ICCJ. Decizia nr. 3810/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3810/2012
Dosar nr. 3961/83/2009
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Satu Mare, anularea deciziei nr. 18658 din 31 martie 2009, respectiv a deciziei de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009, ca netemeinică şi nelegală, suspendarea acestor acte atacate, în baza prevederilor art. 215 C. proc. fisc. până la soluţionarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1817/CA din 16 noiembrie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea cu motivarea că reclamanta solicită anularea deciziei de impunere prin care au fost stabilite în sarcina acesteia obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 761.611 RON şi având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3961/3/2009 şi s-a efectuat o expertiză tehnică contabilă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 157/CA din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea precizată, a fost anulată în parte decizia de impunere nr. 6916 din 23 ianuarie 2009 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 18658 din 31 martie 2009 emise de D.G.F.P. Satu Mare şi s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a unor debite fiscale suplimentare în sumă totală de 82.273 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada 01 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada 01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) şi impozit pe dividende (3.200 RON) la care se vor adăuga accesoriile aferente. A fost obligată pârâta la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în favoarea reclamantului.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 18658 din 31 martie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Satu Mare a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC C.E. SRL împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 19 din 23 ianuarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 23 ianuarie 2009 prin care s-au stabilit debite suplimentare în sarcina societăţii în sumă totală de 761.611 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar (112.298 RON), majorări de întârziere aferente (28.953 RON), TVA suplimentar (380.503 RON), majorări de întârziere aferente (234.615 RON), impozit pe dividende suplimentar (3.200 RON) şi majorări de întârziere aferente (2.042 RON).
Instanţa de fond a apreciat, referitor la constatările aferente impozitului pe profit, documentele financiar contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condiţiile de document justificativ, iar cheltuielile deductibile, conform părerii expertului, sunt în valoare totală fără TVA de 221.735,00 RON reprezentând valoarea materialelor şi a serviciilor prestate conform explicaţiilor de la Cap. II al expertizei şi de aceea se impune recalcularea dobânzilor şi penalităţilor.
S-a stabilit că impozitul pe profit aferent trimestrului III 2008, recalculat în urma verificărilor efectuate, este de 59.081,00 RON.
Şi referitor la constatările aferente taxei pe valoarea adăugată s-a considerat că documentele financiar contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii, iar TVA-ul deductibil aferent materialelor de construcţii şi prestări de servicii pentru imobilul din strada V., este în valoare de 101.009,00 RON şi se impune recalcularea majorărilor de întârziere şi penalităţilor.
Instanţa de fond a apreciat că TVA în sumă de 259.502,00 RON nu este datorată de reclamantă iar organele de inspecţie fiscală nu au ţinut cont de faptul că în evidenţele contabile există acest debit, mai puţin accesoriile datorate în raport cu debitul.
Însă, s-a reţinut că impozitul pe dividende şi accesoriile au fost corect stabilite de către organele de inspecţie fiscală.
Concluziile expertului potrivit cărora obligaţiile fiscale ale reclamantei sunt în sumă de 82.273 RON, plus accesoriile aferente reprezentând impozit pe profit suplimentar în perioada 01 ianuarie 2006 – 30 septembrie 2008 (59.081 RON), TVA suplimentar în perioada 01 aprilie 2005 - 30 noiembrie 2008 (19.992 RON) şi impozit pe dividende (3.200 RON) au fost însuşite de instanţa de fond.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare şi a solicitat modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării reclamantei şi la plata TVA.
În motivele de recurs se arată că:
În ceea ce priveşte TVA în sumă de 101.009 RON provenită de la materialele de construcţii şi prestări de servicii, nu se aduce nici un argument în afara faptului că achiziţiile efectuate sunt în baza facturilor în original.
Reclamanta a dedus TVA în sumă de 101.009 RON de pe facturi de achiziţii de diverse materiale de construcţii şi prestări servicii, deşi materialele şi prestările de servicii au fost utilizate pentru construcţia unui imobil al cărui proprietar este dl. C.G.M., administrator şi asociat unic al societăţii SC C.E. SRL Certeze, fapt recunoscut de acesta în nota explicativă din 14 ianuarie 2009.
În drept, pentru TVA dedusă în anul 2005-2006 sunt incidente prevederile Legii nr. 571/2003 respectiv art. 145 alin. (3) lit. a), iar pentru 2007-2008 art. 145 alin. (2) lit. a) şi pentru că societatea nu a utilizat bunurile şi serviciile achiziţionate în scopul operaţiunilor sale taxabile, suma de 101.009 RON nu se poate accepta la deducere şi contestaţia trebuie să fie respinsă.
Totodată, societatea a dedus TVA în sumă de 4.026 RON de pe facturi emise pe numele altor persoane juridice şi nu SC C.E. SRL Certeze, respectiv pe SC C.E. SRL Baia Mare şi SC P.O. SRL Certeze.
În perioada verificată societatea a depus deconturile de TVA cu date eronate, rezultând un TVA suplimentar de plată în sumă de 259.502 RON ca diferenţă între evidenţa contabilă şi fişa plătitorului.
Pentru suma de 380.503 RON TVA stabilită suplimentar au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 234.615 RON potrivit C. proc. fisc.
Referitor la constatările aferente impozitului pe profit se critică părerea exprimată de către expertul contabil cu privire la cheltuielile deductibile de 221.735 RON reprezentând valoarea materialelor şi a serviciilor prestate.
Acestea nu au fost considerate deductibile de către organele fiscale întrucât societatea nu deţine clădiri sau imobilizări corporale în curs de execuţie, materialele menţionate mai sus nu au fost cuprinse în situaţiile de lucrări facturate clienţilor, precum şi pentru că aceste materiale au fost utilizate la imobilul din str. V., al cărui proprietar este persoana fizică C.G., administratorul societăţii.
S-a arătat că valoarea acestor achiziţii de materiale nu trebuiau înregistrate în conturile de cheltuieli, societatea trebuia să majoreze valoarea clădirii cu investiţiile efectuate la aceasta prin înregistrare pe cont 231 „imobilizări în curs” nu să le înregistreze direct pe contul de cheltuieli şi să afecteze profitul impozabil. Valoarea investiţiei realizată la spaţiul aflat în proprietatea persoanei fizice C.G. trebuia recuperată pe contul de cheltuieli cu amortizarea conform prevederilor art. 24 C. fisc.
În ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că având în vedere admiterea în parte a acţiunii reclamantei cheltuielile de judecată acordate sunt disproporţionate.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, inclusiv dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de D.G.F.P. Bihor dar pentru următoarele considerente:
Litigiul soluţionat în faţa instanţei de fond a avut ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă de 761.611 RON reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende, precum şi accesorii ale acestora.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză iar instanţa de fond a preluat concluziile raportului de expertiză dar fără a motiva soluţia pronunţată.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.
A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Astfel, instanţa de fond deşi a considerat deductibil TVA aferent materialelor de construcţii şi prestărilor de servicii pentru imobilul din str. V. în sumă de 101.009,00 RON, aşa cum a reţinut şi raportul de expertiză, nu a prezentat şi argumentele pentru care a ajuns la această concluzie.
Expertul a dat acest răspuns pentru că a luat în considerare un contract de comodat încheiat la 14 martie 2005 pe o perioadă nedeterminată încheiat între C.G., în calitate de comodant şi SC C.E. SRL, în calitate de comodatar, obiect al contractului constituindu-l imobilul din str. V., judeţul Satu Mare.
Însă, acest contract de comodat, deşi a stat la baza unei concluzii a expertului, însuşită de instanţa de fond, nu este depus la dosar şi din susţinerile organelor fiscale nu a fost prezentat nici acestora, cu ocazia controlului.
Pentru a aprecia relevanţa acestui contract de comodat, se impune a se depune şi nota explicativă luată d-lui C.G. de către organele fiscale şi de verificat dacă, cu acea ocazie, acesta a făcut referire la acel contract care, fiind încheiat din 2005 şi dacă este semnat, trebuia să fie invocat în acea notă.
Tot în raport de aceste cheltuieli deductibile cu acel imobil, în legătură cu impozitul pe profit aferent trimestrului III 2008, instanţa de fond s-a mulţumit să motiveze că acesta este de 59.081 RON dar fără să precizeze cum s-a ajuns la această concluzie, mai ales că raportul de expertiză face referire la metode de amortizare accelerată, iar organele fiscale au solicitat a fi aplicată metoda de amortizare liniară. Prin urmare, se impune ca instanţa de fond să motiveze alegerea făcută şi să argumenteze înlăturarea susţinerilor contrare.
Tot o motivare foarte succintă s-a făcut şi în legătură cu TVA în sumă de 259.502 RON deşi organele fiscale au făcut trimitere la art. 82 alin. (2) şi (3) C. proc. fisc. şi se impunea motivarea înlăturării acestor susţineri.
Mai mult, în raportul de expertiză se fac referiri la unele facturi din care unele deductibile, iar altele nedeductibile dar acestea nu au fost depuse la dosar, instanţa de fond, fără a le verifica, a apreciat că „documentele financiar-contabile care au format obiectul verificării de către organele de control fiscal îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii”.
La rejudecare, instanţa de fond va solicita depunerea contractului de comodat încheiat în 2005, a facturilor invocate de expert, a notei explicative şi, în raport de propriile constatări, va trebui să analizeze susţinerile părţilor, iar în caz de înlăturare a unora dintre acestea, să motiveze soluţia adoptată.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare împotriva sentinţei nr. 257/CA-PI din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3728/2012. Contencios → |
|---|
