ICCJ. Decizia nr. 3812/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3812/2012
Dosar nr. 1034/59/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1034/59/2010 la data de 30 septembrie 2010, reclamanta SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant fiscal pe SC K.S.S. RO SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiş şi A.N.A.F., anularea deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Timiş, precum şi a raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, ce a stat la baza emiterii acesteia şi rambursarea sumei de 41.029 RON, reprezentând TVA aferent perioadei iunie 2007 - iulie 2008, solicitată la rambursare de societate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta nu a atacat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, astfel cum impun dispoziţiile art. 218 C. proc. fisc., iar în subsidiar, respingerea ca prematură, cu motivarea că reclamanta nu a aşteptat soluţionarea contestaţiei promovate în procedura prealabilă sesizării instanţei.
Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii a fost invocată pentru aceleaşi motive şi de pârâta A.N.A.F., care a argumentat că termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii, reglementat de art. 70 C. proc. fisc., în interiorul căruia trebuie soluţionată contestaţia, este unul de recomandare. Aceasta a mai arătat că, în temeiul art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., organul de soluţionare a contestaţiei a înţeles să solicite informaţii suplimentare, astfel încât termenul de soluţionare a cererii s-a prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării şi cea a primirii informaţiilor.
Instanţa a reţinut că pentru termenul de judecată din 9 martie 2011 s-a depus la dosar de către A.N.A.F. decizia de soluţionare a contestaţiei administrative promovate de reclamantă, anume decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, prin care s-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru suma totală de 27.393.800 RON, reprezentând 14.596.842 RON -TVA stabilită suplimentar şi 12.796.958 RON – majorări de întârziere aferente TVA. S-a dispus ca organele de inspecţie fiscală, să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade şi a aceloraşi creanţe fiscale, ţinând cont de prevederile legale aplicabile, precum şi de precizările făcute în decizie. S-a respins ca nemotivată contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru TVA stabilită suplimentar în sumă de 33.324 RON.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 3 din 18 ianuarie 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în limita sumei de 33.324 RON, pentru care s-a respins contestaţia.
Prin încheiere de şedinţă, instanţa a respins excepţia de prematuritate a acţiunii, precum şi cea de inadmisibilitate a acesteia.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 3 din 18 ianuarie 2011 emisă de A.N.A.F., în privinţa dispoziţiei de respingere ca nemotivată a contestaţiei administrative promovată, pentru TVA suplimentară în sumă de 33.324 RON, anularea parţială pentru aceeaşi sumă a deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 şi anularea totală a raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, susţinând că în mod eronat s-a reţinut de către organul de soluţionare contestaţiei că aceasta ar fi fost nemotivată, în limita sumei menţionate.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 8 iunie 2011, pârâta D.G.F.P. Timiş a invocat: -excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea acţiunii, cu motivarea că în speţă deciziile de impunere şi de soluţionare a contestaţiei sunt atacate doar în limita sumei de 33.324 RON;- excepţia de inadmisibilitate a acţiunii precizate, cu motivarea că organul fiscal nu s-a pronunţat pe fond cu privire la menţionata sumă, astfel încât aceasta nu ar putea fi contestată direct în faţa instanţei; - excepţia lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, având în vedere faptul că acesta a fost desfiinţat pentru suma de 27.393.800 RON, dispunându-se efectuarea unui nou control.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 431 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă cererea formulată, completată şi precizată de reclamanta SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant fiscal pe SC K.S.S. RO SRL, împotriva pârâtelor D.G.F.P. Timiş şi A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de necompetenţă materială a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 8 iunie 2011, excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă de interes a acţiunii fiind unite cu fondul cauzei.
Analizând excepţiile invocate în apărare de D.G.F.P. Timiş, unite cu fondul, instanţa a reţinut că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii completate şi precizate este nefondată, în condiţiile în care art. 218 C. proc. fisc. permite atacarea în faţa instanţei de contencios administrativ a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, indiferent care ar fi fost soluţia adoptată în cuprinsul acesteia.
În ceea ce priveşte excepţia privind lipsa de interes a capătului de cerere vizând anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, instanţa a constatat că excepţia invocată este întemeiată, dat fiind faptul că raportul în discuţie nu poate fi calificat drept act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, căci nu produce efecte juridice prin el însuşi, astfel de efecte fiind produse, în privinţa stabilirii obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, doar de către decizia de impunere, respectiv cea de soluţionare a contestaţiei administrative.
A reţinut instanţa de primă jurisdicţie faptul că este adevărat că raportul de inspecţie fiscală reprezintă o operaţiune administrativă ce stă la baza emiterii actelor administrative fiscale deja enunţate, sens în care instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra sa, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă a apreciat instanţa că această împrejurare nu justifică analizarea sa în mod distinct, faţă de actele administrative în discuţie, ci doar în limitele în care se solicită anularea acestora.
Instanţa de fond a constatat că decizia de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 a fost desfiinţată de A.N.A.F., în limita sumelor pentru care aceasta s-a socotit legal învestită, iar argumentele expuse în decizia de soluţionare a contestaţiei vizează desfiinţarea în întregime a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, motiv pentru care s-a şi impus reluarea controlului fiscal.
Instanţa concluzionează că organul de soluţionare a contestaţiilor a desfiinţat, practic, în întregime raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010, că dispoziţia de refacere a controlului fiscal dovedeşte că actul în care s-au concretizat constatările inspecţiei fiscale anterioare a fost desfiinţat în întregime, astfel încât apare lipsită de interes solicitarea de anulare de către instanţă a acestuia.
Pentru aceste considerente instanţa de primă jurisdicţie a admis excepţia astfel invocată şi a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind anularea în întregime a raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010.
Analizând pe fond acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată şi completată, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată, faţă de următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că reclamanta SC K.S.S. UK Ltd este companie stabilită în Regatul Unit al Marii Britanii, având desemnat ca reprezentant fiscal pentru scopuri de TVA în România pe SC K.S.S. RO SRL.
Din raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010 a rezultat că reprezentantul menţionat s-a înregistrat în scopuri de TVA la data de 28 iunie 2007. Reprezentantul fiscal din România a depus la sediul D.G.F.P. Timiş deconturi de TVA cu sume negative, cu opţiune de rambursare, aferente lunilor aprilie, mai şi iulie 2008.
Organul fiscal a încadrat societatea în categoria contribuabililor cu standard individual negativ, cu risc ridicat, în condiţiile reglementate de Ordinul Ministerul Finanţelor Publice nr. 1857 din 01 noiembrie 2007. Ca atare, potrivit pct. 2 lit. c) din Cap. II din Ordin, pârâta D.G.F.P. Timiş a apreciat că se impune soluţionarea deconturilor depuse cu control anticipat, motiv pentru care a demarat inspecţia fiscală la reprezentantul fiscal în România al societăţii.
În cursul inspecţiei, pârâta D.G.F.P. Timiş a reţinut că societatea datorează TVA suplimentar în sumă de 14.630.166 RON, precum şi majorări de întârziere în sumă de 12.796.958 RON, urmare a faptului că nu a prezentat documente justificative în condiţiile impuse de reglementările naţionale în vigoare, care să ateste transportul mărfurilor pentru care se pretind a fi fost realizate livrări intracomunitare, din România într-un alt stat membru UE, respectiv care să ateste realizarea exporturilor către state din afara UE, operaţiuni comerciale pentru care s-a solicitat rambursarea de TVA.
Prin urmare, prin raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010 s-a concluzionat că reclamanta datorează obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 27.427.124 RON, respectiv că aceasta datorează TVA suplimentar în sumă de 14.630.166 RON, precum şi majorări de întârziere de 12.796.958 RON, fiind respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 41.029 RON. În baza acestui raport s-a emis decizia de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a TVA suplimentar în sumă de 14.630.166 RON şi 12.796.958 RON, majorări de întârziere.
Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că reclamanta a promovat o contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, solicitând anularea acestora, iar în soluţionarea contestaţiei s-a emis de către A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, prin care s-a admis în parte contestaţia, s-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru suma totală de 27.393.800 RON, reprezentând 14.596.842 RON - TVA stabilită suplimentar şi 12.796.958 RON - majorări de întârziere aferente TVA astfel analizat. S-a dispus ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade şi a aceloraşi creanţe fiscale, ţinând cont de prevederile legale aplicabile, precum şi de precizările făcute în decizie. A fost respinsă ca nemotivată contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru TVA stabilită suplimentar în sumă de 33.324 RON.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că obiectul acţiunii judiciare de faţă este anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, în limita sumei de 33.324 RON, pentru care organul fiscal a apreciat că nu a fost motivată cererea reclamantei, precum şi anularea parţială corespunzătoare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în întregime, respectiv pentru TVA suplimentar de 14.630.166 RON şi majorări de întârziere de 12.796.958 RON.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că deşi în contestaţia administrativă s-a solicitat anularea actului fiscal pentru întreaga sumă de 1.554.046 RON TVA colectat suplimentar de organul fiscal, aferent exporturilor operate de contribuabil, aceasta a precizat expres în expunerea motivelor de nelegalitate a deciziei de impunere că înţelege să o considere nelegală doar pentru suma de 1.527.489 RON, deşi a expus în motivarea recursului său graţios argumente care vizează în mod egal toate sumele reţinute de organul fiscal în anexa nr. 8 la raportul de inspecţie fiscală.
S-a reţinut faptul că reclamanta nu a susţinut că această sumă ar fi fost indicată dintr-o eroare materială, împrejurare faţă de care instanţa a constatat că în mod temeinic organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat că aceasta a fost motivată doar în limita sumei de 1.527.489 RON, respingând-o în rest ca nemotivată, pentru suma de 26.557 RON, măsura fiind justificată la Cap. III pct. C din decizia emisă de A.N.A.F. sub nr. 3 din 18 ianuarie 2011.
Instanţa de fond a apreciat că, în mod corect, organul de soluţionare contestaţiei a conchis că nu a fost motivată contestaţia pentru aceste sume, respingând-o fără a o analiza în fond, precizând expres la pagina 51 din decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011 că suma de 33.324 RON, pentru care s-a respins ca nemotivată contestaţia vizează TVA aferentă operaţiunilor de export efectuate de societate, pentru care nu s-au prezentat documente justificative în cursul inspecţiei fiscale, respectiv TVA aferentă facturilor emise cu întârziere pentru livrările interne de materiale, operate în lunile martie şi aprilie 2008 (respectiv 26.557 RON + 6.695 RON + 72 RON = 33.324 RON).
Instanţa concluzionează că în mod corect organul fiscal a apreciat asupra contestaţiei reclamantei, iar la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei organul fiscal a luat în considerare toate argumentele reclamantei, a desfiinţat integral raportul de inspecţie fiscală şi a dispus reluarea controlului fiscal, astfel încât instanţa a apreciat că cererea de anulare a deciziei de impunere pentru suma de 33.324 RON este neîntemeiată.
3. Recursul declarat de SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant fiscal pe SC K.S.S. RO SRL.
Prin motivele de recurs formulate recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
S-a arătat că instanţa de fond nu a arătat care sunt motivele pe care se întemeiază respingerea capătului de cerere nr. 3 din acţiunea introductivă.
A precizat că în mod greşit s-a reţinut că obiect al acţiunii introductive este doar anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei în limita sumei de 33.324 RON şi anularea parţială corespunzătoare a deciziei de impunere. S-a arătat că cel de-al treilea capăt de cerere este anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2010.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului de faţă, mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că cererea nu a fost timbrată, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei datorate.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 19,5 RON şi cu 0,15 RON timbru judiciar, conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere faptul că recurenta nu şi-au îndeplinit obligaţia ce îi revenea, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de SC K.S.S. UK LTD împotriva sentinţei nr. 431 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3809/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3813/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
