ICCJ. Decizia nr. 3912/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3912/2012
Dosar nr. 225/42/2012
Şedinţa de la 3 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 267 din 23 februarie 2012, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei Filipeştii de Pădure, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse la pct. 228 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 117/2003, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
În consecinţă, conform dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., tribunalul a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Prin Sentinţa nr. 141 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice şi care este supus executării şi poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Curtea a apreciat că, deşi, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite în parte contestaţia formulată împotriva deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de tribunal.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză este necontestat faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI.59 din 23 martie 2011, emisă de Curtea de Conturi, cu consecinţa anulării măsurilor cuprinse în punctul B.5 din Decizia nr. 48/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova.
În drept, Decizia nr. 48/2010 şi Încheierea nr. VI.59 din 23 martie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 decembrie 2011 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Filipeştii de Pădure, prin Primar şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3911/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3913/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
