ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3906/2012
Dosar nr. 1477/1/2012
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 5411 din 16 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neavenit recursul declarat de Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989, împotriva sentinţei nr. 28/F-CONT din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin care s-au dispus următoarele:
- s-a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamanţilor P.V., D.C., I.M., L.I.C., B.P., B.F., P.G., M.G.G., I.M.G., B.N., M.A., P.F., împotriva pârâtului Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor;
- s-a respins cererea de intervenţie în interesul reclamanţilor formulată de Sindicatul Revoluţionarilor din Romania Decembrie 1989;
- s-au respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii: A.M., M.I.S., B.C.C., A.Ş.S., B.G. şi S.D.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că din înscrisurile depuse la dosarul de recurs rezultă că P.V. are calitatea de Preşedinte al Sindicatului Revoluţionarilor din România, fiind reprezentantul legal al acestui organism, în numele căruia a şi declarat şi semnat prezentul recurs şi că, pe de altă parte, actele depuse de reprezentantul recurentului-intervenient la ultimul termen de judecată nu dovedesc faptul că P.V. a fost împuternicit să declare recurs şi în numele reclamanţilor - membrii de sindicat, aceştia având, prin urmare, calitatea de intimaţi în cadrul prezentului recurs.
În concluzie, instanţa de recurs a reţinut că semnatarul cererii de recurs are doar calitatea de reprezentant al intervenientului Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989, astfel cum a şi menţionat în preambulul recursului, nefăcând dovada calităţii de reprezentant şi al reclamanţilor membrii ai sindicatului.
În raport de această constatare, Înalta Curte a reţinut că recursul declarat de intervenientul Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989 este neavenit, deoarece Sindicatul a avut în faţa instanţei de fond calitatea de intervenient în interesul reclamanţilor, iar, potrivit dispoziţiilor art. 56 din C. proc. civ., „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs”.
Or, în prezenta cauză a formulat recurs doar Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989, prin preşedinte P.V., care are calitatea de intervenient în interesul reclamanţilor, aceştia din urmă neînţelegând să declare recurs în nume propriu împotriva sentinţei Curţii de Apel Piteşti.
Pentru aceste considerente, aplicând dispoziţiile art. 56 din C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca neavenit.
Împotriva deciziei nr. 5411 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-intervenient Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989 - Filiala Argeş a formulat contestaţie în anulare, susţinând că:
- procedura de citare a tuturor părţilor, în calitate de recurenţi pentru data când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită conform legii, fiind citate două persoane, I.M. şi L.I.C., din totalul de 9 persoane parte în proces.
- s-a respins recursul, instanţa omiţând să cerceteze motivul de recurs referitor la modalitatea de dobândire a certificatului de revoluţionar al celor de la Braşov, precum şi faptul că era obligată să solicite în mod expres la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 copiile documentelor care au stat la baza emiterii certificatelor conform Legii nr. 341/2004, sau dovada modului cum au intrat în drepturile prevăzute de această lege dacă nu au certificate emise conform Legii nr. 341/2004.
Înalta Curte, examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul este neavenit.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1989 - Filiala Argeş împotriva deciziei nr. 5411 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3907/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
