivit art. 47 C. proc. civ. „mai multe persoane pot fi împreună reclamante şi pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză”.
Curtea de Apel Craiova prin sentinţa nr. 161/2011 a respins cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie, reţinând în esenţă, că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se desfăşoare.
Instanţa de judecată a reţinut faptul că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii faţă de conducătorul autorităţii publice chemate în judecată fără însă ca să formuleze explicit o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal.
Având în vedere faptul că reclamanta a chemat în judecată persoana de drept public dar nu şi pe reprezentantul legal al acesteia în nume personal, situaţii eminamente diferite, Curtea a constatat inadmisibil acest capăt de cerere.
Cât priveşte al doilea capăt de cerere Curtea a reţinut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri şi pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în executare şi a executării complete a titlului executoriu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 3038/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se relua judecata, punându-se în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice, în raport de care recurenta şi-a formulat acţiunea.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3246/54/2010*, reclamanta precizându-şi cererea în sensul introducerii în cauză a conducătorului A.N.R.P.-C.C.S.D., respectiv preşedinte D.D.
Pârâta D.D. în calitate de preşedinte al C.C.S.D. a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui C.C.S.D., iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 252 din 30 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea formulată de reclamanta C.M.
Analizând legislaţia specifică în materia executării hotărârilor pronunţate în contenciosul administrativ, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „ Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
A apreciat Curtea că din cuprinsul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 rezultă faptul că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile prevăzute expres de dispoziţile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce-l priveşte pe preşedintele C.C.S.D., acesta are calitate de conducător al instituţiei, însă în cadrul Comisiei, membrii acesteia nu au raporturi de subordonare faţă de preşedinte, conform art. 3 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea a concluzionat că, deşi preşedintele C.C.S.D. are calitate procesuală în cauză, fiind conducătorul autorităţii administrative obligate prin hotărârea judecătorească irevocabilă în discuţie, acesta nu are competenţa de a executa sau de a asigura executarea personal a hotărârii judecătoreşti irevocabile, motiv pentru care nu poate fi obligat la amenda şi despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.M. care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Se arată că argumentele instanţei de fond potrivit cărora nu există raport de subordonare între preşedintele Comisiei şi membrii acesteia ca şi motiv de respingere a acţiunii echivalează cu un refuz de a judeca.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă, cu alte cuvinte, instanţa de fond a înlăturat răspunderea conducătorului autorităţii publice, făcând astfel ineficiente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă, în cauză, este necontestat că prin sentinţa civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 5736 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. H., jud. Dolj.
De asemenea, este necontestat că, până la data de faţă, autoritatea publică nu a executat hotărârea judecătorească amintită mai sus, recurenta-reclamantă solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare „în cazul în care termenul (de executare a hotărârii judecătoreşti) nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere...”.
Or, instanţa de fond a respins acţiunea reţinând, în esenţă, că preşedintele C.C.S.D. nu poate fi ţinut răspunzător, în cauza de faţă, pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, din moment ce acesta nu are o poziţie supraordonată asupra celorlalţi membri ai comisiei, neavând prerogative de constrângere, instanţa de recurs constatând că este invocată o premisă falsă, iar concluzia prezentată este greşită.
Din dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.N.R.P., Cap. IV - Atribuţii specifice departamentelor din subordinea directă a preşedintelui autorităţii, rezultă că preşedintele A.N.R.P. este şi preşedintele C.C.S.D., având, totodată, la dispoziţie, în subordine directă, un compartiment de lucru la nivel de direcţie, care asigură Secretariatul acestei Comisii, astfel încât răspunderea preşedintelui este deplină în ceea ce priveşte organizarea şi finalizarea activităţii C.C.S.D.
Oricum, în cauză, nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că preşedintele C.C.S.D. a organizat corespunzător activitatea Comisiei (a pus pe ordinea de zi dosarul recurentului-reclamant, a supus la vot propunerea desemnării unui evaluator/aprobării raportului de evaluare/emiterea titlului de despăgubire, etc.), iar membrii Comisiei ar fi votat împotriva propunerilor respective, pentru a fi necesară departajarea culpei preşedintelui Comisiei în raport cu ceilalţi membri.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în cauză, sancţiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie aplicată Comisiei ca structură de lucru, iar nu preşedintelui acesteia, pentru motivul că votul său este egal cu al celorlalţi membri, ignorând atribuţiile şi prerogativele concrete pe care preşedintele Comisiei le are în legătură cu organizarea şi conducerea activităţii acestei Comisii.
Or, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au avut în vedere persoana conducătorului autorităţii publice, obligată prin hotărâre irevocabilă să emită actul administrativ în considerarea atribuţiilor şi prerogativelor cu care a fost învestit pentru organizarea şi conducerea activităţii acelei structuri administrative.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că preşedintele C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă în litigiul care are ca temei dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu Comisia în întregul său, cum a reţinut instanţa de fond, cu alte cuvinte.
Astfel fiind, recursul va fi admis, soluţia va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei nr. 252 din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1012/2012. Contencios → |
|---|
