ICCJ. Decizia nr. 3910/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3910/2012
Dosar nr. 75890/3/2011
Şedinţa de la 3 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 72 din 9 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea T.M., suspendarea Hotărârii nr. 29 din 12 septembrie 2011 emisă de Senatul Universităţii, prin care s-a dispus anularea diplomei seria A1 nr. X/2007.
Tribunalul a reţinut că, deoarece obiectul cauzei de faţă este contestarea unor acte emise de către o instituţie de învăţământ superior, căreia - prin lege - i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat şi i-a fost recunoscută utilitatea publică la nivel naţional, aceasta fiind asimilată, deci, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei „autorităţi publice” centrale, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel.
Prin Sentinţa civilă nr. 2862 din 2 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâta Universitatea T.M., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul cererii cu care reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ priveşte suspendarea executării unui act emis de pârâtă, instituţie de învăţământ superior, încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Curtea de apel a apreciat însă că Universitatea „T.M.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, din punct de vedere structural ori funcţional, neputând fi încadrată, prin asimilare, decât în categoria autorităţilor publice locale.
Curtea a reţinut că, pentru stabilirea competenţei materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric, iar în speţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, astfel că tribunalul este competent să soluţioneze cauza, faţă de împrejurarea că Universitatea „T.M.” Bucureşti face parte din categoria autorităţilor publice locale.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 29 din 12 septembrie 2011, emisă de Senatul Universităţii T.M., prin care s-a dispus anularea diplomei Seria A1 nr. X/2007 emisă de pârâtă.
Înalta Curte reţine că nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 239/2002, a fost înfiinţată Universitatea „T.M.” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
În cauza de faţă, Universitatea „T.M.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „T.M.” din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „T.M.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul conflict negativ de competenţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea „T.M.” din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
În cauză fiind vorba de un litigiu având ca obiect suspendarea executării unui act emis de pârâtă, autoritate publică locală, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.G. şi pe pârâta Universitatea T.M. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3911/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
