ICCJ. Decizia nr. 3821/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3821/2012
Dosar nr. 790/33/2011
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin contestaţia înregistrată la data de 15 iunie 2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul M.D. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii din 02 mai 2011 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii S., cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 442 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul M.D. împotriva hotărârii din 02 mai 2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin hotărârea din 02 mai 2011 s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a fost făcută dovada cu acte oficiale a refugiului.
Instanţa a reţinut că din conţinutul depoziţiei martorilor P.F. şi H.I. se desprinde concluzia că declaraţia autentificată de notarul public, prezentată de reclamantă în faza administrativă de soluţionare a cererii, nu corespunde adevărului. Astfel, martorii nu-şi însuşesc conţinutul declaraţiilor şi nici nu pot furniza elemente de fapt concrete, certe şi verificabile în legătură cu starea de fapt dedusă judecăţii.
Chiar dacă martorii sunt posesori ai hotărârilor de recunoaştere a calităţii de refugiat în lipsa furnizării unor alte detalii ori indicii concrete ale refugiului reclamantului şi a familiei sale nu se poate ajunge la o altă concluzie decât aceea a imposibilităţii stabilirii cu certitudine că reclamantul împreună cu familia sa au avut de suferit persecuţii pe motive etnice de natură să îi determine să se refugieze de la domiciliu într-o altă localitate.
Pe de altă parte, Curtea observă că reclamantul a fost născut la data de 7 iulie 1944 în localitatea de domiciliu a părinţilor, respectiv Halmăjd, jud. Sălaj de unde se pretinde că s-au refugiat părinţii acestuia şi nu în localitatea de refugiu, respectiv Beiuş jud. Bihor.
3. Recursul declarat de M.D.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de dispoziţiile legii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Înalta Curte a constatat că interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice (...). Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
Înalta Curte reţine din materialul probator existent la dosar faptul că recurentul-reclamant nu se află în ipoteza textului de lege arătat şi, pe cale de consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanţei de fond urmează a fi menţinută.
Astfel, în cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant invocă faptul că a fost născut în timpul strămutării familiei sale, însă aşa cum rezultă din actele de stare civilă ale reclamantului, acesta a fost născut în localitatea de domiciliu a părinţilor, motiv pentru care este evident că reclamantul nu poate beneficia de drepturile ce sunt reglementate de actul normativ în discuţie.
Scopul reglementării este acela de a acorda drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.D. împotriva sentinţei nr. 442 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3349/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4098/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
